VIDEO | Revolta de la Suraia împotriva colectivizării
Munca de cercetare științifică a profesoarei Camelia Sandu și a fost publicată recent în cea mai prestigioasă revistă de istorie din țară, Historia. Un material care ar trebui să se regăsească în cărțile de istorie.
Oficial, colectivizarea în România a început în 1949, cu Plenara din 3-5 martie, unde s-a vorbit, pentru prima dată, de ”transformarea socialistă a agriculturii”. Terenul fusese, însă pregătit încă din 1945, când s-a realizat, de către partidul comunist, o nouă reformă agrară. Aceasta nu a urmărit să facă viața țăranilor mai bună, ci să-i atragă de partea noii puteri comuniste.
Tot atunci a fost introdus și sistemul cotelor obligatorii pentru toate produsele obținute în gospodăriile țărănești. Scopul a fost dublu: economic și politic. Economic, se dorea ieșirea din criza alimentară datorată războiului, ocupației sovietice și secetei din 1946. Iar pe plan politic se urmărea slăbirea rezistenței țăranilor în fața presiunilor regimului comunist prin sărăcirea lor, deoarece cotele nu se calculau în funcție de producția obținută, ci în funcție de planul general și regional stabilit de comuniști1 și erau foarte greu de realizat. Cei care nu puteau să predea cotele erau acuzați de sabotaj și urmau să fie închiși.
Odată cu Plenara din 3-5 martie din 1949 a fost dat și Decretul Nr. 83 din noaptea de 2/3 martie prin care toate proprietățile de peste 50 de hectare erau expropriate. Erau vizați foștii moșieri care, acum, au fost alungați din casele lor. Se urmărea, astfel, distrugerea definitivă a acestei categorii, căreia i se confiscau nu doar pământurile ce îi fuseseră lăsate prin Legea agrară din 1945, ci și casele cu tot inventarul existent. Spre exemplu, procesul-verbal de predare a bunurilor moșierului Bazil Demetrescu din Suraia, consemna predarea pământului 50 ha, 14 ha de pădure, două clădiri, cereale: 100 kg grâu, 120 kg orz, 1100 kg porumb, ovăz, fasole, un tractor, două pluguri, o semănătoare, dar și două dulapuri, șase scaune, veselă, două oglinzi și un preș2. Unul dintre cei care făceau pate din comisia de preluare a bunurilor, la plecare, se spune că i-a luat moșierului și căciula de pe cap.
La scurt timp după Plenara amintită, în iunie 1949, s-au înființat, la Suraia, șase comisii de colectivizare. Paralel s-a făcut și un inventar al chiaburilor, țăranii mai înstăriți. A fost inventariată și averea lor, chiaburii fiind considerați acum, după distrugerea moșierimii, dușmani de noul regim. La o populație de 4508 locuitori cât avea Suraia, conform recensământului din anul 19483, au fost identificați zece chiaburi cu proprietăți cuprinse între 7 și 40 hectare. Acestora li s-a făcut și inventarul animalelor, al plugurilor, al căruțelor, astfel încât comuniștii să aibă o situație clară a bunurilor pe care să le poată folosi în situația înființării structurilor colectiviste, care vor primi inventarul confiscat de la chiaburi.
Citiți întreg articolul publicat pe site-ul historia.ro accesând titlul alăturat:VIDEO | Revolta de la Suraia împotriva colectivizării
Vizionați și:Suraia Film Documentar despre colectivizare-VIDEO:ZdV
Articolul a apărut în decembrie 2017 și în Ziarul de Vrancea puteți să-l recitiți accesând titlul alăturat:Revolta de la Suraia împotriva colectivizării
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Pe urmele istoriei
