Opinii

Este sau nu este Justiţia subordonată lui Băsescu? Aceasta-i întrebarea!

Am să încerc să stabilesc, în limita anvergurii mele intelectuale modeste, dacă justiţia este la comanda lui Băsescu, dacă această ipoteză larg asumată în ţara noastră este falsă sau nu. Avertizez că cei care pleacă la drum cu convingerea nestrămutată că „da”, opaci la orice argument, n-are sens să continue să citească. Pentru început trebuie stabilit că nu doresc a demonstra că Justiţia din ţara noastră este Alba ca Zăpada.

Bineînţeles că are corupţii ei, că sunt judecători subiectivi şi procurori prea entuziaşti sau de-a dreptul slugarnici, obedienţi, gata să se facă remarcaţi prin mijloace neortodoxe sau poate ilegale.
Bineînţeles că sunt. Dar sintagma de „Justiţia lui Băsescu” nu la asta se referă, la tumori benigne, destul de dese dar izolate, ci vrea să sugereze că există o tumoare malignă, un cancer generalizat, că majoritatea procurorilor şi judecătorilor sunt sub controlul său. Atenţie: ”şi judecătorilor!”, pentru că se vorbeşte foarte des doar de DNA, „uitând” că actul de justiţie nu este complet fără cei care dau de fapt verdictul: vinovat sau nevinovat!
Ar mai fi nevoie de ceva, să uităm pentru câteva momente de Băsescu, cuvântul în sine ridică tensiunea şi opreşte argumentele să ajungă la creier. Vom vorbi de justiţie politizată, nu de justiţie băsistă.
Să mergem mai departe. Cum stabilim dacă o afirmaţie este falsă sau nu? Cum stabilim dacă eu, atunci când afirm că sunt un tip înalt, mint sau spun adevărul? Ne trebuie prin urmare un sistem de referinţă, altfel am să mă cert toată viaţa cu amicul meu invidios care-mi spune că-s un tip scund: ”Bine, bine, eşti tu mai înalt decât masa aia, dar tot scund rămâi dacă nu treci de tocul uşii!” Ca să nu ne luăm la bătaie am face bine să chemăm un arbitru care să stabilească un set de reguli şi înălţimea (etalonul) care împarte lumea în înalţi sau scunzi. Dar ce arbitru să chemi? În mod logic îl chemi pe cel care e chemat la cele mai multe competiţii, care ţi se pare cel mai onest, echilibrat, imparţial şi, de ce nu, care ţi se pare un exemplu de urmat.
Să ne întoarcem deci la propoziţia „Justiţia este subordonată politic”. Este falsă sau adevărată? Ne trebuie prin urmare un arbitru. Ar putea fi mulţi: Rusia, clasa politică românească, Occidentul, Ciuvică, tanti Gicuţa de la doi, eu, tu, bunica, doctorul de familie, Gâdea, Cristoiu…Pe cine să alegi?! Toţi sunt competenţi, toţi deţin Adevărul. Uitându-mă la cei enumeraţi mai sus eu aleg Occidentul. Nu mă aleg nici măcar pe mine, pentru că nu am expertiză şi sunt prea subiectiv. Ştiu, Occidentul are problemele lui, interesele lui, dar pare cel mai obiectiv dintre toţi, ca o medie a judecăţilor şi prejudecăţilor. Are un set de reguli, clare, transparente, obiective, profesioniste. Fără să dau în patetism sau grandilocvenţă pot spune că alegând astfel am continuat calea strămoşilor mei. De prin sec. al XVIII –lea românii au ales să se întoarcă cu faţa spre Vest, sătui de ruşi, de otomani, de boierii pământeni (asimilată cu clasa politică), de spiritul balcanic. Şi nu s-au înşelat: ne-am modernizat, am crescut, am trecut de la caftane la costume, de la opinci la pantofi, am realizat şi România Mare şi pe cea actuală, am devenit şi noi o voce, chiar dacă mai plăpândă, după ce mai mult de un mileniu am tăcut uitaţi de lume.
În 2007 , după un efort de peste 200 de ani, după suişuri şi coborâşuri, după războaie şi comunism, după decenii de ghinion şi câţiva ani de noroc, am ajuns unde ne-am dorit, colegi şi colaboratori cu ţările occidentale.
Prin urmare, cunoscându-i metehnele, slăbiciunile, câteodată ipocrizia, dar şi forţa, democraţia, justiţia, am ales Occidentul. Nu i-am vrut nici pe ruşi şi n-am vrut să stăm nici izolaţi, noi cu clasa noastră politică emanată în mare măsură din sistemul comunist. Am făcut alegerea pe care am considerat-o cea mai bună pentru noi. Într-o lume a interdependenţelor am ales să fim legaţi de Occident, considerând-o entitatea care ne-ar putea sluji cel mai bine interesele naţionale.
Dacă asta ne-am dorit atunci mi se pare logic să fie acceptat ca arbitru Occidentul, Uniunea Europeană.
Şi aici unii ar comenta că şi ei pot fi subiectivi deoarece unii sunt liberali, alţii social democraţi, alţii populari, chiar şi populişti. Da, dar mecanismele după care funcţionează Uniunea, Comisia Europeană sau setul de reguli după care sunt evaluate diferite sectoare de activitate, progresele făcute, sunt agreate în principiu de toţi.
Să vedem atunci ce spune Europa, arbitrul, despre actul de justiţie din România:
„În ultimul raport al Comisiei Europene, specialiştii de la Bruxelles au consemnat că DNA a investigat imparţial cazurile de corupţie. Analizele efectuate la nivel european arată DNA se clasează între primele cinci parchete specializate din Europa în privinţa eficienţei cu care anchetează corupţia. “
Bineînţeles, ar spune cârcotaşii, un dezastru!! Primele 5 doar… Unii or să zică că PSDul şi Voiculescu ar putea duce DNAul pe un merituos loc 1!
Dar nu locul 1 este important pentru noi, important este că nu se spune de către arbitrul ales de noi că Justiţia din România, în ansamblul ei, face jocuri politice, din contră, certifică faptul că este independentă.
Curios lucru însă, după un asemenea verdict mulţi doresc să schimbe brusc arbitrul ales de marea majoritate a românilor, cel stabilit înainte să înceapă jocul. Probabil că nu le slujeşte intereselor (vorbesc de politicieni) sau nu-şi mai pot justifica simpatiile, antipatiile, partizanatul şi ura teribilă pentru un politician sau altul. Şi atunci apar brusc voci care propun ca arbitru ba pe Rusia, ba pe foştii comunişti sau securişti, ba clasa politică pe care o detestăm cu toţii, ba pe Gâdea, ba pe mine, ba pe tine, ba pe oamenii de bine de la nu ştiu care organizaţie obscură… Adică vrem să schimbăm arbitrul şi regulile în timpul jocului pentru că nu ne place cum arată scorul pe tabelă!
Să mergem mai departe. Aţi făcut vreun calcul câţi judecători sunt implicaţi în actul de justiţie? Număraţi de curiozitate câţi judecători (diferiţi, normal!, şi aleşi aleatoriu, altă chestiune foarte importantă, care micşorează probabilitatea de a da peste un judecător corupt) l-au declarat, de exemplu, pe Năstase vinovat? Sau pe Voiculescu! Sau pe Fenechiu! Sau pe…Enorm de mulţi. Dacă iei în calcul că aceste complete de judecată sunt formate din cinci sau trei judecători şi sunt de multe ori diferite de la o înfâţişare la alta, dacă mai iei în calcul şi probabilitatea matematică să dai exact peste unul corupt, ar reieşi că aproape toată Curtea Supremă de Justiţie trebuie să fie coruptă pentru a se putea susţine Teoria Conspiraţiei enunţată mai sus. Greu de crezut…
Îl mai ţineţi minte pe Toma Caragiu? Cum zicea: …un jucător cu o pozitie foarte bună în clasament a trimis o minge afară, a trimis a doua minge afară, l-a trimis pe frate-său afară, pe cumnatu-său afară, pe soru-sa afară, bine frate dar toţi out, toţi out, toţi out?! S-a observat în tribune, respectivul a fost eliberat din lot şi numit arbitru pe tuşe, că aşa e în tenis.”
Întreb şi eu la fel: bine frate, dar toţi judecătorii ăştia sunt toţi out, toţi out, toţi out?! Peste poate… Nu credeţi că s-ar fi observat din tribună, adică de către Comisia Europeană şi ne-ar fi tras de urechi, c-aşa-i în democraţie?
Să mergem mai departe. Toţi politicienii ţipă că sunt arestaţi nevinovaţi. Toţi sunt corecţi, şi-au făcut doar datoria. Nu vă ia de nas? Chiar se poate crede că procurorii ăştia n-au de unde alege? Când se făceau pe vremuri doar o arestare-două, o condamnare- două, vi se părea că justiţia este independentă? Era epoca corupţiei fără corupţi. Vi se părea normal paradoxul acesta?
Prin urmare, ipoteza corectă de la care trebui să gândim jocurile politice din ţărişoara noastră dragă, teleguvernată şi telemanipulată, cred că este aceasta: Justiţia, luată ca un tot, NU ESTE SUBORDONATĂ POLITIC!
Dacă vreţi să luăm această afirmaţie drept ipoteză de lucru avem o şansă să înţelegem mai bine ce se întâmplă în ţara asta, altfel vom fi mereu surprinşi de evenimente şi nu vom fi decât nişte păpuşi manipulabile.

---