Tineret în (Re)Acțiune

EU ROstesc: Parlamentul European

Ziarul de Vrancea
21 nov 2014 587 vizualizări
Parlamentul European este alcătuit din 751 de deputaţi aleşi în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene extinse.

Din 1979, deputaţii sunt aleşi prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani. PE acordă votul său de încredere Comisiei Europene (echivalentul Guvernului), aprobă sau respinge planul bugetar, are competenţă legislativă şi în domeniul drepturilor omului şi se ocupă de chestiuni ce ţin de drepturile omului. Reglementarea juridică a activităţii se realizează în baza Actului Unic European (1978), Tratatul de la Maastricht (1993), Tratatul de la Amsterdam (1999) şi Tratatul de la Nisa (2001). În pofida sporirii competenţelor legislative ale PE, rolul parlamentelor naţionale nu s-a schimbat, deşi unele dintre ele au avut senzaţia că au fost plasate pe un loc secund. Cu toate eforturile de apropiere şi colaborare făcute de reprezentanţii parlamentelor naţionale şi ai PE, întotdeauna vor exista nemulţumiţi care consideră eurodeputaţii insuficient pregătiţi. România are drept reprezentanţi în Parlamentul European 32 de politicieni, aleşi anul acesta, pe 25 mai. Cei mai cunoscuţi dintre ei sunt Corina Creţu, Daciana Sârbu-Ponta, Theodor Stolojan sau Monica Macovei. (Laura CANĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.