Brand voice

Senatorul de Vrancea Angel Tîlvăr, la Kiev: „Ucraina trebuie să meargă pe drumul European”

Ziarul de Vrancea
6 oct 2022 870 vizualizări

Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României, domnul Angel Tîlvăr, a efectuat, între 30 septembrie și 3 octombrie 2022, o vizită oficială în Ucraina, la invitația Radei Supreme.

Nu am ezitat nicio clipă să merg în Ucraina, pentru că, pe o parte am vrut să văd cu ochii mei situația la fața locului, pe de altă parte am vrut să spun și la Kiev că România a făcut și face eforturi pentru a ajuta atât refugiații din țara vecină (peste 2.000.000 au tranzitat sau au rămas în România) cât și comunitatea internațională (peste 4.000.000 tone de cereale au tranzitat pe la noi mergând spre locuri unde este mare nevoie de aceste produse). Am reiterat faptul că atât la nivelul cetățenilor români, dar și al instituțiilor statului nostru, refugiaților din Ucraina li s-au creat condiții pentru a le ușura situația generată de părăsirea locurilor de reședință prin crearea de condiții care vizează asistență medicală, educatie, transport sau acces pe piața muncii.

Totodată, am afirmat și la Kiev că este în interesul strategic al României, dar și al Europei, ca Ucraina să fie un stat independent, stabil, modern și prosper, acest lucru trimițând spre satisfacerea criteriilor de aderare la UE. Ca tară care a trecut prin procesul de aderare, România poate ajuta Ucraina și poate oferi sprijin pentru parcursul European al acesteia, așa cum poate contribui și la reconstrucția țării vecine.

În ceea ce privește așa-zisele referendumuri din cele 4 regiuni am afirmat că acestea sunt ilegale, ilegitime și reprezintă o încălcare a dreptului internațional.”

În finalul declarației de presă, senatorul român a spus: „am văzut cu ochii mei efectele agresiunii neprovocate, ilegitime și ilegale ale Rusiei împotriva unui stat suveran; am văzut clădiri distruse, infrastructură distrusă, am stat într-un adăpost în timpul unei alarme și-am putut constata determinarea cetățenilor din Ucraina în a-și apăra țara.

Cred că atacul Rusiei nu este doar împotriva unei țări suverane, ci împotriva unui mod de viață, bazat pe reguli și pe comportament democratic, de aceea comunitatea internațională trebuie să încurajeze pacea și să sprijine Ucraina în opțiunea ei de a fi parte a familiei europene.”

Pe parcursul vizitei, demnitarul român a avut întrevederi cu Ruslan Stefanchuk, președintele Radei Supreme a Ucrainei, Remi Duflot, Însărcinatul cu Afaceri al Delegației UE, cu președinții Comisiilor parlamentare ale Radei Supreme a Ucrainei: respectiv Comisia privind integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană - reprezentată prin Ivanna Klympush-Tsintsadze, Comisia pentru securitate națională, apărare și informații, Comisia pentru politica externă și cooperarea interparlamentară - reprezentată Oleksandr Merezhko, Comisia pentru dezvoltare economică - reprezentată de Dmytro Natalukha și Comisia privind serviciile de energie, locuințe și utilități – reprezentată de Andrii Herus.

Programul vizitei a inclus și întâlniri cu Olha Stefanishyna, viceprim-ministru al Ucrainei pentru integrarea europeană și euro-atlantică, cu Yevhen Perebyinis, ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Ucrainei, cu Vitalii Klitchko, primarul Kievului și cu Ihor Zhovkva, adjunct al șefului Biroului Președintelui Ucrainei, consilier diplomatic al președintelui Ucrainei.

Angel Tîlvăr Senator PSD de Vrancea

Comunicat de presă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.