Recurs la istorie - 240 de ani de la primul rapt din trupul Moldovei: Bucovina, dulcea noastră Bucovină...
FAducând vorba despre Bucovina, veteranul de război Ioan Lungu se întreba, cu câteva zile în urmă, dacă Ucraina, atunci când a devenit stat independent, nu s-a rătăcit cumva prin Europa şi n-a mai văzut bine graniţele cu România. Ca să înţelegem ce a vrut să spună un om de peste 100 de ani, să presupunem că părinţii lui locuiau, când s-a născut, în Cernăuţi, unde şi el ar fi trăit până astăzi. În 1912 s-a înscris în registrul de naşteri ca cetăţean al Imperiului Habsburgic, acasă vorbindu-se româneşte şi oficial nemţeşte. După 1918, a aruncat germana pe apa Prutului şi a învăţat carte în română. Când s-a căsătorit, după 1944, la primărie vorbea ruseşte şi cu nevasta româneşte. Începând cu 1991, când Ucraina s-a dezlipit de URSS, dar cu Bucovina de Nord la subsuoară, la oficiul de pensii vorbea ucraineană şi doar acasă româna, iar acum, cu Ştefan cel Mare în suflet, trebuie să-şi dea votul Iuliei Timoşenko. Ceva „modern“, căci dacă ne uităm bine pe hartă, cel puţin o treime din europeni se află într-o situaţie similară, fără ca cineva să se întrebe din ce ţară le spun ei nepoţilor că sunt.
„Ţara de Sus“ a Moldovei
Moldova de Sus, cu ţinuturile Cernăuţilor şi Sucevei, a fost încă de la început nucleul statului moldav întemeiat în 1359. Primii domnitori Muşatini sunt înmormântaţi la Rădăuţi, iar capitala noului voievodat s-a aflat mai întâi la Siret, apoi la Suceava. Aici sunt şi cele mai însemnate mănăstiri, adevărate podoabe de cultură şi artă, ridicate de Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş.
Conflictul ruso-turc din anii 1768-1774 a stârnit temerile Austriei privind expansiunea Moscovei spre Strâmtori. În acest context, Viena a încheiat în 1771 un acord secret cu sultanul, promiţându-i ajutor militar în schimbul cedării Olteniei, dar în urma unei călătorii incognito a viitorului împărat Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, pe Valea Oltului, habsburgii au renunţat la acest proiect având în vedere sărăcia provinciei. Nordul Moldovei a fost evaluat însă la peste 21 milioane de florini, aşa că armata austriacă a ocupat acest teritoriu în septembrie-octombrie 1774. La începutul lui noiembrie acelaşi an, Maria Tereza nota: „... în chestiunea moldovenească, n avem deloc dreptate; trebuie să mărturisesc că nu ştiu cum ne vom descurca“.
Tratatul de pace care avea să consfinţească alipirea Moldovei de Nord la Imperiul Habsburgic avea să fie încheiat la 7 mai 1775. De acum încolo se încetăţeneşte şi denumirea de Bucovina, în germană Bucheland, derivat de la slavul „buk“ („făget“, „pădure de fagi“), toponim atestat documentar într-un act dat de Roman I în 1392.
În momentul ocupării, Bucovina numără 48.000 de români, 15.000 de ruteni (ucraineni) şi 7.000 armeni, ruşi, evrei. În perioada 1784-1912, populaţia provinciei a crescut de aproape 6 ori, numărul românilor de 3 ori, al rutenilor de aproape 10 ori, iar al evreilor, de la 526 în 1.784 la peste 100.000 în 1912. În acest an, de pildă, din cei 2.995 negustori, 2.517 erau evrei şi numai 45 români.
Deşi învăţământul era în limba germană, ca element pozitiv putem menţiona creşterea spectaculoasă a şcolarizării copiilor, de la 13% În anul şcolar 1870/1871 la cca 96% în 1912/1913.
În a doua jumătate a secolului XIX se înregistreză însă o resurecţie a spiritului naţional, de reţinut fiind aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna din 1871, cu participarea lui Eminescu, Slavici, Ciprian Porumbescu, A. D. Xenopol, Kogălniceanu, Cuza, Alecsandri.
După ce a făcut parte din Moldova marilor noştri domnitori timp de 415 ani, Bucovina avea să rămână sub austrieci 144 de ani, până în 1918, când revine la patria mamă.
Patriotismul lui Grigore III Ghica
În 1774, domnitor al Moldovei era, pentru a doua oară, Grigore al III-lea Ghica. Familia Ghica, de origine albaneză, a dat mai mulţi domnitori în Moldova şi Ţara Românească din secolele XVII-XIX. Unii dintre ei au avut un rol pozitiv, inclusiv pentru Ţara Vrancei, cum ar fi Grigore al II-lea Ghica, al cărui hrisov din 1736 a stat la baza câştigării marelui proces de ieşire a vrâncenilor din boieresc.
Fanarioţii îndeplineau la Constantinopol funcţii de adjuncţi pe langă miniştrii de externe turci, deoarece Coranul la interzicea acestora învăţarea limbilor străine. Grigore al III-lea Ghica, nepot al celui amintit mai sus, a rămas în memoria moldovenilor pentru adoptarea unor măsuri progresiste în viaţa ţării, printre care înfiinţarea unei manufacturi de postav, reducerea dărilor şi aşezământul agrar prin care ţăranii munceau 14 zile pe moşiile boierilor, în timp ce ţăranii din Galiţia muceau pe moşiile polonezilor între 50 şi 150 de zile.
Grigore al III-lea Ghica revine pe tronul Moldovei la insistenţele Ecaterinei a II a pe lângă Înalta Poartă, imediat după retragerea ruşilor din Moldova, pe care o ocupaseră între 1769 şi 1774. Opunându-se vehement cedării Bucovinei de către Imperiul Otoman Habsburgilor, el a fost decapitat în 1777 de un trimis al sultanului. Descăpăţânat, trupul domnitorului este înmormântat şi astăzi în pridvorul Bisericii Sf. Spiridon din Iaşi.
Cernăuţi – „Mica Vienă“ a Estului
Stăpânirea austriacă a Bucovinei a fost contradictorie: pe de o parte a fost ferită de războaie o perioadă îndelungată, a modernizat instituţiile, a separat justiţia de administraţie, a încurajat agricultura, meşteşugurile şi comerţul, dar, pe de altă parte, a încredinţat austriecilor principalele pârghii de conducere a vieţii politice, economice şi culturale, care au susţinut colonizarea şi imigraţia, transformând Bucovina într-o regiune multietnică.
În acest context, interesantă este evoluţia oraşului Cernăuţi, la început un mic târg moldovenesc, cu case vechi de lemn, care a cunoscut o dezvoltare urbană importantă, ajungând să fie numit „Mica Vienă“ a Estului, o adevărată oglindă a puterii imperiale. Numărând 87.000 de locuitori în 1910 (români, germani, evrei, ruteni, polonezi şi armeni), oraşul bucovinean căpătase un aer cosmopolit de important centru cultural, din 1875 având şi Universitate.
În programul lor politic, românii bucovineni au urmărit consolidarea caracterului românesc al fostei ţări de Sus a Moldovei, prin biserică şi şcoală, separarea de Galiţia şi constituirea unui ducat autonom. Lucrul acesta a fost posibil la 4 martie 1849, când Franz Iozef a promulgat noua Constituţie a imperiului. Vizitat de un jurnalist britanic în 1850, Cernăuţii păreau unul dintre cele mai frumoase oraşe: „Drumul pe care se intră în Bucovina este unul dintre cele mai bune ce pot fi întâlnite într-o ţară şi în câteva ore am ajuns în capitală, Cernăuţi, pentru noi o adevărată oază în pustietate, faţă de străzile înguste şi colibele de lemn din Turcia sau răsfiratele şi prost întocmite oraşe din sudul Rusiei“.
„Dreptul istoric“ invocat de invadatori
Când au ocupat Bucovina, în 1774, Austria a invocat „dreptul istoric“ pe care îl avea asupra regiunii considerate parte din Pocuţia (inclusă în Imperiul Habsburgic, după împărţirea Poloniei). În realitate, Pocuţia făcuse parte din Moldova lui Ştefan cel Mare şi nu invers.
Istoriografia rusă şi ucraineană susţin, la rândul lor că, în secolele XI-XII, Bucovina a făcut parte din statul medieval kievean al Rusiei. La fel a susţinut şi istoricul Rossler, care afirma că Bucovina este leagănul poporului ucrainean şi că românizarea ucrainenilor s-a produs prin afluxul necontenit al românilor din Transilvania, veniţi acolo din sudul Dunării.
În timpul lui Iosif al II-lea, limba oficială în Galiţia (din care făcea parte și Bucovina) era germana, liantul lingvistic al numeroaselor provincii ale imperiului. După deschiderea granițelor în 1786, Bucovina a fost invadată de elemente galițiene: (preoți, învățători, negustori, funcționari, meseriași), limba polonă devenind și ea oficială într-un fel, ceea ce a avut ca efect o slavizare a numelor. Această slavizare a servit apoi ucrainenilor în „demonstrarea“ caracterului slav al Bucovinei.
Bucovina între Hitler și Stalin
La 23 iunie 1940, Molotov, ministrul sovietic de externe, i-a comunicat ambasadorului german la Moscova că „soluționarea problemei basarabene nu mai suferă amânarea“. Cu această ocazie și-a exprimat însă și pretenția de a anexa și Bucovina. Ambasadorul a fost reținut față de ocuparea Bucovinei, deoarece nu era menționată în Protocolul secret din 23 august 1939. Führerul se considera moștenitorul defunctului Imperiu Habsburgic, al cărui cetățean fusese, și considera cererea sovietică un atentat la patrimoniul istoric al națiunii germane.
La 26 iunie 1940, ministrului român la Moscova, George Davidescu, i se înmânează, la orele 22, o notă ultimativă prin care URSS cerea României cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Ocuparea Bucovinei de Nord l-a iritat mult pe Hitler, receptând acest pas al lui Stalin ca un semn al presiunii ruse spre Vest. Acest diferend dintre Hitler și Stalin pe tema Bucovinei de Nord a constituit încă un argument pentru întocmirea planului de atacare a Uniunii Sovietice.
După înfrângerea Germaniei, Bucovina de Nord a rămas în componența URSS 47 de ani, până în 1991, când Ucraina a devenit independentă, cu Bucovina de Nord ținută strâns în poală. După atâtea sute de ani, Europa lingvistică este un fel de Turn Babel: până se învață chineza, pe teren a început să se vorbească rusește și la ureche germana. Franceza s-a fosilizat în Larousse, iar engleza se lălăie pe internet. Istoria întoarce din nou spatele popoarelor mici...
Prof. Valeriu Anghel
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
Încă un animăluț a cărui pierdere a fost anunțată în Ziarul de Vrancea, găsit viu și nevătămat! Pisica „Mau” - caz recent
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 2
Adaugă comentariu
costica, acum 3673 zile, 11 ore, 6 minute, 10 secunde
danb, acum 3674 zile, 2 ore, 11 minute, 55 secunde 
