Domnitorul României, Carol I (1866-1914), a vizitat Poiana Mărului, în anul 1867, venind din Ţara Vrancei. Carol I a fost fascinat de peisajele pe de Valea Râmnicului, exprimându-și dorința pentru construcţia unei reşedinţe de vară, la Poiana Mărului, în comuna Jitia. Planul lui Carol I de a construi această reşedinţă la Poiana Mărului a fost dat peste cap de arhitecţii lui, care l-au convins că infrastructura proastă de la acea vreme făcea imposibilă o astfel de investiţie, care ar fi lăsat vistieria ţării fără bani. Drumurile erau catastrofale şi în plus era nevoie de construcţia a nu mai puţin de 12 poduri peste râul Râmnicu Sărat. Boierul Alexandru Zamfirescu a publicat în anul 1933 un articol despre vizita princiară la Jitia și Poiana Mărului, având ca sursă de documentare însemnările fostului primar din comuna Dumitreşti, Nae Verulescu, care a trăit pe viu evenimentele.

„Din Necule până-n Jitia – din Jitia până-n Poiana Mărului, - drumul și poteca (căci pe atunci, drumul se continua în potecă și poteca în drum) erau mărgenite de popor în strae de sărbătoare… amândouă laturile, păreau tivite de flori… așa de variate în culori și felurite erau veșmintele țărănești… Fânețele dădeau în floare… Buchetele de mesteceni și arini punctau pajiștile largi… Și când soarele era ca o suliță pe cer, în frământarea tăcută a mulțimei care fierbea, glas de bucium prinse să răsune, de pe Necule – și o șuviță subțire, care se prelungea – ca un șirag de mărgelușe, care se unduia, se întortochea, după cotitul rotund al potecilor, - cortegiul domnesc… Lumea atunci în bună parte s-a năpustit de vale… d-asupra Țigăniei de azi… și a mers până-n marginea pădurii care stăpânea valea… și la schit au rămas cei cari statornici trebuiau să rămâie pentru primire…

Toate clopotele mănăstirii umpleau văile și pădurile cu vuietul lor prelung și ținând par-că văzduhul tot în o dulce și molcomă legănare… În frunte se afla prefectul județului Putna, însoțit de doi călărași cu trompete – apoi Măria Sa Regele, pe un cal bălan… suita, în număr de 20 persoane, și la urmă, patru rânduri de călărași. Un surâs ușor era pe fața Suveranului, care privea neîncetat, cu mulțumire plină de emoție și cu firească curiozitate. Din când în când, ridica mâna la chipiu dând din cap, la pâlcurile de săteni care îl aclamau”(1).

În incendiul din februarie 1879 a ars clădirea în care se afla stăreția, trapeza și rândul chiliilor de lângă arhondărie. Schitul s-a desființat în 1893 și reînființat în 1938 ca mănăstire de maici.

În 1956 cele două biserici au fost renovate de Comisia Monumentelor Istorice.

După 1990 redevine mănăstire de călugări, prin strădania Părintelui Macarie. În 2009 se transformă din nou în mănăstire de maici.

Prof. Sorin Pantelimon

Notă:

(1).1933 Almanahul Râmnicului – Sărat, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2008, pp. 105 -108/Apud: Almanahul Râmnicului – Sărat, 1933, Anul I.

Text informații + foto:Pantelimon Sorin

Citiți și:"Mănăstirea Poiana Mărului nu mai aparține județului Vrancea"- articol publicat în Ziarul de Vrancea pe 07 octombrie 2003 

După zeci de ani în care mănăstirea Poiana Mărului din comuna Jitia a aparținut județului nostru, ieri, episcopul Epifanie a anunțat, cu ocazia slujbelor de la mănăstire, că administrarea acestui lăcaș de cult a trecut în jurisdicția comunei Bisoca din județul Buzau. Până ieri credincioșii n-au știut oficial acest lucru, iar dezvăluirea episcopului Epifanie a luat pe nepregătite asistența. Datorită indiferenței autorităților vrâncene din anii '90, care nu au restituit vechile terenuri ale mănăstirii, starețul a "migrat" cu tot cu mănăstire la autoritățile buzoiene care l-au ajutat să redobândească o bună parte din pământurile mănăstirii. Așa se explică de ce pe icoana Sfântului Vasile pregătită cu ocazia sărbătorii de ieri stă scris "Sfântul Cuvios Vasile de la Mănăstirea Poiana Mărului-Buzău". Părintele protopop Ionel Ene ne-a declarat aseară că mănăstirea s-a transferat în Buzău acum câțiva ani, pe motiv că autoritățile vrâncene de atunci n-au vrut să le dea pământul. Asa se face că vatra mănăstirii, cu chiliile și biserica, se află pe teritoriul județului Vrancea, iar pământurile în comuna buzoiană Bisoca. În hărțile și cărțile așezămintelor monahale, mănăstirea de le Poiana Mărului figurează în județul Vrancea, însă călugarii se declară buzoieni. Părintele Protopop crede mănăstirea ar putea reveni Vrancei numai dacă autoritățile se implică pentru a muta averea mănăstirii spre județul nostru.

Istorie si jertfa

Mănăstirea Poiana Mărului, cu hramul "Duminica Tuturor Sfinților", a fost ctitorită în anul 1730 de către cuviosul Vasile, care a fost și primul stareț. Biserica de lemn în care a slujit Sfântul Vasile a ars în 1771 și a fost refăcuă între anii 1780 și 1784. A doua biserică, tot din lemn, s-a construit între anii 1810 și 1812. Mănăstirea Poiana Mărului a fost un important centru monastic și cultural în secolul al XVIII-lea. Aici trăiesc opt viețuitori sub îndrumarea duhovnicească a protosinghelului Macarie Beșliu. De-a lungul vremurilor, mănăstirea a aparținut de judetul Buzău, apoi de raionul Râmnicu-Sărat pentru ca mai apoi să aparțină de județul Vrancea. Mănăstirea s-a aflat întotdeauna în zona de delimitare a județelor Vrancea și Buzău.

În aceste condiții, autoritățile județului Vrancea par să fi rămas corigente la lecția de religie. Credincioșii vrânceni prezenți la Poiana Mărului au cerut autorităților să fie mai receptive la nevoile și doleanțele Bisericii și ale credincioșilor săi. "Un prim pas, în acest caz prezentat, ar fi reasfaltarea drumului județean Dumbrăveni-Vintileasca pe care șoferii fac un adevărat slalom printre gropi", ne-a declarat unul din focșănenii prezenți la slujba de proclamare a Sfântului Cuvios Vasile. (Costel CIULINARU)

Lumina vine de la Răsărit

Peste 4.000 de credincioși au luat cu asalt mănăstirea Poiana Mărului situată pe granița dintre județele Vrancea și Buzău. Ieri, la Sfânta Mănăstire s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către Înalt Preasfintițul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului ajutat de un sobor de ierarhi și preoți, în prezenta a mii de credincioși din eparhia Buzăului și a Vrancei, cu ocazia proclamării Sfântului Vasile de la Poiana Mărului. Ierarhii care au slujit alături de Înalt Preasfintițul Teodosie au fost Prea Sfințiții Episcopi Epifanie al Buzaului și Vrancei, Calinic al Argeșului, Casian al Dunării de Jos, Timotei al Aradului, Galaction al Teleormanului, Ambrozie Sinaitul și Daniil Partosanul. Din Vrancea a participat un sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Ene Ionel. Cum Prea Fericitul Parinte Teoctist nu a mai fost prezent, oficialitățile vrâncene n-au mai catadicsit să vină. Credincioșii au pus situația pe seama lipsei Patriarhului. În schimb, din partea oficialilor buzoieni au fost prezenți, între alții, prefectul Ion Vasile, de profesie medic chirurg, precum și primarul Beșliu al comunei Bisoca.

În cadrul Sfintei Liturghii, Prea Sfințitul Casian a dat citire "Tomosului sinodal" al BOR cu privire la canonizarea Sfântului Vasile de la Poiana Mărului. Prin acest act, care a fost semnat de catre cei 50 de arhierei ai Sfântului Sinod în ședința din 10 martie a.c, s-a hotărât ca Sfântul Vasile și icoana sa să fie cinstite în toată Biserica Ortodoxă. La sfârșitul Sfintei Liturghii, a predicat preotul Nicolae D. Necula, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București. "Monahismul în viața Bisericii a însemnat și înseamnă foarte mult. Călugarul se încredințează pe sine Mântuitorului Iisus Hristos, iar ascultarea este o condiție fundamentală pentru un călugăr. (...) Nu există Biserică fără sfinți pictați și fără icoane. (...) Dacă nu știați, eu sunt de loc din satul Puiești, lângă Râmnicu Sărat. Prin anii 1962-1963, pe când eram elev la Seminarul din Buzău, am venit pentru prima dată aici, la Poiana Mărului. Biserica era închisă cu un lacăt, nu exista viață monahală, iar eu m-am întors acasă cu un sentiment de strângere de inimă. Ce bucurie simt astăzi să văd că această vatră călugărească a renăscut! Marele scriitor vrâncean Simion Mehedinți spunea «Un popor atâta valorează cât a reținut din Evanghelie»"

În continuare, părintele Necula a subliniat că proclamarea a doi sfinți în același timp și în aceeași eparhie este un lucru foarte rar, fapt pentru care vrâncenii ar trebui să fie mândri.

La sfârșitul Sfintei Liturghii de luni, starețul Macarie Beșliu a fost hirotesit protosinghel de către Prea Sfințitul Episcop Epifanie, i s-a dăruit o cruce și s-a intonat de către cei prezenți cântarea specifică "Vrednic este!".

Episcopul Epifanie i-a criticat pe preotii ghicitori

Prea Sfințitul Episcop Epifanie a predicat că "în vreme ce moaștele Sfântului Teodosie de la Brazi s-au descoperit și se păstrează la mănăstirea Brazi, moaștele Sfântului Vasile nu se știe unde se află. A fost înmormântat în această zonă, dar numai Dumnezeu știe unde se află și poate în viitor, prin rugăciunile noastre și mai ales ale frățiilor voastre, se vor găsi și ne vom închina lor. Starețul Vasile nu s-a abătut niciodată de la învățătura cea adevărată. Vasile nu s-a ocupat cu deschiderea cărții, așa cum fac azi unii preoți. Acest lucru este o magie, o vrăjitorie! Să nu mergeți la aceia care deschid cartea, care proorocesc: «Tu te măriți peste o lună, iar tu vei muri mâine...», ei sunt numai pentru câștig material. Cine se abate de la dreapta credință nu sunt creștini și pe aceia să nu-i ascultați! "

În continuare, Prea Sfintițul Episcop Epifanie a menționat că marele savant Mihail Paul, ce a trecut la cele veșnice, a evidențiat marea comoară spirituală ce ne-a lăsat-o starețul Vasile. "Citiți cărțile Sfinților Părinți și ale Sfântului Vasile! Există astăzi grupări sectare ce aduc o altă evanghelie decât cea adevărată, evanghelia dezbinării, a urii, a câștigului necinstit. Să nu-i ascultați, să nu-i urmați, pentru că ei nu urmăresc altceva decât să slăbească Ortodoxia Românească și neamul nostru românesc. Să știți că, de-a lungul veacurilor, unitatea neamului a fost ținută prin unitatea credinței celei adevărate", a spus PS Epifanie.

În încheiere, Prea Sfințitul Casian a dat citire hrisovului Prea Sințitului Episcop Epifanie, dar și a unei scrisori primită din Italia din partea mănăstirii romano-catolice "Fratelli contemplativi di Gesu" de lângă Torino. Prea Sfințitul Casian a spus credincioșilor că părinții contemplativi din Italia au fost la Poiana Mărului pentru a se orienta în practicarea rugăciunii inimii, amintind în acest context și despre enciclica Papei Ioan Paul al II-lea intitulată "Lumina vine de la Răsărit." Scrisoarea adresată Prea Sfințitului Episcop Epifanie și părintelui profesor Mihail Milea a fost semnată de către preoții romano-catolici Elia Citerio și Dario Roccanelli, care confirmă în această scrisoare sfințenia credinței ortodoxe.

În tot timpul slujbei, vremea a fost schimbătoare, vântul a bătut cu putere, iar in final a început chiar să plouă de-a binelea. Cu toate aceste, credincioșii nu s-au lăsat duși de la slujbă.

De menționat că vietuițorii mănăstirii Poiana Mărului au organizat o masă de obște, atât pentru fețele bisericești într-un cort mare special amenajat, dar și pentru credincioși în zona clopotniței. (Costel CIULINARU)

Cine a fost staretul Vasile de la Poiana Marului?

Cuviosul ieroschimonah Vasile a fost părintele duhovnicesc al starețului Paisie Velicikovski de la Neamț și unul dintre cei mai vestiți dascăli și lucrători ai rugăciunilor lui Iisus din secolul al XVIII-lea. Vasile era din părțile Poltavei (Rusia) și s-a născut spre sfârșitul secolului al XVII-lea. Luând din tinerețe crucea lui Hristos, s-a făcut schimonah în Schitul Dălhăuți, prin anii 1705-1706. După ce a fost hirotonisit ca preot, în anul 1715 ajunge egumen al Mănăstirii Dalhăuți și vestit povățuitor de suflete. Timp de 20 de ani, cât a fost stareț la Dălhăuți, Cuviosul Vasile aduna în jurul său o obște de peste 40 de călugari munteni, moldoveni, ardeleni și ruși, făcând din obștea sa o adevărată școală duhovnicească de trăire isihastă. Prin anii 1730-1733, starețul Vasile reînnoiește spiritual Schitul Poiana Mărului și se mută în el cu 12 ucenici. În această calitate, conduce duhovnicește toate schiturile din Munții Buzăului și ai Vrancei. Unul din ucenicii săi a fost cuviosul Paisie Velicikovski, pe care îl primește în schitul Trestieni pentru câțiva ani, iar în anul 1750 în muntele Athos. Ca dascăl al rugăciunii, marele stareț Vasile a scris și câteva Cuvinte de învățătură despre paza minții, rugăciune și creștere duhovnicească ca introducere la unele scrieri filocalice. Acest iscusit dascăl al rugăciunii pune mai ales accent pe ascultare, lectură și rugăciune. În acest fel reușește să creeze un adevărat curent de înnoire duhovniceasă în monahismul românesc de la mijlocul secolului XVIII. El a ajuns la măsura marilor părinți ai ortodoxiei. Sfântul a murit în anul 1767. Sfântul a fost îngropat la Mănăstirea Poiana Mărului, însă până în prezent sfintele sale moaște nu au fost găsite. (C.C.)