Însă nici trecutul ei nu este mai prejos. Ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea de primul ei proprietar, Cristea Gogos, avea în documentele timpului prezentarea următoare: „construcție de zid masiv, învelită cu tablă,  5 camere, un antreu cu geamlâc, o spălătorie, un beciu, o privată de zid, împrejmuită cu grilaj de lemn”. Cristea Gogos nu locuia aici, dar o închiriase lui Moritz Dichtriștein, un evreu născut la 1855 în Ungaria, un mare angrosist de vinuri, mai ales din podgoria noastră, care desfăcea pe piețele, din acele timpuri, sute și mii de vagoane pe an.

Dar pentru că nimeni și nimic nu este veșnic pe această lume, nici Gogos nu a putut păstra casa, nici angrosistul nu a reușit să reziste vremurilor tulburi din preajma Războiului de Reîntregire a României. După marea conflagrație mondială, noul proprietar al imobilului a devenit Ștefănescu Ștefan și acesta un mare proprietar al județului, născut în jurul anului 1870.

De la acest personaj, imobilul-clădire a preluat numele cu care a fost evidențiat în lista monumentelor de patrimoniu din România. Singura lui fată, Emilia, a fost dată în căsătorie, pe la anul 1940, după maiorul Cernătescu și a adus în respectiva căsătorie, ca zestre, această clădire situată pe atunci în strada Lascăr Catargiu nr 5, cum se numea la acel moment Bulevardul Gării din Focșani, fost și Karl Marx în perioada 1948-1989.

Descrierea casei în matricolele vremii era următoarea: „imobil compus din 4 camere, holle, bucătarie, cămară, baie, closet, sobă din zid masiv, parchet pe jos, în perfectă stare de locuit.” Ce mai, o adevarată cazemată, pe care cutremurul distrugător din 1940 nici nu a putut -o clinti! Mai departe, doamna Emilia Cernătescu reușește să scape de toate exproprierile din perioada dictaturii comuniste și până în ultimii ani ai acestui regim figurează cu impozitele plătite la zi către autoritatea locală. 

În continuare, informațiile documentare despre acest imobil, deoarece nu au fost încă depuse la Arhivele Naționale, pot fi aflate de la instituțiile cu atribuții în acest sens. Însă, pe scurt, povestea ultimelor două decenii se poate rezuma astfel: O lungă perioadă de timp, aici au funcționat birourile Muzeului Județean Vrancea, iar mai nou un priceput stomatolog din urbea noastră încearcă să ofere imobilului strălucirea de altădată, așa cum, de exemplu, ar putea să se mai întâmple și în alte puncte ale orașului, mai ales acolo unde orice focșănean întoarce scârbit capul, față de cele ce se înfățișează privirilor sale, iar aceste locuri se știu bine de toată lumea.

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea