Brand voice

Tabăra de la Gălăciuc va fi modernizată și extinsă printr-o investiție a CNI

Ziarul de Vrancea
21 aug 2020 1705 vizualizări

Alte  9 investiții vor fi realizate în unități de învățământ din județ, tot prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA). Informațiile au fost transmise, pe Facebook, de Ion ȘTEFAN, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației​.

Veste bună pentru Vrancea! Tabăra de la Gălăciuc va renaște printr-un proiect de modernizare și extindere realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții. Tabăra intră în atenția Guvernului României și, așa cum am demonstrat și în alte locuri din țară că ne pasă și putem reface obiective de importanță majoră pentru cetățeni, așa mă angajez să nu precupețesc niciun efort pentru unitățile de învățământ și bazele de agrement din Vrancea.

Și la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” din Focșani am proiectat o sală de festivități, cu bibliotecă și cabinet medical, care să deservească unul dintre cele mai prestigioase colegii din municipiu, care pregătește an de an olimpici, tineri care obțin rezultate foarte bune la concursuri și examene. Corpul profesoral și generațiile de elevi care învață la Colegiul ”Cuza” merită o astfel de investiție.

În acest sens, zece noi obiective au intrat pe lista-sinteză a Subprogramului ”Unități de învățământ de stat”, pentru județul Vrancea, după ce aceasta a fost completată, în urma solicitărilor venite din partea autorităților locale. Cele zece noi obiective vor fi realizate atât în mediul urban, cât și cel rural. Toate aceste investiții trebuie realizate în perioada imediat următoare, având prioritate zero. Lucrările vor fi derulate de MLPDA, prin CNI.

Lista investițiilor pentru Vrancea a fost completată cu următoarele obiective:

1. Bordești – Reabilitare, modernizare și dotare Grădiniță cu program normal în sat Bordești;

2. Ciorăști – Reabilitare, modernizare și dotare Grădiniță cu program normal în sat Ciorăști;

3. Ciorăști - Reabilitare, modernizare și dotare Școala Primară Mihălceni, sat Mihălceni;

4. Focșani – Construire obiectiv nou în vederea amenajării unei săli de festivități, bibliotecă și cabinet medical pentru Colegiul Național ”Al. I. Cuza”;

5. Gugești – Reabilitare grădiniță cu program prelungit în vederea transformării în creșă, sat Gugești;

6. Mărășești – Reabilitare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr. 2;

7. Tâmboești – Reabilitare termică, modernizare și dotare Școala Gimnazială cu clasele I-VIII, sat Tâmboești;

8. Tâmboești – Reabilitare termică, modernizare și dotare Școala Gimnazială cu clasele I-VIII, sat Slimnic;

9. Tulnici – Reabilitare, modernizare, dotare și extindere Centru de Agrement Gălăciuc, sat Tulnici;

10. Vârteșcoiu – Construire și dotare After School, sat Vârteșcoiu.

Text informații + foto:Ion ȘTEFAN

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.