Colaboratorul Ziarului de Vrancea, profesorul Valeriu Anghel–la 85 de ani
Puțină istorie. În iarna anului 1966 a ,,debarcat” la Negrilești, pe meleagul Vrancei arhaice, tânărul profesor Valeriu Anghel. Venirea Domniei Sale mi-a rămas în memorie, deoarece a stat în gazdă la părinții mei. L-am cunoscut când am ajuns acasă în vacanța de primăvară.
Cele două săptămâni de vacanţă au fost de fapt patru, pentru că au fost discuţii interminabile, în care ,,Domʼ Profesor” mi-a făcut o adevărată iniţiere în ceea ce va fi după Școala Pedagogică de Învățători ,,C. Negri” din Galați, al cărei elev eram.
Acele discuţii aveau să provoace o mare surpriză profesoarei mele de limba română, când i-am expus unele opinii despre scriitorii români ,,reconsideraţi” (Lucian Blaga, Octavian Goga, George Bacovia…) sau despre ,,noul val” (Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu etc.).
După atâția amar de ani, pot afirma că el a fost primul meu mentor pe drumul cunoașterii culturale.
Vara, când am revenit acasă, Domnul Anghel nu mai era în gazdă la părinţii mei, se căsătorise cu învăţătoarea Steliana Blăniţă, fiica fostei mele profesoare de limba română, Ancuţa Blăniţă. Aceasta era strănepoata lui Constandin Taftă, unul din cei trei vechili ai vrâncenilor în ,,Procesul ieşirii din boieresc” (1801-1814), pe care aceştia l-au purtat cu boierul Iordache Ruset-Roznovanu.
Doamna Blăniţă, aşa cum îi spuneau toţi elevii și sătenii, a fost un adevărat martir al tăvălugului roşu. Doar pentru faptul că era fiică de preot, fiică de ,,chiabur”, profesoara Ancuţa Blăniţă a fost înlăturată din învăţământ, deşi era licenţiată în litere – limbi clasice, limbi moderne –, în timp ce la Liceul Vidra, nou înfiinţat, predau ,,tractorişti” – absolvenţi de şcoli profesionale. Soţul său, învăţătorul Lazăr Blăniţă, s-a stins ,,de inimă rea”, la puţin peste 40 de ani, datorită hărţuielilor securiste, deși luptase pe frontul de est și de vest.
După absolvirea Școlii Pedagogice ,,C. Negri” Galați, am fost repartizat învăţător la Negrileşti, unde mi-am făcut ucenicia didactică. Aici mi-am început cariera alături de profesorul Valeriu Anghel, care era director de şcoală.
Am lucrat la Şcoala Negrileşti în această formulă timp de patru ani, după care profesorul Anghel s-a transferat la Şcoala Tulnici, iar eu am ajuns pe alte meleaguri, deoarece terminasem facultatea, iar în satul meu nu era post liber de profesor de limba română.
Cu toate că drumurile noastre s-au depărtat, am continuat legăturile din perioada negrileşteană. Atunci când îmi propuneam ceva pe linie profesională, mă sfătuiam cu Domnia-sa. În calitate de colegi la Casa Corpului Didactic am avut o colaborare fructuoasă, i-am cerut şi am primit sfatul sincer şi generos, încurajările de care orice om are nevoie sau ,,criticile”, la fel de necesare.
Astăzi, din perspectiva celor 57 de ani de când ne-am cunoscut, încerc un portret neutru şi adevărat, un portret care să releve omul de lângă noi, adoptat social, profesional şi spiritual de Ţara Vrancei.
* * *
Omul. Venit în Ţinutul Putnei cu aproape șase decenii în urmă, printr-o repartiţie guvernamentală, Valeriu Anghel s-a „naturalizat” pe meleagurile „Mioriţei” prin căsătorie, dar şi prin tot ceea ce a făcut, atât profesional, cât şi ca om de cultură.
Este primul băiat din cei doi ai unei familii de ţărani din Olteni, judeţul Teleorman, sat din lumea „moromeţilor” lui Marin Preda. După absolvirea şcolii elementare în satul natal, şi-a desăvârşit studiile liceale în Roşiorii de Vede, iar în 1960 a intrat prin concurs la Facultatea de Filologie a Universității din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1965. Aici a avut norocul să se formeze audiindu-i ca profesori pe George Călinescu, Tudor Vianu, Al. Piru, Iorgu Iordan, Al. Graur, Al. Rosetti sau frecventând cenaclul literar condus de Eugen Barbu, unde citeau din creaţiile lor Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu etc., fiind martorul resurecţiei lirice în poezia românească de după Nicolae Labiş.
După câteva încercări de a ocupa un post în învăţământ mai aproape de-ai săi, a venit ca profesor de limba şi literatura română în Negrileştii Vrancei în ianuarie 1966, unde s-a căsătorit în toamna aceluiaşi an cu învăţătoarea Steliana Taftă-Blăniţă. Din 1970 s-a transferat la Şcoala „Ion Diaconu” din Tulnici, unde a funcţionat până în 1993, apoi a venit la Focşani, unde a ocupat mai multe funcţii: metodist la Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinţi” (1993-1994), director la Palatul Copiilor, Focşani (1994-1996), profesor de limba română la Grupul Şcolar Agricol (1996-2003, când s-a pensionat, dar unde a mai suplinit mulţi ani în cadrul Catedrei de limba şi literatura română).
Astăzi, chiar dacă vârsta i-ar permite să ducă o viaţă tihnită, profesorul Valeriu Anghel nu lasă greutatea din spate: editează şi îngrijeşte cărţi, face presă de întâmpinare, aduce în spaţiul publicistic probleme de educaţie, lingvistică, cultură şi civilizaţie, probleme de mare actualitate, se implică în promovarea unor mari personalităţi ale culturii române şi străine.
Temperament năvalnic, spirit ,,arghezian”, cum îi place să se autodefinească, prin tăria cu care îşi susţine şi îşi argumentează opiniile. Toate acestea îţi dau uneori impresia că este un om pătimaş, lucru total neadevărat, pentru că profesorul Anghel susţine cu o mare ardoare, doar opiniile şi ideile ,,betonate” cu argumente ştiinţifice şi logice sau respinge opiniile de conjunctură, care nu se susţin.
Are patru băieţi şi o fată, toţi cu studii superioare, are nepoţi care înfloresc şi îi înfloresc viaţa bunicului…
Atât cât am reuşit să-i descifrez ,,paşii”, cred că ,,urcușul” profesorului Valeriu Anghel se aşterne pe patru linii de forţă: profesor – cel care învaţă pe alţii; publicist – cel care dezvăluie, pune în circulație idei şi opinii – punte între oameni; scriitor – ,,constructor de cuvinte”, creator; editor – cheia de boltă a oricărui demers cultural, literar sau ştiinţific, prin care se restituie sau se pune în circulaţie o lucrare de orice fel sau pe orice suport.
Profesorul. Chiar dacă Valeriu Anghel are o multitudine de preocupări, care uneori pot părea curioase (colecţie de cutii de chibrituri sau de calendare de buzunar), putem afirma fără teama de a greşi, că adevărata lui vocaţie a fost cea de dascăl, de om al şcolii.
Pentru a vedea dimensiunea acestor preocupări, amintim doar câteva proiecte propuse şi ratate de societate datorită indiferenţei şi a gândirii obtuze pe care au manifestat-o diriguitorii şcolii româneşti din 1989 şi până în prezent.
Exercitându-și calificarea universitară ca dascăl de română peste treizeci de ani la gimnaziu şi aproape un deceniu şi jumătate la liceu, Valeriu Anghel s-a dedicat însuşirii limbii şi literaturii române de către elevi, mulţi dintre aceştia devenind absolvenţi de studii superioare, unii cu doctorate în diferite domenii. O atenţie deosebită a acordat-o instruirii și educației elevilor și adulților, centrată pe corectitudinea exprimării orale şi scrise în viaţa cotidiană, dar şi pe dezvoltarea aptitudinilor creative ale acestora în domeniul literaturii, publicisticii şi culturii.
Pentru aceste motive, a fost cooptat zece ani în Comisia naţională de limba şi literatura română din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, fiind singurul profesor din mediul rural în componenţa acesteia.
Ca director de şcoală, a avut iniţiative în asigurarea bazei tehnico-materiale a şcolilor pe care le-a condus. În perioada în care a fost metodist la Casa Corpului Didactic ,,Simion Mehedinţi” şi apoi ca director la Palatul Copiilor din Focșani s-a implicat în mod activ în Reforma învăţământului: a fost cel care a propus alcătuirea şi oficializarea fişei postului (educatoare, învățători, profesori, directori, inspectori şcolari), fişe care stau la baza managementului clasei şi a celui de sistem, fişe care au fost publicate în Tribuna învăţământului.
A propus o sistematizare – ,,Organigrama curriculumului şcolar” –, prin care a semnalat tipologia şi modul în care noul curriculum este organizat şi trebuie aplicat.
În cadrul unui proiect cultural, Valeriu Anghel propunea secţiunea ,,Focşani 450 – coloanele timpului” prin care sugera ,,modernizarea culturală” a Focşanilor prin schimbarea numelor de străzi şi punerea în valoare a personalităţilor care s-au născut şi au creat pe acest meleag.
Cu toată investiţia de inteligenţă şi efortul său dezinteresat, putem afirma că autoritatea locală a reacţionat prin indiferenţă totală, adică: ,,n-am, n-am, n-am sau nu ne interesează!”.
Oare când ne vom trezi şi vom lua în discuţie propunerile făcute de oameni neangajaţi politic, administrativ şi entităţi nonguvernamentale, care nu cer nimic pentru ei, ci doar pentru semeni.
Când va face şi administraţia din România ,,o bancă de date” care să fie valorificată la momentul oportun?
În 2005, a fost distins de Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu ,,Diplomă de excelenţă” pentru întreaga activitate.
Publicistul. Deşi, până în 1993, a locuit în majoritatea timpului la Tulnici, a colaborat frecvent la ziarul local „Milcovul” cu materiale de presă dedicate vieţii oamenilor de aici. Venind la Focşani, numele său a început să apară zilnic pe multe pagini ale acestei publicaţii, pentru ca, din 1997, să devină redactor-şef adjunct la „Informaţia zilei”, condusă de regretatul Alexandru Deşliu. Fără a renunţa la activitatea didactică, s-a făcut remarcat prin reportajele, anchetele, comentariile politice, articolele pe teme de învăţământ şi cultură, foiletoanele şi tabletele publicate în aceste ziare.
La Grupul Şcolar Agricol Focşani a fondat şi a coordonat editarea revistei „Dialog” – premiată la nivel naţional şi judeţean, prima publicaţie realizată printr-un proiect cu finanţare europeană, cu un conținut și o grafică prin care a spart toate tiparele. A fost unul dintre fondatorii revistei ,,Pro Saeculum”. În momentul de față este unul dintre colaboratorii de înaltă ținută culturală și științifică ai ,,Ziarului de Vrancea”.
O privire fugitivă asupra publicisticii şi a publicaţiilor fondate de el ne relevă, fără drept de tăgadă, faptul că Valeriu Anghel a făcut şi face o publicistică programatică: educaţie, cultivarea limbii, cultură şi civilizaţie, recurs la istorie.
Iată ce scria regretatul critic literar, publicistul și ilustrul profesor Mircea Dinutz, despre profesorul Anghel: ,,Valeriu Anghel a ajuns, iată, la frumoasa vârstă de 75 de ani. Este momentul să punctăm motivul pentru care îl omagiem, cu toată dragostea și prețuirea: el este, rămâne, unul dintre cele mai bune condeie ale Vrancei! Când se afla în toate puterile sale, era în stare să mențină un ziar la cote superioare aproape singur, începând de la editorial și terminând cu operația atât de delicată a unei corecturi impecabile! Gazetar pur-sânge, cum nu prea mai văd în ziua de azi pe aceste meleaguri, avea nu numai o percepție corectă și etică asupra cotidianului, dar și mobilitatea rară de a se mișca pe claviatura afectivă și mentală, cu sensibilitatea poetului în fața frumosului, cu sobrietatea magistratului ce cântărește bine faptele înainte de a se exprima în situațiile dilematice ori cu armele pamfletarului în zi fastă, atunci când se afla în fața lichelismului și imposturii. (...) Aș încheia, nu înainte de a-i ura mulți ani cu sănătate, putere de creație, împlinirea tuturor proiectelor, cu o fermecătoare elegie a regretelor semnată de sărbătoritul nostru, Valeriu Anghel: Pașii noștri se opresc molatic/ La răspântia tăcerilor din noi,/ Urmele mușcate de nisipuri/ Nu se mai desfac în falduri moi.// Frunzele îngălbenesc metalic/ Și se pierd în ploile ce curg,/ Înecând în zborul lor de-o clipă/ Ultima sclipire de amurg.// Șoaptele de dragoste rămase/ Sunt un strigăt tandrul de cocori,/ Ca un dans îngenuncheat în noapte/ Licărind pe geana altor zori.” (Pro Saeculum, 1-2/2013) Text scris de cunoscutul profesor și critic literar cu o săptămână înainte de a pleca la cele veșnice. Era redactor-șef al revistei Pro Saeculum, care a apărut la Focșani timp de 20 de ani. Noile autorități n-au mai finanțat-o și anul acesta și-a încetat apariția.
Mai semnalăm faptul că a colaborat la reviste centrale cu articole privitoare la reforma învăţământului, înainte şi după 1989.
Scriitorul. Valeriu Anghel a debutat literar cu poezie în revista „Luceafărul” (1960), ulterior publicând rar versuri şi proză în diferite reviste culturale şi de literatură ale ţării.
În 1977, la Tulnici fiind, a primit Premiul pentru poezie în cadrul Salonului Literar Dragosloveni de la Focşani (preşedintele juriului fiind criticul literar Laurenţiu Ulici). Odată cu evenimentele din 1989 și strămutarea la Focșani, a urmat în viața profesorului Valeriu Anghel o adevărată explozie creatoare.
În anul 2000 a publicat, împreună cu Alexandru Deşliu, albumul monografic ,,Focşani – 2000” şi volumul ,,Vocaţie şi destin – 600 fişe-portret pentru un tablou spiritual-istoric al judeţului Vrancea, un dicţionar al personalităţilor vrâncene, carte citată la bibliografie în numeroase lucrări, editate la nivel naţional şi judeţean, Editura Terra, Focşani, 2000.
În 2001, i-a apărut un volum de tablete în versuri intitulat „Pseudoversete aproape satanice”, Ed. Terra, Focşani, 2000; Dincolo de toate… – versuri, Ed. Terra, Focşani, 2001; Cămaşa de răcoare – versuri, Ed. Pallas (fondată de profesorul Valeriu Anghel), Focşani, 2003; Duminicile ierbii / Les dimanches de l’herbe – versuri (traducere în franceză de Constantin Frosin, personalitate marcantă a francofoniei mondiale, vrâncean de origine), Ed. Pallas, 2004; Paşii noştri… / Nos pas – versuri, (traducere în franceză de Constantin Frosin), Ed. Pallas, 2005; Cornel Coman – monografie, Ed. Pallas, 2004; Vrancea în spaţiul cultural european – Dicţionar de mari personalităţi vrâncene, Ed. Pallas, 2005 (traducere în engleză, franceză şi germană); Mic îndreptar de scriere şi vorbire fără greşeli – Ed. Pallas, 2005; Moldova lui Ştefan cel Mare / La Moldavie d’Etienne le Grand – Ed. Pallas, 2004 (traducere de C. Frosin; lucrare apreciată la întâlnirea francofoniei mondiale de la Bucureşti, singura luată pentru bibliotecile lor personale de preşedintele Franţei, Jaques Chirac, primul-ministru al Canadei, Pierre Trudeau şi secretarul general al Francofoniei, senegalezul Abdou Diouf; Vechi familii vrâncene: Preotul Constantin Taftă din Negrileşti – Ed. Pallas, 2006; Ştefan cel Mare şi Vrancea • Legendă, mit şi adevăr istoric – Ed. Pallas, 2007.
Atunci când vorbim despre scriitorul Valeriu Anghel, trebuie să avem în vedere măcar două aspecte ale literaturii: literatura artistică, ,,de imaginaţie”, cum spunea Simion Mehedinţi şi literatura obiectivă ,,ştiinţifică” şi atunci urmărim exactitatea, corectitudinea, proprietatea termenilor şi frumuseţea scriiturii.
Poezia lui Valeriu Anghel a fost consacrată prin Premiul Salonului Literar Dragosloveni, prin prefaţa la ,,Duminicile ierbii” realizată de Joël Conte, secretarul general al Academiei Francofone, în care scria: „Ce suflet este acesta, care ne ascunde umbra propriei noastre vieţi?”. Poetul întreabă și își pune întrebări. În volumul său, el angajează un demers practic filosofic, printr-o scriitură limpede și spontană. Anumite cuvinte revin de-a lungul investigațiilor sale: viața, devenirea, speranța, rugăciunea, regretele, nostalgia, moartea.
Astfel, creatorul interpelează lumea în care trăiește și ajunge la reperele fundamentale ale universului nostru, plin atât de certitudini, cât și de mistere. De naționalitate română și de religie ortodoxă, autorul își asociază propriul cotidian cu un conținut spiritual de o profunzime pe cât de intensă, pe atât de sensibilă”. (Paris, 14 aprilie 2004 – traducere, Constantin Frosin) şi prin cronicile regretatului critic literar vrâncean Mircea Dinutz, plecat prea devreme dintre noi.
Iată ce scria într-o cronică din Pro Seculum: ,,Valeriu Anghel este un tradiţionalist care nu se jenează să se înfăţişeze lumii în hainele moştenite de la părinţii părinţilor săi şi care se confesează simplu şi direct, în acordurile grav-nostalgice ale instrumentelor tradiţionale, subordonându-se – în ce are mai bun – idealului clasic de armonie şi echilibru. Aşa doar paşii poetului se îndreaptă spre… inima cititorului”.
Cu toate că operele sale au văzut lumina tiparului prin eforturi pecuniare proprii, este de admirat faptul că autorul a creat pentru patru din volumele sale un orizont european, traducându-le în limba franceză şi făcând posibilă răspândirea lor peste hotare, cititorii din ţările Uniunii Europene având acces la cultura şi civilizaţia noastră.
Fără să ne propunem a face o privire critică asupra scrierilor şi publicisticii lui Valeriu Anghel, credem că lucrarea, „Vocaţie şi destin – 600 fişe-portret pentru un tablou spiritual-istoric al judeţului Vrancea”, una dintre cele mai interesante scrieri din cultura vrânceană, rămâne una dintre lucrările de referinţă, care ar trebui actualizată măcar o dată la un deceniu pentru a ne da măsura şi direcţia în care se mişcă fenomenul cultural vrâncean, mai ales că, iată, s-au scurs 23 de ani de la apariţie.
Reeditarea periodică a acestei lucrări ar trebui să şi-o asume o instituţie de cultură cum ar fi Biblioteca Judeţeană ,,Duiliu Zamfirescu”, care să releve efortul acestui ţinut la propăşirea culturală a Vrancei, dar şi să pună frâu imposturii şi improvizaţiei, pentru ca pe temeliile sale să se aşeze întreaga cultură vrânceană, raportată la cea naţională şi universală. Aceasta pentru că nu putem să nu observăm că, în prezent, ,,centrul” este tot mai contestat de… ,,provincie”, deoarece raporturile dintre cei doi poli nu se stabilesc întotdeauna pe criterii valorice autentice.
Editorul. În anul 2001, Valeriu Anghel a înfiinţat Asociaţia Culturală „Pallas Athena”, iar în cadrul acesteia – Editura ,,Pallas” Focşani, care a devenit în scurt timp, alături de Editura ,,Terra” a Asociaţiei Personalului Didactic „Simion Mehedinţi”, una dintre cele mai competente şi prolifice edituri din Focşani. Într-un fel, cele două edituri ilustrează efortul cultural vrâncean de după 1989.
La Editura ,,Pallas” au apărut peste 200 de lucrări – volume de poezie şi proză ale multor scriitori din Vrancea şi din ţară, cărţi de critică şi istorie literară, opere ştiinţifice de lingvistică şi istorie, ghiduri turistice ale Vrancei traduse în limbi de circulaţie internaţională, literatură pentru copii etc. – toate într-o ţinută grafică deosebită.
Trei sferturi dintre aceste lucrări poartă semnătura profesorului Valeriu Anghel ca redactor de carte (tehnoredactare, corectură).
Activitatea de vârf a editurii s-a înregistrat în perioada în care directorul Tipografiei ,,Prest Group International” a fost publicistul Alexandru Deşliu.
„Valeriu Anghel desfăşoară o susţinută activitate de prezentare decentă şi argumentată a spaţiului spiritual vrâncean” – scria criticul literar focşănean Mircea Dinutz într-o prezentare a profesorului, afirmaţie pe care o împărtăşeşte întrutotul şi autorul acestor rânduri.
Printre cărţile tipărite, se află volume de proză sau poezie ale unor scriitori consacraţi de la Bucureşti sau Iaşi, în cadrul unor proiecte finanţate de Ministerul Culturii, de la Dumitru Radu Popescu la Zaǐra Samjaradze, născută în Georgia şi căsătorită la 20 de ani în România, ,,unde a învăţat trista Dumnezeire a cuvântului dor”, cum o prezenta Fănuş Neagu.
Editua Pallas a publicat, de asemenea, majoritatea cărţilor de critică şi istorie literară scrise de regretatul Mircea Dinutz (unele în colaborare cu Alexandru Deşliu), ghidurile turistice ale tuturor oraşelor judeţului Vrancea, precum şi ale oraşelor Buzău şi Râmnicu-Sărat.
De un real succes s-au bucurat monografiile actorilor Emanuil Petruţ şi Leopoldina Bălănuţă scrise de Al. Deşliu, precum şi Cornel Coman – semnată de Valeriu Anghel.
S-au publicat cărţi de poezie (antologia principalilor poeţi vrânceni), cu traducere în limba franceză de Constantin Frosin, cărţi despre Vrancea culturală şi istorică cu traducere în mai multe limbi, precum şi lucrările apărute în seria editorială ,,Cronica Vrancei”.
Interesante sunt şi cărţile de interviuri semnate de Al. Deşliu, cu mari personalităţi ale culturii române: Virgil Cândea, Valeriu D. Cotea, Ion Irimescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Constantin Ciopraga, Dan Hatmanu, Dan Berindei, Liviu Ioan Stoiciu.
Editura a acordat atenţie şi cărţilor didactice, psihopedagogice, auxiliarelor curriculare pentru curriculumul la decizia şcolii, semnate de autori vrânceni. A încurajat şi îndrumat debutanţi – în special elevi de liceu, poeţi populari –, oameni pe care i-a ajutat să dea glas, prin cuvântul scris, harului şi vocaţiei fiecăruia.
* * *
Împlinirea vârstelor rotunde este un prilej de bilanț, de prețuire, dar și de încurajare a celor care au făcut din viața lor un front permanent de luptă ,,O luptă-i viața deci te luptă...”, pentru promovarea și împlinirea idealurilor de viață și muncă ale umanității.
Am scris despre Valeriu Anghel cuvinte de prețuire și admirație cu ocazia acestor ,,victorii”, dar de data aceasta, doresc să întăresc cele spuse altădată cu urările poetei Ana Blandiana de la intrarea în rândul octogenarilor: ,,Pentru că împlinirea vârstei de 80 de ani este o victorie plină de semnificații, mai ales în cazul unei vieți dăruită școlii, literaturii și minunatului, eroicului ținut al Vrancei.Profesorul Valeriu Anghel face parte din acele personalități în jurul cărora oamenii se strâng cum se strâng palmele în jurul lumânării ca să nu fie stinsă de vânt, pentru că, prin întreaga și neobosita lui activitate educativă și culturală, a ars și a răspândit lumină.La acest prag înalt de destin, împlinit cu entuziasm și dăruit celor din jurul lui, îi doresc Dlui Profesor Valeriu Anghel sănătate, putere și limpezime de cuget încă mulți ani de acum înainte, pentru a rămâne în continuare, alături de cei tineri, reperul și modelul de care aceștia au atâta nevoie” (Ana Blandiana).
Alături de toți cei care vă sunt aproape și vă prețuiesc, vă urez sănătate, spor în toate și să vă apropiați cât mai mult de centenar – EXCELENȚĂ!
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
