Opinii

Mai sincer de Paşte

Ziarul de Vrancea
18 apr 2014 2181 vizualizări
Că mulţi nu ştiu nici acum care e cu adevărat semnificaţia Paştelui nu mai e un subiect tabu de multă vreme. În definitiv, ce nevoie ar fi să ştii ce sărbătoreşti, atata vreme cat poţi, cum-necum, să faci rost de nişte zile libere de la covarşitoarea povară a locului de muncă?

Cu toate acestea, pe langă ospeţe şi petreceri, pentru mulţi Paştele - la fel ca marile sărbători de peste an - rezonează cu dorinţa de a face bine cuiva din preajmă. E una din stările acelea pe care ţi le inoculează entuziasmul celor din jur şi – de ce să n-o recunoaştem? – mandria de a te putea lăuda apoi că “ai făcut şi tu ce-ai putut pentru binele umanităţii”.
Unii blamează societatea şi tentativele de buni samariteni, clamand că nu putem fi buni decat de sărbători, eventual ca să ne mai spălăm din păcate. Cand vezi însă cate piedici stau în calea fericirii noastre, parcă nu e rău că vrem să ne dăm în petic cu bunătatea măcar de sărbători. Cum romanul e tolerant şi se mulţumeşte şi cu puţinul, e de-ajuns să fie Paşte ca să-şi îndrepte privirea şi interesul către aceia năpăstuiţi, de altfel, tot anul.
Paştele acesta nu mai seamănă cu prototipul închipuit, al sărbătorilor cu soare şi primăvară care să încununeze fericirea generală. Şi totuşi, vom afla din nou că “Hristos a înviat!”, pentru că jertfa Lui pentru omenire nu ţine de vreme şi nici măcar de vremuri. La fel cum bucuria noastră nu ţine decat de oamenii pe care noi îi ţinem aproape.
Bunătatea de dragul bunătăţii n-are nici un rost. Anul acesta, de Paşte, nu fi bun! Fii doar cum simţi că vrei să fii! E puţin probabil că vei tinde spre mai rău. Gandeşte-te la ce-ţi aduce bucurie şi dacă fericirea ta nu stă în calea nimănui altcuiva! Ia-ţi un pic de timp să-ţi descoperi nevoile şi disponibilităţile, apoi gandeşte-te dacă poţi fi cuiva de folos. Nu e nevoie să fim mai buni, poate doar mai sinceri. Iar sinceritatea este, şi ea, o formă de bunătate şi de respect.
Sărbători sincere! Şi Paşte curat ca Lumina Învierii!


Alina-Elena VASILIU


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ilie Rosu, acum 3660 zile, 9 ore, 56 minute, 37 secunde
Asa este Alina! "Bunătatea de dragul bunătăţii n-are nici un rost. Anul acesta, de Paşte, nu fi bun! Fii doar cum simţi că vrei să fii!". 60 de alergatori si 42 de copii vom citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.