Duiliu Zamfirescu, ieri și astăzi | Despre viața și opera scriitorului Duiliu Zamfirescu, cu elevii Școlii 10 din Focșani
Marți, 30 octombrie 2018, între orele 9,00 și 10,00, elevii gimnaziști ai Școlii Gimnaziale „Duiliu Zamfirescu” din Focșani au participat la activitatea intitulată „Duiliu Zamfirescu- Ieri și astăzi”, coordonată de doamnele profesoare Roxana Stoian și Pompilia Bărbosu și găzduită de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Focșani la Secția pentru Copii și Tineret „Oana- Diana Renea” Focșani, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la nașterea scriitorului Duiliu Zamfirescu și a 106 ani de existență a Bibliotecii Județene.
Elevele Bianca Gavrilă, Elena Diaconu, Ioana Velicu, Ana- Maria Doruș și Rusu Laura de la clasa a VI-a A au citit și recitat bilingv, în limba română și limba franceză ( în traducerea doamnei profesoare Roxana Stoian pastelurile „Vara”, „Primăvara”) și „La luna”, scrise de Duiliu Zamfirescu, iar de la clasa a VII-a D, Elena Vulpe și Maria Cojocaru au citit PPT-ul creat în limba franceză despre viața și opera scriitorului Duiliu Zamfirescu. Doamna Cristina Olaru, coordonatoarea Secției pentru Copii și Tineret „Oana-Diana Renea” din Focșani le-a prezentat copiilor un scurt metraj alb-negru, mut, din Arhiva Națională a Filmului Românesc, intitulat „Viața la Țară”, cu instantanee din mediul rural de la 1918. După o scurtă prezentare PPT a scriitorului, realizată de doamna profesoară Pompilia Bărbosu, cei mici: Vulpe Andreea, Sandu Andreea, Chirvăsuță Daria, Măciucă Andreea, Bratu Vanessa, Costache Daniela, Ion Andrada, Cîrnu Robert, Voicu Maria, Racovițeanu Larisa, Lepădat Dragoș și Alexa David au fost implicați în activitatea pe grupe- atelierul de creație literară- citind fragmente din romanul „Viața la Țară” și exersând crearea acrostihului Duiliu Zamfirescu.
„- Noi ne ducem, zise tot bătrânul după câteva minute, bătându-l cu mâna pe genunchi; e rândul vostru să trăiţi. Cu buruienile astea uscate, noi am crescut şi ne-am făcut datoria; acu veniţi voi. Să fiţi sănătoşi!... Un avânt puternic de simpatie făcu pe tânăr să apuce mâna lui unchiu-său şi să i-o sărute. Bătrânul, mai mişcat decât dânsul, bufnea uşor pe nări, privind spre câmp.
-Uite pământul ăsta: m-a făcut să asud; am muncit toată viaţa pentru el, de cele mai multe ori fără să mă răsplătească; m-am supărat şi l-am blestemat, - dar nu m-aş duce de pe el pentru nimic în lume. Nădăjduiesc că tot aşa o să faci şi tu şi că n-o să mai pleci. Aci suntem născuţi şi eu şi maică-ta şi părinţii noştri şi părinţii părinţilor noştri... O tăcere de câteva minute înlesni bătrânului să-şi înghită nodul de emoţie, ce-l îneca, şi să urmeze:
-Tu eşti singurul băiat din familia noastră. Să rămâi aici, pe pământul ăsta, să nu te mişti şi să nu-l dai nimănui să ţi-l îngrijească, să nu-l arendezi, că arendaşii sunt molii.”
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
