Tineret în (Re)Acțiune

O excursie în Vrancea frumoasă

Dănuţ Iordăchescu
25 mai 2016 1599 vizualizări
Duminică, 22 mai 2016, împreună cu alţi 25 de oameni minunaţi am fost la Păuleşti, la Hora din Fundătura Vrancei, un mic sat situat la 62 de km faţă de Focşani.

Am fost invitaţi de către familia Popa, gazda noastră, să petrecem câteva ore în grădina lor, alături de localnicii interesaţi de istoria şi tradiţiile acestei frumoase comunităţi. Mariana şi Ionică Popa ne-au primit cu multă bucurie, cu pâine şi sare dar şi cu preparate tradiţionale ale zonei, cum ar fi caşcavalul afumat pregătit cu multă muncă sau plăcinte cu brânză. La rândul nostru, nu am venit cu mâna goală, ci am adus peste 250 de cărţi din bibliografia şcolară şi am înfiinţat acolo o bibliotecă de weekend găzduită de doamna Mina Babeş, o mamă a două fetiţe minunate care vrea tot ce e mai bun pentru acestea. Acolo se află o lume aparte, care se bucură de frumuseţile naturii, de colţul raiului în care s-au născut, neştiind de ce tehnologia are o importanţă mai mare decât natura. Atmosfera de acolo a fost, pe cât de simplă, pe atât de uimitoare. Scopul acestui proiect este de a ne cunoaşte frumuseţile de pe plaiurile natale, de a promova zona munţilor Vrancei şi de a împărţi din puţinul nostru, făcându-i pe alţii puţin mai fericiţi. Motto-ul meu în viaţă consider că mă defineşte şi sună cam aşa: „De fiecare dată când dau din puţinul meu, mă simt un om mai bogat”.
Muzică, dans, voie bună şi oameni frumoşi
Cu câteva cântece tradiţionale ne-au luminat ziua Grupul Vocal Accord (Verona Calmîş, Vasile Calmîş şi Cristian Gheorghe), dar şi profesoara de muzică Ioana Roşu de la Odobeşti, care a venit la Fundătura Vrancei cu două eleve talentate, Andra-Mirela Bebe şi Elena Crâncu. Discursurile emoţionante susţinute de Silvia Vrînceanu, iniţiatoarea proiectului, dar şi de Aurora Martin, de la Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse, au fost ca un impuls pentru toţi cei prezenţi de a nu renunţa tradiţii, la ridicarea satului lor, la iniţiativele civice menite să dezvolte zona şi să-i informeze pe localnici cu privire la drepturile lor. Fundăturenii au fost încurajaţi să păstreze tradiţiile zonei şi să implementeze diverse proiecte care pot valorifica acest loc minunat. De aproximativ un an sătenii vor să retransforme cătunul în sat, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acest statut administrativ. Pentru acest lucru, pe lângă bunăvoinţa şi implicarea autorităţilor, este nevoie şi de ajutorul nostru, iar noi îi vom ajuta cât de mult putem. Consider că acest lucru este nedrept faţă de toţi oamenii muncitori care vor să păstreze tradiţiile, dar şi să dezvolte acest loc minunat pentru a primi viitorii turişti. Vă recomand sincer să mergeţi şi să petreceţi câteva zile la Fundătura Vrancei pentru că nu veţi regreta. Aerul proaspăt al naturii, dar şi liniştea profundă transformă un drum banal de 62 de km într-o vacanţă de neuitat. Ca să descoperiţi frumuseţile României, mai întâi trebuie să descoperiţi frumuseţile plaiurilor natale. ŞI ÎN VRANCEA SUNT LOCURI FOARTE FRUMOASE!  HAIDEŢI SĂ LE FACEM ÎMPREUNĂ MAI CUNOSCUTE! (Dănuţ Iordăchescu)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.