Brand voice

Deputat PSD de Vrancea, Elena Stoica: Preocupare activă a PSD pentru asigurarea accesului universal la serviciile de sănătate

Ziarul de Vrancea
9 apr 2024 962 vizualizări
Elena Stoica, Deputat PSD de Vrancea
Elena Stoica, Deputat PSD de Vrancea

Conducerea social democrată a Ministerului Sănătății este preocupată activ de restructurarea sistemului de sănătate, astfel încât să reușim în cel mai scurt timp posibil reducerea decalajelor existente față de țările europene.

 

În acest sens, intervențiile domnului ministru, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, la întâlnirile și dezbaterile la nivel înalt din cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, desfășurată la New York, s-au concentrat în mod deosebit pe eforturile factorilor de decizie din domeniul sănătății privind accesul universal al pacienților la servicii de sănătate echitabile și de calitate, precum și pe pregătirile necesare abordării crizelor sanitare. În cadrul întâlnirilor, ministrul PSD al Sănătății a condus panelul Adunării Generale ONU dedicat tuberculozei, având în vedere inițiativa organizației mondiale privind eliminarea acestei afecțiuni până în anul 2030.

În alocuțiunile domniei sale, Alexandru Rafila a reiterat acțiunile energice ale statelor membre ale ONU în ceea ce înseamnă asigurarea accesului universal la servicii de sănătate, ca fiind o datorie de onoare a tuturor guvernelor țărilor lumii, necesar a fi îndeplinită până în anul 2030.

În scopul realizării acestui deziderat, s-a pus accentul pe îndeplinirea obiectivelor conturate în strategia națională de dezvoltare a asistenței medicale primare și a serviciilor specializate ambulatorii. Implementarea acestor politici publice esențiale este cheia succesului îmbunătățirii și modernizării asistenței medicale din România.

Mai mult, a fost subliniată importanța diversității în investițiile în domeniul sănătății, care se extinde dincolo de simpla dezvoltare a infrastructurii medicale, până la asigurarea de resurse umane calificate, care nu pot fi înlocuite de progresele tehnologice sau inteligența artificială. Îngrijirea persoanelor bolnave necesită comunicare, empatie, grijă și compasiune mai presus de toate, calități care pot fi furnizate doar de ființe umane, nu de roboți, iar profesioniștii din domeniul sănătății pot face cu adevărat diferența în acest sens.

În aceste circumstanțe, este vital ca statul să încurajeze tinerii să aleagă profesiunile medicale și să-i sprijine să profeseze în domeniu, mai ales în zonele mai puțin atractive, izolate și lipsite de asistența medicală primară, unde oamenii au realmente nevoie de îngrijire de specialitate.

În țara noastră, dezvoltarea sănătății este un aspect crucial pentru bunăstarea populației, iar oferirea accesului la servicii medicale de calitate este un obiectiv important al conducerii PSD a Ministerului Sănătății. Pentru a ne asigura că toți cetățenii beneficiază de îngrijire medicală adecvată, avem nevoie de o abordare cuprinzătoare, iar sprijinul guvernamental este esențial pentru implementarea unor politici eficiente. Îmbunătățirea infrastructurii medicale este crucială pentru a oferi servicii de calitate, alături de multiplicarea investițiilor în echipamente moderne și tehnologii avansate.

În același timp, educația și formarea continuă a personalului medical sunt vitale pentru asigurarea unei îngrijiri de înaltă calitate a pacienților. În plus, colaborarea decidenților sănătății cu instituțiile de învățământ și centrele de cercetare poate aduce beneficii semnificative sistemului. Promovarea unui stil de viață sănătos și prevenirea bolilor sunt alte aspecte esențiale ale îngrijirii medicale, care sunt la îndemâna tuturor. Nu în ultimul rând, campaniile de conștientizare și programele de screening pot contribui esențial la reducerea îmbolnăvirilor și la creșterea speranței de viață a populației.

Prin implementarea unor strategii bine gândite și prin investiții adecvate, România poate asigura accesul la servicii medicale de calitate pentru toți cetățenii săi.

Deputat PSD ELENA STOICA,

Circumscripţia Electorală nr. 41 VRANCEA

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.