Cronică pentru cartea ”Explozia” a scriitorului vrâncean Gheorghe Neagu realizată de profesoara Mioara Bahna
Sine ira et studio( n.r. Sine ira et studio este o expresie latină, care se traduce prin „fără ură și părtinire”), despre lumea trăitoare în comunism –Gheorghe Andrei Neagu: „Explozia”
„Explozia” – Editura StudIS, Iași, 2021 -, cartea lui Gheorghe Andrei Neagu, este o nuvelă a cărei acțiune este plasată în plină perioadă comunistă a României și aduce în prim-plan o umanitate ale cărei date definitorii, dincolo de nuanțele specifice epocii, la nivelurile pe care le trece în revistă, sunt caracteristice pentru condiția omului dintotdeauna și de oriunde, pentru că personajele (situate pe trepte ierarhice, profesionale, sociale, politice etc. diferite) ajung să fie implicate ori se implică deliberat într-o poveste complicată ale cărei ingrediente duc proza spre literatura polițistă, upgradată cu aspecte legate de spionajul economic, dar și spre romanul de dragoste, pentru ca, în final, prin declarația / depoziția demonicului artizan al celor întâmplate, să li se dezvăluie adevăratele cauze, ținând de adânci frământări omenești: frustrări, complexe, neîmpliniri, slăbiciuni, patimi mai mult sau mai puțin statornice, a căror paradigmă adună numele unor stări ce se abatși-i lovesc deopotrivă și pe cei ce, măcar în aparență, au tot ce poate oferi viața, dar și pe cei nedreptățiți, din capul locului de soartă.
Construită simetric, nuvela începe si se încheie cu o seamă de referiri la maistrul Iordache și la câinele lui. În incipit, obiectul atenției naratorului sunt grijile pe care și le face personajul, lucrător la un combinat chimic (unde se derulează cea mai mare parte a acțiunii), în legătură cu animalul de pripas de care s-a atașat și de care nu se desparte, inclusiv când merge la serviciu, unde omul, un angajat de bază al unității la care lucrează, caută să-l ascundă de ochii șefilor, cu toate că ar fi posibil să beneficieze de înțelegerea lor. În final, într-o discuție a unor muncitori care lucrează la repunerea în funcțiune a unor rezervoare afectate de explozie, evocându-l pe maistrul atât de priceput, care, între timp, nu mai este printre ei, se aduce vorba despre amintitul atașament față de câine, sugerându-se, astfel, o posibilă cauză a nenorocirii de la combinat: faptul că prietenul patruped al maistrului fusese legat, pentru ultima oară, undeva, pe capacul unui agregat, în apropierea manometrelor, pe care, poate, le-ar fi acționat prin mișcarea lui. Cum ipoteza aceasta apare la ceva vreme după încheierea acțiunii propriu-zise, într-un fel de epilog, asupra celor petrecute rămâne să planeze o necunoscută, a cărei descifrare oricum nu s-ar mai puteaface, iar potențialul rezultat nu ar mai schimba cursul faptelor. Ca urmare, finalul rămâne deschis.
Dincolo de aspectele pomenite, acțiunea derulată cronologic, în ritm alert, re-creând culoarea locală și temporală a socialismului românesc, fără a face din aceasta o miză a cărții, începe cu o explozie – devenită ea însăși un sui-generis personaj-eponim – care, în mod fiesc, ia prin surprindereîntreaga comunitate locală ce trăiește prin și din munca la un combinat chimic de undeva din provincia românească – probabil de prin anii '70-'80 ai secolului trecut – , așa cum se poate deduce dintr-o seamă de amănunte presărate de-a lungul cărții.
Urmare a exploziei este punerea în mișcare – iar naratorul auctorial omniscient le notează atent toate acțiunile a căror sinergie vizează elucidarea complicațiilor apărute – a tuturor organelor, organismelor, instituțiilor abilitate, specifice, deci, clarificării cauzelor care au dus la – oximoronic spunând – micul dezastru nu doar local, fiindcă efectele lui, într-un fel sau altul, se pot resimți la nivel național. Prin urmare, în acțiune intră, în primul rând, miliția, dar și unii dintre membrii conducerii politice, atât de la nivel local, cât și județean („județeana de partid” este, de pildă, amintită frecvent), dar și central.
În tradiția literaturii polițiste însă, toată încrengătura de fapte, situații declanșate de explozie, care se traduce nu doar prin oprirea temporară a activității combinatului, se tot complică, în continuare, astfel că vârful aisbergului este urmat de apariția, pe rând (unu, două, trei...), a o seamă de cadavre, care încurcă și mai mult datele problemei, mai ales că par aleatorii. Toate acestea sunt, în cele din urmă, descifrate prin intermediul a doi milițieni, maiorul Olaru și un tânăr locotenent inteligent, ambițios, zelos, orgolios..., calități care se întâlnesc în mod fericit cu ale șefului său, un ins cu experiență, inteligent, la rându-i, tenace, dedicat profesiei, cu simțul umorului – mai degrabă al hazului de necaz –, atâta cât trebuie, și, în plus, dornic să-i ajute pe tinerii merituoși din domeniul său, promițători, să ajungă să-și facă eficient datoria, într-o profesie unde duritatea și delicatețea, intuiția psihologică de excepție, forța, rezistența etc. trebuie să coopereze pentru a rezolva cazurice pentru majoritatea cetățenilor, cu excepția celor implicați, rămân, de cele mai multe ori, neștiute.
Paralel în aparență, cu evenimentele ce culminează cu explozia – sau, mai degrabă, cu urmările exploziei –, naratorul relatează o poveste de dragoste (ilicită), care-i are protagoniști pe Andrei Marinescu(directorul institutului de cercetări, afiliat combinatului chimic) și pe inginera Sanda Vasiliu, soția directorului economic al combinatului.
Tineri, cu frustrări pe care le trăiesc sau ajung să le conștientizeze după ce se cunosc, dându-și seama ori doar având impresia că lucrurile stau așa cum le văd ei, sub imperiul atracției ce ajung să o simtă unul față de altul, cei doi – tipic pentru oricine în aceeași situație – traversează, paralel cu încordarea care pune stăpânire pe toți angajații combinatului în urma exploziei, o perioadă extrem de tensionată de explozia propriilor sentimente.
Consecința acestor trăiri este întâlnirea, pentru o noapte, la un „conac” părăsit, undeva în afara orașului, unde au posibilitatea de a-și împlini visul de a fi împreună, episod ce se încheie însă cumplit, fiindcă pe bătrânul paznic și îngrijitor al locului, cel ce le facilitase cazarea acolo, îl descoperă în dimineața următoare, înainte de a pleca înapoi spre oraș, asasinat.
Urmează, în cascadă, alte descoperiri sinistre, care exacerbează dramatismul atmosferei, ducându-l spre un paroxism a cărui manifestare nu poate fi estimată de nimeni dintre cei implicați: o tânără laborantă de la combinat este găsită și ea ucisă, în condiții stranii, o mașină este descoperită aruncată într-o prăpastie, în timp ce punctul culminant al șirului de crime este chiar cadavrul maistrului Iordache, omul de bază al realizării șarjelor în cadrul combinatului.
Ca în amintita mai sus literatură polițistă, infailibilitatea oricărui asasin este periclitată de un amănunt, nesemnificativ nici pentru el însuși și neluat, adesea, în calcul nici de către anchetatori, până când unul dintre ei, cu intuiție aparte, constată că aspectul respectiv este pentru criminal călcâiul lui Ahile. Aici, în cartea lui Gheorghe Andrei Neagu, rolul de factor care duce la demolarea siguranței de sine dovedite de ucigaș este un nod marinăresc, fiindcă îl pune în gardă pe tânărul locotenent, cu atât mai mult, cu cât îl găsește la fiecare cadavru, iar maiorul Olaru recunoaște că și lui i-a dat de furcă un asemenea nod, cu mulți ani în urmă, în circumstanțe la fel de grave, rămase neelucidate încă.
Cele două direcții în care se derulează acțiunea cărții (ancheta în legătură cu explozia și dragostea celor doi) sunt condimentate cu detalii ce le subliniază culoarea și păstrează ritmul alert al întâmplărilor, între care primirea de către directorul economic a unui plic misterios, conținând mesaje scrise cu litere decupate din ziare, și a altui plic, de către maiorul Olaru, cuprinzând fotografii compromițătoare surprinse în timpul nopții de dragoste a celor doi, Andrei și Sanda, pe care, în cele din urmă, după încheierea „ostilităților”, înțeleptul ofițer de miliție, după ce le arată tânărului director al institutului de cercetări, ca un adevărat cavaler, le arde, salvându-i, mai ales, reputația femeii și, în același timp, scăpându-i de o suferință în plus pe cei doi îndrăgostiți.
Eficienți în acțiunea lor, ofițerii care se ocupă de caz, maiorul matur și locotenentul cel tânăr, primul coordonând ancheta și ghidându-l pe tânăr, astfel încât potențialul său de inteligență să fie valorificat pe deplin, reușesc, în cele din urmă, ca în filmele americane, să pună cap la cap orice informație pentru a da de urmele făptașului și – surpriză! – antieroul căutat este un personaj aproape romantic, a cărui poveste de viață este relatată chiar de el, în timpul interogatoriului ce urmează după prindere și arestare. Este, deci, vorba despre un bărbat (ajuns acum spre senectute), afectat de nanism de la venirea pe lume, petrecută într-o familie înstărită, care, fiindcă un fiu pitic ar fi atras rușinea asupra tuturor, îl trimite devreme la școli înalte în Germania și, totodată, îi asigură un trai cât se poate de îndestulător, cu mari sume de bani. Trăind însă o incurabilă frustrare cu multiple cauze și fiind dotat cu o inteligență ascuțită și cu o forță fizică nebănuită, în pofida nanismului, așa cum, aproape cu detașare mărturisește acum, când nu mai are nimic de pierdut, este recrutat într-un fel de rețea internațională de spionaj, criminalitate etc., care, proteică de la o epocă la alta, în funcție de condițiile fiecăreia, îi servește pe toți marii capi ai lumii, între care Hitler, Horthy...
Personajul căutat și intrat în scenă odată cu descoperirile făcute de tânărul locotenent sub discreta îndrumare a maiorului, se dovedește o figură cu totul aparte: a trăit evenimente mari ale veacului său, s-a înrolat sub diverse steaguri, dar singurul pe care l-a servit mereu cu credință a fost el însuși, iar ura cea mai mare și-a îndreptat-o spre propria familie, drept care, după mărturisirea lui, cum „eram o pată pe blazon”, se bucură când despre ai lui află că au fost uciși de regimul horthist: „am auzit că fuseseră torturați și mai apoi executați”, astfel, după el, „plăteau pentru blazoanele lor, pentru renumele lor”.
Nemaiavând nimic de pierdut, piticul dezleagă pentru anchetatori aproape toate misterele ce gravitaseră în jurul faptelor ce bulversaseră lumea legată într-un fel sau în altul de combinat, determinate de explozia reactoarelor, dar face lumină – pentru cei ce știu despre ea – și în povestea de dragoste desfășurată concomitent cu evenimentele de la combinat. El este, așa cum relatează, indirect oarecum, și făuritorul legăturii sentimentale ce se născuse între cei doi tineri căsătoriți și nefericiți în / cu familiile lor, fiindcă, întors în țară, după peregrinările pe unde l-a dus crima organizată pe care a servit-o, piticul își descoperise un nepot, Săndulache, pe care-l ajută să-și termine studiile, devenind inginer, și de care-și leagă speranțele unei siguranțe a bătrâneții, numai că acesta se dovedește altfel decât își dorise unchiul: „s-a dovedit mai ticălos decât mine”. În plus, dragostea „nebunească” a nepotului față de Sanda Vasiliu îl determină să caute soluții ca să i-o fure soțului, chit că „femeia avea o moralitate aparte”, după cum afirmă piticul, astfel că, prin „excesele bahice” la care îl împinge pe Martin Vasiliu, bărbatul acesteia, nu face decât s-o arunce în brațele directorului Marinescu, aflat, ca și ea, într-o etapă de criză în căsnicie.
O carte, deci, plină de dinamism, care, pe lângă firul narativ împletit din acțiunea declanșată de explozia de la combinat și din povestea de dragoste ce bate pasul pe loc, după primele elanuri sentimentale, fiindcă femeia are și doi copii de școală, a căror viață nu vrea s-o întineze, aduce o imagine consistentă a epocii comunismului românesc, fără intenția – regăsită în majoritatea scrierilor de după 1989 ce-și situează acțiunea în epoca amintită – de a incrimina și nici de a elogia un regim politic totalitar, sub care, totuși, au trăit oameni care și-au dus, cu mijloacele pe care le-au avut la dispoziție, singura viață, față de care și-au făcut datoria de a o trăi, așa cum a înțeles sau cum a putut fiecare...
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
