Evenimente speciale

Sfântul Nicolae, ocrotitorul săracilor şi a celor nedreptăţiţi

Romeo-Valentin MUSCĂ
6 dec 2023 4087 vizualizări

Pentru o Românie ajunsă în pragul sărăciei, sfântul Nicolae este ocrotitor ideal

Trăitor în perioada de aur a creştinismului, când spiritul altruit al Evangheliei nu fusese ucis de dogmatismul epocii constantiniene, Sfântul Nicolae (280-345) a fost unul dinte episcopii care a lăsat Bisericii exemplul ideal de comportament faţă de semenii aflaţi în nevoi. Dacă Sfântul Nicolae este astăzi cel mai iubit ierarh creştin din toată istoria Bisericii, acest lucru se datorează faptului că iubirea sa faţă de Dumnezeu s-a manifestat nu prin construcţia de catedrale, ci prin dragostea faţă de semenii aflaţi în necazuri, suferinţe şi lipsuri. Sfântul Nicolae a cucerit inimile creştinilor din toate epocile şi din toate confesiunile nu prin scrieri teologice sofisticate, nici prin luări de poziţie faţă de persecutorii creştinilor, ci prin atitudinea sa faţă de sărăcie, iar exemplul clasic cu banii pe care i-a dus noaptea pe ascuns tatălui sărman pentru a-şi putea căsători cele trei fete este pilduitor. Oricât am părea de evoluaţi faţă de epoca sclavagistă, când stigmatul sărăciei era unul umilitor şi greu de suportat, astăzi, în anul de graţie 2023, nu suntem departe de acea mentalitate, dimpotrivă ne afişăm bogăţia cât mai ostentativ urcând cu limuzinele până la uşa Bisericii pentru a umili pe cei din jurul nostru. Dacă ai bani şi putere, relaţii şi influenţă, poţi invita episcopul să-ţi sfinţească Troiţa din curte sau să participe la un parastas ori să-ţi cunune sau boteze odrasla. În schimb, un creştin năpăstuit, care nu are bani să-şi plătească taxa de înmormântare riscă să rămână cu cadavrul pe năsălie şi să se plimbe cu el peste Milcov, hai să spunem, nu la întâmplare, undeva pe lângă Odobeşti, dintr-o parte în alta toată ziua. Mai mult ca oricând, avem nevoie de figuri luminoase ca Sfântul Nicolae, de slujitori care să trăiască slova Evangheliei, nu de o Biserică situată dincolo de bine şi rău, care se ocupă de ridicat ziduri reci şi lasă să moară de foame, în stradă, creştini care poartă chipul nemuritor al lui Hristos. Deocamdată suntem departe de spiritul Sfântului Nicolae şi trăim un neopăgânism modern, cei bogaţi lăfăindu-se în averile construite pe nefericirea salariilor de mizerie, primii făcând donaţii din banii furaţi, Bisericii, în schimbul Crucilor episcopale, ceilalţi neavând un leu să aprindă o lumânare pentru cei plecaţi dincolo. Deşi am umplut calendarul cu sfinţi, ocrotitori, patroni spirituali şi zile naţionale, ocrotitorul ideal al României ar fi Sfântul Nicolae pentru că suntem o ţară de săraci şi oameni năpăstuiţi care mor de 24 de ani cu dreptatea în mână. Din păcate, niciun ierarh al Bisericii în ultimul sfert de secol nu a mers lângă unul din aceşti năpăstuiţi ai României să ne arate că Biserica este alături de cei săraci, flămânzi şi goi! (Valentin MUSCĂ)

Text din arhiva Ziarului de Vrancea ediția din 05.12.2013


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Tedy, acum 3794 zile, 23 ore, 35 minute, 37 secunde
Pai parca pana mai zilele trecute salvatorul omenirii era noul arhiepiscop de la Buzau. Oare nu mai este asa dupa nici un an, de biruri pentru preoti - carti = 12. ooo lei, vin = 500 lei, inspectie citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.