Brand voice

Concursul Național de Vinuri ”Bachus 2019” va fi prezidat de președintele ADAR, Dan Boboc

Ziarul de Vrancea
30 sep 2019 2068 vizualizări

Știrea apare într-o comunicare de presă transmisă de Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Concursul Național de Vinuri ”Bachus 2019”, care va avea loc între 3-5 octombrie, în cadrul Festivalului Internațional al Viei și Vinului, este prezidat în acest an de Prof. Univ. Dr. Dan Boboc, o personalitate marcantă în enologia mondială.

Profesorul Dan Boboc are o carieră impresionantă: este decanul Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul Academiei de Studii Economice din București, este președintele Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), președintele Asociației Facultăților Economice din România( AFER), presedintele comisiei de relații cu mediul de afaceri, directorul științific al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV), înalt expert FAO din partea MADR pentru siguranța alimentară, membru al Organizației Naționale Interprofesională Vitivincola (ONIV), membru Vineyard Data Quantification Society(VDQS) și membru American Association of Wine Economists.

Autor sau coautor de manuale, proiecte de cercetare, tratate şi carţi de specialitate, cu peste 50 de articole ştiinţifice publicate, atât în ţară, cât şi peste hotare, Dan Boboc are calificarea de degustător autorizat expert al Institutului de Cercetări Viti-Vinicole Valea Călugărească.

ADAR-ul rămâne, însă, proiectul de suflet al lui Dan Boboc. O asociație care a apărut și funcționează doar din pasiune pentru vin și din necesitatea perfecționării permanente. „N-am făcut demersuri pentru așa ceva. N-am avut nici timp, nici oameni care să facă asta. Toti cei din ADAR avem locuri de munca, lucrăm în domeniu. Pe noi ne-a unit pasiunea pentru vin, nu alte interese”, a mărturisit Dan Boboc într-un interviu al revistei Vinul.ro.

În acest an, la Concursul de Vinuri, alături de Prof. Univ. Dr. Dan Boboc, vor fi nume impregnante în lumea vinurilor, precum: Adriana și Ioan Namoloșanu, Gabriela Arion, Diana Pavelescu, Arina Antoce, Păduraru Cătălin, Grigorică Liviu, Popescu Cosmin, Vasile Marian, Itu Nicolae, Banita Mihai, Tudor Cristian, Badea Petre, Mihailescu Fernando, Statescu Delia, Crăciunescu Gheorghe, Popa Dorel, Danilescu Ioan, Grigorescu Iulian, Orasteanu Cristian, Neacsu Otilia, Vicol Constanța, Gârboiu Livia, Anghelache Gheorghe, Macoviciuc Sorin, Irimia Ciprian.

Concursul Naţional de Vinuri „Bachus 2019”, ajuns în acest an la ediția a X-a, reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de profil organizate în România.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.