Cum își „dau mână cu mână” vrâncenii plecați în străinătate și cei rămași acasă în acțiuni caritabile în folosul unor cazuri uitate de oficialități
Românii din Italia, oricât sunt luați în râs când merg acasă pentru că au uitat să vorbească românește și că limba italiană a devenit mai des vorbită de ei decât româna, în realitate nu uită deloc de țara lor, de problemele ei și de toți acei care au ales să își trăiască zilele acasă, așa cum pot.
De la Roma, aproape săptămânal, pleacă spre România colete cu donații făcute special pentru populația defavorizată a țării. În mediul on-line, pe grupurile românilor din Italia, se fac mobilizări, se organizează colecte de haine, încălțăminte, alimente, medicamente care mai apoi iau drumul României. Donațiile ajung la familii foarte sărace, cu mulți copii sau cu copii bolnavi și la bătrâni cu venituri mici.
Atunci când în atenția celor care donează constant apare câte un caz, cei care contribuie se mobilizează rapid și totul începe să prindă contur: câteva săptămâni în urmă Cristina își anunța prietenii că are de donat un scaun cu rotile și întreba dacă cineva cunoaște un bătrân cu astfel de nevoi, la fel Alexandru, a dorit să doneze trei scaune cu rotile și două paturi rabatabile pentru bătrâni nedeplasabili. Renata a cumpărat alimente pentru o familie cu un număr mare de copii, sau se strâng bani pentru a fi achiziționate medicamente. Cel mai des pentru copiii bolnavi.
Emanuela și Sorina locuiesc departe de centrele de colectare a donațiilor însă își găsesc mereu timp să parcurgă 50-100 de km ca să poată contribui cu ceva și să aducă o luminiță de bucurie în ochii unui bătrân sau a unui copil. Zamfira și Elena au în familie membri cu probleme majore de sănătate, însă ele contribuie constant cu bani pentru a achiziționa medicamente pentru cei care nu și le pot cumpăra singuri. Alina este cea care își roagă prietenii și cunoscuții să doneze copiilor defavorizați români bicicletele pe care copiii lor nu le mai vor. Săptămâna trecută, Sorana a cumpărat și trimis medicamente pentru doi bărâni astmatici, medicamente care costă lunar atât că batrânii nu își permit, iar dacă nu ar fi ajutați, ar fi greu de zilele lor sau chiar ar muri. Vasile este mereu în mașină, căutând adresele celor de la care trebuie ridicate donațiile, la fel și Paul. Liviu, în fiecare duminică, merge cu mașina plină de cutii să se întâlnească cu transportatorii pentru a le înmâna coletele și adresele de destinație din România.
Să mai aducem în discuție efortul transportatorilor? Hmmmm...Aici pot spune că acești oameni sunt de 10 ori români pentru că au puterea de a demonstra asta când acceptă să care gratis peste 2000 de km colete pentru care, dacă ar lua bani, le-ar umple lejer buzunarele. Sorin, Andrei, Dan sau Nelu, Iulian, Gica sau Bogdan, nu țin niciodată cont de numărul de kg pe care le transportă pentru cei defavorizați, ci mai degrabă de numărul de zâmbete care le zăresc pe chipurile celor care primesc donațiile.
Uneori Roma este un fel de... „hai sa dăm mână cu mână” al românilor, sau... hai să punem mână de la mână să salvăm o viață...
Este greu? Este ușor? Cei din țară nu știu, ei sunt doar beneficiarii acestor donații, nu cunosc munca și efortul fizic sau financiar care stau la baza a tot ceea ce este direcționat către tot mai sărăciții României. Acum că suntem în preajma unei campanii electorale as vrea să subliniez (fac des asta) că această activitate de binefacere și voluntariat nu este afiliată unei culori politice și că, în realitate, nu are nicio legatură cu politica ci mai degrabă este o activitate care a luat naștere din cauza proastei politici făcute în Romania ultimilor 30 de ani.
Chiar așa stând lucrurile, s-au alăturat nouă din inițiative personale oameni implicați în politică, dar care nu au folosit niciodată munca depusă voluntar ca o imagine care să le favorizeze activitatea politica (aici aduc multumiri lui Vasile Dogaru și primarului comunei Milcovul, Mihai Neață care a fost alături de noi mai bine de 5 ani). Aceiași români care își uită limba când vin în țară, dar se gândesc la ea și la amărâții ei când sunt departe, sunt curtați de către partidele politice sau candidații din diverse curse electorale. Li se cere votul, dacă refuză să îl dea unui anume partid sunt înjurați, sunt amenințați sau jigniți și deodată, același român devine nepatriot, trădător, cel care a uitat de unde a plecat, etc. Acești români care știu să dăruiască ceva celor sărăciți de proasta guvernare a ultimilor 30 de ani și de cei care, o dată la 4 ani cerșesc voturi, sunt buni doar când au ceva de dat, nu conteaza ce, orice, numai să fie!
„Jos pălăria!” pentru transportatorii vrânceni.
Dar lor nu le pasă și cum scriam mai sus, cei către care se îndreaptă cele mai mari mulțumiri și merită un mare „Jos pălăria!” sunt transportatorii vrânceni.
Ultimile campanii umanitare au fost fructuoase datorită lor. Multe familii au beneficiat de ajutor, mulți copii au primit haine, încălțăminte, jucării, rechizite și alimente. La fel de mulți bătrâni au primit colete cu alimente sau medicamente. Să nu credeți că dacă transportatorii sunt vrânceni au adus aceste ajutoare doar pentru bătrânii și copiii defavorizați din Vrancea. Nu de puține ori, avem dificultăți în identificarea transportatorilor voluntari pentru județele din restul țării. Când nu găsim, vrâncenii își oferă de două ori serviciile: preiau coletele, le aduc până în Vrancea, iar de aici cu ajutorul curierilor, pe banii lor, le trimit în țară, la destinația copiilor.
De curând, „Căminul pentru persoane vârstnice” din Focșani (aici am intrat în contact și am avut o bună colaborare cu preotul Ifrim Cătălin) a fost cumva în atenția donatorilor români din Italia. Transportatorii și-au suflecat mânecile și s-au pus pe cărat. Asociatia „Ulpia Traiană Romana”, coordonată de focșăneanul Neacșu Alexandru, a donat o cantitate mare de pampers adulți, un scaun cu rotile (acestea au fost mai multe la număr, donate de alți oameni buni, Alex si Ariana) și haine pentru bătrâni. Tot acolo a fost direcționată o altă cantitate de pampers colectată de un grup de români din zona Torino-Manta, grup strâns în jurul unei colaboratoare de nădejde din aproape toate campaniile noastre, Ioana Perțea. Alimente și detergenți, materiale medicale (mănuși chirurgicale de unica folosință), fier de călcat, cârje care pot folosi bătrânilor cu probleme de deplasare, paturi rabatabile, etc. Noi, românii, avem o vorbă: „cine s-aseamănă, s-adună”. Ei bine, mai mulți ne-am asemănat și ne-am adunat...
O colaborare de excepție în Vrancea am avut și continuăm s-o avem cu Asociația „Hope and Love for Life”, coordonată de Corina Baraghin. Această asociație umanitară, în doar câțiva ani, a avut în lucru și finalizate cu rezultate bune și foarte bune mai multe cazuri sociale decât alte asociații în 10-20 de ani. În plus, ne-au fost și nouă de un real ajutor pentru că, pe cheltuiala proprie, prelua colete de la noi și le trimitea (continuă să facă asta) prin curier familiilor defavorizate din restul țării. Mai în glumă, mai în serios, uneori spun că și noi avem caracatița noastă pentru că suntem împrăștiați sau adunați de prin toate colțurile Europei, doar că această caracatiță este una buna, tentaculele ei sunt formate din oameni cum rar găsești în zilele noastre. Lista oamenilor care merită felicitați (fără ca ei să aștepte vreodată asta) pentru tot ceea ce fac poate continua și este una foarte lungă.
Avem un alt colaborator de excepție, Emil Bran, care coordonează „Airslam”, o societate de transport și repatriere decedați și care locuiește în Udine, la aproape 800 km de Roma. Eu l-am cunoscut ca donator, abia mai tarziu, după ce a participat cu donații plătind medicamentele unor copii și bătrâni, am aflat că dezvoltă o activitate prin care repatriază românii decedați prin Europa.
Am avut colaborari cu români din Spania, Germania, Anglia și Franța, iar ceea ce m-a bucurat mereu a fost că atunci când a fost nevoie, s-au alăturat cu donații mai mici sau mai mari ca să ajute pe cel năpăstuit de soartă, care cerea cu disperare ajutorul. Nu este greu să ajuți un om când acesta are nevoie de ajutorul tău. Trebuie doar să vrei și vei putea. Un bun prieten îmi spunea ceva vreme în urmă că „omenia (omul bun) o cunoști atunci când vezi pe cineva îmbrăcat într-o haină ruptă sau murdară, pentru că nu are alta, și tocmai ăsta-i motivul pentru care mergi, îl saluți, îl îmbrățișezi și îl încurajezi cu o vorbă bună. Dacă haina îl face într-adevăr pe om, atunci om este acela care își dezbracă propria haină să acopere cu ea trupul unuia care nu are nimic pe el din cauza sărăciei.” Cam astfel de oameni am avut șansa să cunosc în multele campanii umanitare făcute de-a lungul timpului în comunitatea românească din Italia. Mulți am cunoscut și în România, oameni care ni s-au alăturat făcând voluntariat, deși ne-a despărțit întotdeauna o distanță mare. Noi în Italia, ei în România, fără să ținem cont de categoria socială din care facem parte fiecare, fără să ținem cont că munca pe care o prestăm nu este plătită. Nu vi s-a intâmplat niciodată ca cea mai mare rasplată pe care o primiți să fie un zâmbet și să vi se pară că este cea mai frumoasa răsplată primită vreodată? Incercați să vă alăturați nouă și într-o zi ne veți da dreptate.
Zâmbetul unui copil sau bătrân defavorizat poate cântări mai mult decât orice sumă de bani pe care ați putea-o primi în schimbul unui serviciu. Sorin Barbalată, Andrei Robu, Nelu Carabulea, Dan Rebegila, Gică Savin, Bogdan Piciorlung, Paul Ștefan Frunza, Iulian Lemnaru, vă mulțumim pentru sutele de zâmbete pe care ați știut să le smulgeți de la copiii și bătrânii defavorizați ai României!
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
