Pe urmele istoriei

Peste mai puțin de două luni se împlinesc 230 de ani de la bătălia de la Adjud dintre austrieci și turci

Ziarul de Vrancea
18 aug 2018 2008 vizualizări

Pe 14 octombrie se vor împlini 230 de ani de la victoria trupelor austro-ruse –  conduse de feld-mareșalul Baron Spleny von Mihaldy – asupra turcilor, bătălie reprodusă într-o gravură recent regăsită.

Bătălia de la 14  octombrie 1788 a fost reprezentată de către desenatorul austriac Carl Schütz și gravată în cupru de către Christian von Mechel. Planșa este inclusă în albumul bilingv german-francez  „Planșe și planuri ale celor mai memorabile evenimente ale războiului austriecilor și rușilor împotriva turcilor” publicat  la Basel, Germania, în anul 1790.

Gravura este însoțită de descrierea: ”BĂTĂLIA DE LA ADSCHUD ÎN MOLDOVA, 14 octombrie1788,  feld-mareșalul baron de Spleny, stabilind tabăra militară la câțiva pași de Adschud (n.n. – actualmente Adjudu Vechi), între râurile Szered (Siret) și Tatros (Trotuș), avertizat asupra apropierii turcilor, dispune trupele în ordinea reprezentată aici; urmând dispozițiile sale, austriecii înfruntă ferm inamicul care, deși sperior numeric, a fost pus în situația de a se retrage.

În Anuarul Institutului de Istorie Națională, ediția 1928 – 1930, publicat de Alex. Lepădatu și Ioan Lupaș, membri ai Academiei Române și profesori de istorie la Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj, planșa este descrisă astfel: 

Gravură în aramă, colorată , 42X28,5cm.

Reprezintă o luptă între Turci şi Austriaci la râul Trotuş şi Siret, unde armata austriacă este în caré-uri, întărite cu sârmă şi între caré-uri este cavaleria. Pe malul Trotuşului Turcii sunt respinşi şi pe celalalt mal artileria turcească bombardează pe Austriaci. Armata austriacă este în 3 caré-uri mari de infanterie sub comanda colonelului Kepiro, care avea şi o companie din regimentul grăniţăresc român de là Năsăud; a Generalului-Major de Schmerzing şi a Generalului Major Fabry, care avea şi un batalion din regimentul grăniţăresc român delà Năsăud. La această luptă a luat parte şi cavaleria sub comanda Locot-Colonel Conte de Nemeş, majorul Nowacky d’Erdoedy şi a căpitanului Piocreck. În fundal se vede parcul de cavalerie austriac înconjurat de care, lupta între cavaleria turcească şi austriacă şi oraşul Adjud. După luptă Turcii se retrag spre Focşani. Gravura este foarte bine executată şi re­prezintă o vedere interesantă a luptei. Dedesubtul cadrului, în stânga , este numele desenatorului *C. Schütz, în dreapta numele gravorului Chr: Mechel excudit Basileae 1788 şi mai jos titlurile de sus şi explicaţia asupra acestei lupte în limba franceză şi în limba germană . Legenda este dată pe o foaie separate, cum și o relație exactă asupra acestei lupte. Foaia este împărţită în două, în stânga explicaţia este în limba germană şi în dreapta în limba franceză. Gravura face parte din colecţia Mechel pl. 11. (Anuarul Institutului de Istorie Națională, Institutul de Arte Grafice Ardealul, Cluj, 1930)

Pentru curajul și abilitățile de strateg demonstrate în lupta de la Adjud, baronului Spleny i-a fost acordat însemnul în grad de cavaler al Ordinului Militar Maria Terezia, cel mai înalt ordin al Imperiului Austriac.

Secolul XVIII este cel mai bogat în lupte, petrecute toate aproape pe teritoriul românesc: ale ruşilor contra turcilor  la Stănileşti (1711), la Cahul în Basarabia (1770), la Giurgiu, Hotin, Larga, Prut, la Tulcea, Babadag şi Turtuoaia. Mai târziu, în anii 1788 – 1790, când ruşilor li s-au alăturat şi austriecii, câmpul de luptă cuprinde aproape toată Moldova. Lupta începe del a Rohatin, se continuă la Hotin, Botoşani şi Iaşi, unde domnul Alexandru Ipsilanti este luat prizioner. Turcii sunt siliţi să dea luptele de la Valea Seacă, Faraoani, Adjud, Trotuş, Mărtineşti, Focşani, Râmnic şi Brăila, unde sunt bătuţi şi, în cele din urmă, se retrag în Dobrogea. 

O hartă aflată în colecția Universității Caroline din Praga dezvăluie poziția și componența taberei trupelor aliate conduse de prințul de Saxa-Coburg, de data aceasta în 1789: 30 de batalioane de infanterie, o divizie de cavalerie și 200 artileristi erau campați în partea de S-SV a Adjudului (actualul Adjudu Vechi). În același an,  geologul austriac Balthazar Hacquet, aflat în Moldova, găseşte târguşorul Agiud distrus. De menționat este faptul că în timpul acestui îndelung război, întreaga Moldovă a intrat într-o epocă de jaf și pustiire. Călugărul minorit Francantonio Minotto avea să noteze, la 23 mai 1775, că prădăciunile şi distrugerile pe care le-au făcut ruşii (în Moldova) sunt nenumărate şi această ţară se află în cea mai cumplită lipsă. Probabil că proximitatea față de taberele aliate și de frontul de luptă au fost motivele pentru care, în 1794, comerciații și meșteșugarii din Adjudul Vechi, cu ajutorul serdăresei* Elena Canta, proprietara moșiei Trotușului, au preferat să pună bazele unei așezări noi și mai liniștite, noul târg Adjud, părăsind  treptat fosta așezare. 

Divizarea teritorială a Poloniei favo­rizează şi mai mult ideea ca principatele dunărene să împărtăşească aceeaşi soartă. În convenţia de la 6 Iulie 1771 Austria ia rolul de împăciuitoare între ad­versari şi-şi face, cu această oca­zie, şi sieşi parte, obţinând de la turci, drept compensaţie, cedarea Bucovinei. 

Bucovina a fost ocupată în 1 Octombrie 1774 de către generalul austriac Gabriel Anton Baron Spleny von Mihaldy, cu 3 regimente de infanterie, 12 tunuri şi 2 regimente de cavalerie. „Şi iată că, de la miază-noapte, de pe lângă neadormitele ape ale Nistrului, până la Pietrele Roşii, unde se întâlneau graniţele celor trei ţări româneşti, Ardealul, Moldova şi Bucovina, ţara gemea, acum, de cătane împărăteşti, tot nemţi înalţi şi bine legaţi, care erau îmbrăcaţi în tunici albe, roşii şi albastre, şi purtau cozi şi tricornuri pe cap” scrie într-un raport Baron Spleny. Feld-mareșalul Gabriel Anton Baron Spleny von Mihaldy a fost un nobil și general al Imperiului Austriac care a preluat comanda trupelor aliate în timpul bătăliei de la Adjud, cunoscută fiind incapacitatea strategică a prințului de Saxa-Coburg. S-a retras din cariera militară în 1795.

SERDĂREÁSĂ, serdărese, s. f. Soție de serdar; SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. cf. DEX.

Text și fotografii preluate de pe site-ul :adjud.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.