Brand voice

Întâlnire oficială a ministrului apărării naționale, seatorul vrâncean Angel Tîlvăr, cu omologul din Turcia

Ziarul de Vrancea
25 apr 2024 794 vizualizări

Ministrul Tîlvăr: „România va sprijini cu capabilități și personal operaționalizarea, cât mai rapidă, împreună cu Turcia și Bulgaria, a Grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră.”

 

 

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut joi, 25 aprilie, la sediul MApN, o întâlnire oficială cu ministrul apărării din Republica Turcia, Yaşar Güler.

În cadrul convorbirilor bilaterale, au fost abordate subiecte curente privind securitatea și cooperarea în domeniul apărării, dialogul concentrându-se pe teme precum provocările din regiunea Mării Negre, pe fondul evoluțiilor războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul pentru Ucraina, cooperarea bilaterală şi în cadru aliat dintre România și Turcia.

 

Ministrul român al apărării a salutat intrarea în etapa de operaționalizare a Grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră și a subliniat nevoia stringentă ca această inițiativă regională să înceapă acțiunile concrete  de contracarare a pericolului reprezentat de  minele marine în derivă, contribuind astfel la menținerea siguranței rutelor de navigație în Marea Neagră.

 

 „România este pregătită să participe cu capabilități și personal la Grupul operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră și vom continua să lucrăm cu partenerii din Turcia și Bulgaria în vederea operaționalizării, cât mai rapid, a inițiativei”, a spus Angel Tîlvăr.

 

De asemenea, ministrul apărării naționale a apreciat nivelul foarte bun al cooperării dintre forțele armate române și turce pe toate componentele, precum și cooperarea în domeniul tehnic dintre cele două armate.

 

În încheiere, cei doi oficiali au convenit că dialogul politico-militar dintre cele două state reprezintă un instrument valoros pentru armonizarea punctelor de vedere asupra temelor de interes și au agreat continuarea acestuia în cadrul tuturor formatelor de cooperare.

 

Biroul presă

B.P. Nr. 116 25.04.2024

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.