Brand voice

50 de familii în dificultate din Vrancea vor primi „Cutia cu Bucurie” de la Crucea Roșie Română și Carrefour România

Ziarul de Vrancea
30 nov 2020 1297 vizualizări

„Cutia cu Bucurie”, ce conține alimente de bază greu perisabile, va ajunge la 50 de familii în dificultate din județul Vrancea, înainte de Crăciun. Aceasta este o nouă campanie realizată de Crucea Roșie Română și Carrefour România, parteneri de bine de peste 10 ani. Campania este sprijinită și de către Green PC Ambalaje.

Fiecare ”Cutie cu Bucurie” conține alimente ce asigură necesarul de bază pentru o familie formată din trei membri, pentru două săptămâni. Lista de alimente include: făină, mălai, ulei,  orez, bulion, griș, paste făinoase, conserve de carne, supă la plic, lapte UHT, biscuiți, conserve de fructe etc.

Campania „Cutia cu Bucurie”va ajunge în total la 1 300 de familii din  26 de județe ale țării: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea. În fiecare dintre cele 26 de județe vor fi atent pregătite 50 de “cutii cu bucurie” care vor fi distribuite de către voluntarii Crucii Roșii Române direct la ușa beneficiarilor.

„Familiile din comunitățile vulnerabile, și așa greu încercate de lipsuri materiale, trec în această perioadă de pandemie prin cele mai dificile momente. Aceste familii se luptă tot mai mult cu sărăcia, iar asigurarea hranei zilnice a devenit cea mai mare provocare pentru ei.  Am primit cu bucurie inițiativa partenerului nostru tradițional, Carrefour România, de a le veni în ajutor cu pachete generoase cu alimente de bază. Suntem onorați să avem alături de noi parteneri generoși și implicați în problemele comunității.” – Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

 „În calitatea noastră de furnizori de bunuri esențiale, ne dorim să facem accesibile alimentele cât mai multor oameni. A putea oferi hrană pentru a ajuta aceste familii aflate în dificultate, înseamnă a-i ajuta să se simtă mai puțin vulnerabili și a le satisface o nevoie de bază, ambele, aspecte atât de importante pentru o viață normală. De mulți ani deja, ne alăturăm eforturilor Crucii Roșii și continuăm să fim ghidați de puterea solidarității în fața greutăților. De această dată, punem umărul împreună, pentru ca cele 1300 de familii beneficiare ale Cutiei cu Bucurie să depășească situația dificilă în care se află și să le dăm încredere să meargă înainte.” – Anca Damour, Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.

Conform Raportului social al ICCV, “Calitatea vieții în timpul pandemiei: probleme şi politici de răspuns” din 27 aprilie 2020, „criza COVID-19 va genera rapid și o criza economică şi socială cu efecte mari, cel puţin pe termen mediu: economia paralizată, şomajul în explozie, pierderea masivă a locurilor de muncă, creștereapopulaţiei neocupate, scăderi ale veniturilor. Situaţia României, la debutul crizei, nu  era strălucită. O economie cu o creştere fragilă, o stare socială cu zone importante cu un grad ridicat de dezorganizare şi sărăcie. După multe statistici europene, România se plasa, conform multor indicatori de performanță pe ultimul loc sau printre ultimele locuri în UE. Criza Coronavirus a împins înapoi economia și a stopat proiectele. Efectele sociale imediate ale crizei sunt: schimbări majore ale relaţiilor dintre oameni, ale modului de viaţăşi ale calităţiivieţii lor, o societate sărăcită şi mai polarizată, dar şi o creştere vizibilă a conștiinței naţionale de sine”, se arată în raportul mai sus menționat.

Crucea Roșie Română va acorda în perioada următoare o atenție sporită familiilor nevoiașe și va căuta soluții pentru a veni în sprijinul cât mai multor familii afectate economic de pandemia COVID-19.  

Comunicat de presă-București, 27 noiembrie 2020

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Despre Carrefour

Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau prin Click &Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și AppStore și cu o rețea prezentă în 36 de orașe.

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate, în ansamblul ei: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România eticheta “în conversie la bio”. În plus, Carrefour a susținut atât financiar cât și prin transfer de expertiză, înființarea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, organism independent care își propune să contribuie la o schimbare sistemică a sectorului legumicol din România.

Ducând mai departe grija pentru comunitate și mediul înconjurător, Carrefour România derulează Punem Preț pe Plastic, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. De asemenea, compania a introdus pungile biodegradabile și compostabile alături de o gamă extinsă de produse biodegradabile, realizează programe de colectare selectivă și derulează inițiative de încurajare a bunelor obiceiuri. Acestor inițiative li se adaugă contribuția de peste un deceniu la Banca de Alimente - Crucea Roșie și suportul pentru multe alte programe prin care susține comunitățile vulnerabile și reduce risipa alimentară.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.