Evenimente speciale

VIDEO | Ziua Poliției Române, marcată în Vrancea prin avansări în grad și o lansare de carte

Ziarul de Vrancea
27 mar 2022 3422 vizualizări

Prin intermediul unei informări de presă transmisă de purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspectorul principal de poliție Paula Enache, sunt oferite amănunte publice în legătură cu modul în care s-au desfășurat la Focșani, vineri 25 martie 2022, cele două activități organizate de ziua Poliției Române.

„Poliția ca instituție a fost creată pentru a apăra ordinea statală și interesele națiunii, dar și pentru a veni în sprijinul cetățeanului” 

Este un obicei ca de ziua Poliției Române, polițiștii care au avut rezultate deosebite sau îndeplinesc stagiul minim corespunzător, să fie avansați în gradul profesional următor.

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, în cadrul unei sedinţe festive, 15 ofiţeri şi 78 de agenţi de poliţie au fost avansaţi în gradul profesional următor, la termen. Alţi 3 ofiţeri şi 11 agenţi de poliţie au fost avansaţi înaintea îndeplinirii stagiului minim.

De Ziua Poliţiei Române nu au fost uitaţi nici poliţiştii sportivi, care au primit recompense pentru activităţile sportive desfăşurate. Au fost înmânate medalii şi diplome sportivilor care au participat şi câştigat locuri pe podium la concursurile de tenis de masă şi mini - fotbal, susţinute în perioada anterioară acestei zile aniversare.

Anul acesta, pe 25 martie, s-au împlinit 200 de ani de când domnitorul Grigore Dimitrie Ghica- cunoscut de istorici şi cu numele Grigore al IV-lea Ghica, domnitor al Ţării Româneşti între anii 1822 şi 1828, al cărui fiu, Dimitrie, a fost prefect al Poliţiei Capitalei - a înmânat agăi Mihăiţă Filipescu, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti, primul drapel al Agiei. Prin importanţa şi semnificaţiile sale, evenimentul consemnat în anul 1822 constituie un moment de referinţă în istoria Poliţiei Române. Înmânarea acestui steag al Agiei a legalizat funcţionarea instituţiei Poliţiei Române.

VIDEO:vrancea atlastv

VIDEO:Catalin Toma

Tot astăzi, la Muzeul Unirii din municipiul Focșani, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost invitați la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Poliției Române, și anume lansarea primului volum din “Istoria Poliției Orașului Focșani“. 

„Poliția ca instituție a fost creată pentru a apăra ordinea statală și interesele națiunii, dar și pentru a veni în sprijinul cetățeanului. Primii responsabili cu atribuții polițienești din provinciile românești au fost hatmanul în Moldova și spătarul în Țara Românească.

Agia este considerată prima instituție organizată pe principii polițienești. Agia era un organism condus de un demnitar aparținând aparatului administrativ – domnesc – Aga (termen turcesc), atestat documentar în 1567 în Muntenia și 1592 în Moldova. Pe lângă agă, în provinciile românești au mai existat și alți responsabili polițienești: vătaful de vânători, juzii, ispravnicii de județ, seimenii, dorobanții, pârcălabii, privighetorii de ocoale, căpitanii de margine, străjerii, călărașii, zapciii, poterașii, armașii etc.

Revenind la agie ca instituție, odată cu înscăunarea domnitorului Ghica în Țara Românească a beneficiat de un steag cu mai multe simboluri specifice. El a fost înmânat agăi Mihăiță Filipescu, în 1822. Printre simbolurile conținute de steag se regăsea și scena Bunei Vestiri (25 martie fiind aleasă Ziua Poliției Române).

Trecerea la ceea ce cunoaștem astăzi ca Poliție s-a realizat în timpul domniilor lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei.”

Citiți și postarea activată pe contul de facebook Catalin Toma după participare acestuia la lansarea cărții „Istoria Poliției Orașului Focșani”, volumul I, de la începuturi până la 1944”, care a avut loc vineri 25 martie 2022 la Muzeul Unirii

”Astăzi( n.r. vineri 25 martie 2022), la Muzeul Unirii din Focșani, s-a lansat mai mult decât o carte!

<<Istoria Poliției Orașului Focșani, volumul I, de la începuturi până la 1944>>, reprezintă o incursiune în vremuri aparte pentru comunitatea focșăneană, vremuri interesante de studiat din punct de vedere sociologic.

Felicitări autorilor Mădălina Racoș, Ionuț Iliescu și Florin-Daniel Mihai, precum și managerului Muzeului Vrancei, Romeo-Valentin Muscă, pentru eforturile pe care le-au făcut pentru a aduce în atenție aspecte mai puțin știute din viața oamenilor în uniformă.”-Catalin Toma

Citiți și și postarea activată pe contul de facebook Instituția Prefectului Vrancea după participare prefectului Nicușor Halici la lansarea cărții „Istoria Poliției Orașului Focșani”, volumul I, de la începuturi până la 1944”, care a avut loc vineri 25 martie 2022 la Muzeul Unirii


”Prefectul Județului Vrancea, Nicușor Halici, a fost astăzi prezent la un eveniment organizat de Muzeul Vrancei, de Ziua Poliției Române. De ziua polițiștilor, trei muzeografi vrânceni - Mădălina Racoș, Florin-Daniel Mihai și Ionuț Iliescu, au lansat primul volum al <<Istoriei Poliției Orașului Focșani>>, carte în care se regăsesc informații despre începuturile instituției, până în anul 1944.

Prefectul Județului Vrancea a subliniat cu această ocazie importanța polițiștilor în viața noastră, transmițându-le <<La mulți ani!>> în această zi de mare însemnătate. În același timp, reprezentantul Guvernului în teritoriu a asigurat că va uza de toate pârghiile pe care le deține în această calitate, pentru ca activitatea polițiștilor să se desfășoare cât mai bine.

<<În primul rând suntem toți oameni. Și, pornind de aici, în primul rând ca om, dar și ca demnitar, întotdeauna am considerat că Poliția este unul dintre pilonii fundamentali ai societății civilizate. Atunci când am început să cunoaștem civilizația s-a constatat că este nevoie de instituții. Iar una dintre instituțiile esențiale pentru clădirea civilizației a fost și este Poliția. Îi știm, îi vedem pe stradă, pe alții îi vedem și nu îi recunoaștem, pentru că nu sunt întotdeauna în uniformă, dar de foarte puține ori știm eforturile și riscurile la care se supun, pentru ca noi să fim și să ne simțim în siguranță. Pentru asta merită tot respectul, în primul rând, dar și toată deschiderea și, mai ales, implicarea noastră civică, a fiecăruia dintre noi. Pentru că fiecare ajutor contează, inclusiv în activitatea domniilor lor. Nu trebuie să uităm un alt lucru esențial, pentru că, dincolo de riscurile dincolo și eforturile pe care le fac de foarte multe ori într-un mod personal și aproape de fiecare dată voluntar, și ei sunt copiii cuiva, frații cuiva, părinții cuiva. De aceea trebuie să vedem în această instituție și în cei care activează în această instituție oameni care nu vor decât binele societății și comunității. Nu întâmplător cred că și-au ales să suprapună Ziua Poliției cu una dintre cele mai mari sărbători ale creștinilor ortodocși, Buna Vestire. Și nu întâmplător atunci când s-a înființat „Agia” aveau pe steag simbolul Bunei Vestiri. Cred că lucrurile, în orice domeniu am vorbi, trebuie analizate și trebuie să ne raportăm inclusiv la trecut, pentru că trecutul ne învață și ne deschide perspectivele pentru ceea ce am putea deveni în viitor. Nu pot decât să vă urez „La mulți ani!”. Și să fiți aceeași bravi eroi, implicați și dedicați comunității, așa cum știu că sunt majoritatea. Pădurea are și uscăturile ei, dar instituția Poliției s-a modernizat și uscături are din ce în ce mai puține. Important este că majoritatea covârșitoare a oamenilor din Poliția Română sunt oameni dedicați comunității. Pentru aceasta vă mulțumesc și vă asigur de tot sprijinul meu>>, a transmis prefectul Nicușor Halici.”-Instituția Prefectului Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.