Brand voice

Mesajul ministrului apărării naționale, vrânceanul Angel Tîlvăr, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când România a aderat la NATO

Ziarul de Vrancea
31 mar 2024 889 vizualizări

Astăzi (n.r. vineri 29 martie 2024), se împlinesc 20 de ani de când România a depus oficial instrumentele de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică şi a evoluat împreună cu celelalte state membre ale NATO.

Sunt 20 de ani în care România a primit cele mai solide garanții de securitate, datorită apartenenței la cea mai puternică alianță politico-militară din lume, şi a devenit mai puternică şi mai vizibilă în plan euro-atlantic.

Tot acest parcurs nu se putea realiza fără Armata României și oamenii ei devotaţi. Îi omagiem astăzi pe eroii care au căzut la datorie în teatrele de operații şi au devenit ancore în timp pentru generaţiile următoare. Totodată, îmi exprim respectul și recunoștiința pentru militarii răniţi în timpul acţiunilor de luptă, pentru veteranii din teatrele de operaţii, precum și pentru personalul Ministerului Apărării Naționale care a contribuit la evoluţia țării noastre în cadrul Alianței. Nu în ultimul rând, transmit mulţumiri militarilor români care participă, în prezent, la misiuni, operații și exerciții sub stindard NATO și demonstrează că România nu este doar un beneficiar, ci și un furnizor de securitate alături de partenerii săi strategici.

În acest context, îi asigur de aleasa mea consideraţie pe militarii țărilor membre ale NATO dislocați pe teritoriul României, care contribuie la asigurarea unei posturi de descurajare și de apărare eficientă și consolidată în regiunea Mării Negre și pe întregul flanc estic. Contribuția aliaților noştri la asigurarea securităţii României constituie o dovadă puternică a solidarității și coeziunii aliate, precum și a capacității de apărare colectivă a NATO.

Alianța Nord-Atlantică împlinește, anul acesta, 75 de ani de la înființare. În cele şapte decenii şi jumătate de existenţă ale Alianţei, au fost perioade mai mult sau mai puţin frământate în plan securitar. Valorile NATO, transpuse în asigurarea păcii, libertății și atașamentului față de valorile democrației, sunt cele mai importante realizări ale acestei alianțe politico-militare.

Statutul de membru al NATO este unul dintre pilonii fundamentali ai sistemului de apărare și securitate din România, alături de statutul de membru al UE și de parteneriatul strategic cu SUA.

La 20 de ani de la aderare, țara noastră este un aliat pe deplin angajat în păstrarea valorilor NATO şi îmi exprim convingerea că Alianța Nord-Atlantică va trece testul timpului asigurând generaţiilor următoare libertatea şi securitatea.

Biroul de presă

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.