Brand voice

Deputat de Vrancea, Elena Stoica:Germania ar putea investi în industria de apărare a României

Ziarul de Vrancea
15 ian 2023 733 vizualizări
Deputatul PSD de Vrancea, Elena Stoica
Deputatul PSD de Vrancea, Elena Stoica

Prestigioasa publicație americană „The Wall Street Journal” anunță, într-un articol recent, posibilitatea ca Germania să cofinanțeze recondiționarea și extinderea unei fabrici din România, care urmează să producă atât obuze la standarde NATO, cât și tipuri compatibile cu armele la standarde sovietice folosite de Ucraina.

Ziarul susține, în baza declarațiilor unor oficiali germani și români, că proiectul ar putea fi făcut public până la sfârșitul acestei luni.

După toate probabilitățile, această decizie survine pe fondul crizei de muniție și armament din Europa, în contextul în care, în prezent, este nevoie de producerea unei cantități suficiente de muniție, atât pentru Ucraina, cât și pentru nevoile fiecărui stat în parte.

Criza de armanent este rezultatul direct al războiului, având în vedere că majoritatea țărilor europene au sprijinit direct Ucraina în acest conflict. În aceste condiții penuriale, se pare că a fost pusă în pericol însăși capacitatea de apărare a NATO, precum și potențialul sprijin viitor acordat Kievului, mai notează „Wall Street Journal”.

Lipsa capacității de producție, lipsa de lucrători specializați, blocajele din lanțul de aprovizionare, costurile ridicate de finanțare și chiar reglementările de mediu, frânează eforturile de creștere a producției, afirmă oficialii citați în articol. De asemenea, publicația citată mai subliniază că soarta militară a Ucrainei depinde în bună măsură de țările europene, cum ar fi Germania, care și-au lăsat industria de apărare să se atrofieze pe timp de pace și care se străduiesc acum să recupereze decalajul, în timp ce principala preocupare este direcționată spre asigurarea aprovizionării cu energie.

Bătălia Ucrainei împotriva invaziei rusești consumă muniție în ritmuri nemaiîntâlnite de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Forțele Kievului au tras aproximativ 6.000 de obuze de artilerie pe zi și acum au rămas fără rachete antiaeriene, pe fondul unui atac aerian neîncetat al Rusiei, potrivit experților și oficialilor din serviciile de informații.

Chiar dacă în momentul de față nu este o știre oficială, o confirmare a acestei informații ar fi extrem de binevenită pentru România. Orice astfel de investiție este vitală pentru revitalizarea industriei noastre de apărare, care a avut mult de suferit în ultima perioadă.

Deputat PSD Vrancea, Elena Stoica

Comunicat de presă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.