FOTO | Nunți celebre la Focșani, divorțuri răsunătoare, vârste matusalemice și născuți de seamă în trecutul acestui județ
O comoară. Așa s-ar putea spune despre arhiva de stare civilă, în special a județului Vrancea și in general a României. Iar acest lucru va rezulta și mai bine dintr-un amplu proiect descris astfel : „Arhivele Naționale anunță începerea activităților proiectului «Spre guvernarea digitală. Starea civilă electronică în cadrul Arhivelor Naționale ale României (eANR)»”.
Proiectul va fi implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile, acordată din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Arhivele Naționale au încheiat un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativa, iar rezultatul va fi atins prin publicarea online, în acces public, a minim 9.500.000 pagini din registrele de stare civilă anterioare anului 1918. Mai multe detalii sunt prezentate în secțiunea: eANR - Arhivele Naționale ale României
Dar până atunci, să examinăm câteva astfel de exemple de la Serviciul județean al Arhivelor Naționale Vrancea, destul de interesante, după cum se va povesti așadar în continuare.
Să zicem că cel mai important act de stare civilă păstrat în județul nostru este o mențiune de căsătorie din anul 1845, scrisă distinct în condica Mănăstirii „Sfântul Ioan” din Focșanii Munteni (azi biserica din Piața Unirii). În dreptul numărului curent 4, pe o hârtie suplimentară, s-a consemnat că „S-a cununat domnul Gheorghe Dumitru Bibescu Voievod cu Maria Doamna, în ziua de duminică”. A semnat Iordache preotul. Atât și nimic mai mult! Dar cine e mai curios, poate afla, de exemplu, de la deliciosul scriitor Contantin Gane, ce fapte răsunătoare au condus la alcătuirea acestui petic de hârtie. Astfel, Gheorghe Bibescu, născut în jurul anului 1800 într-o familie destul de importantă, și-a întărit și mai mult starea, luând de nevastă pe o anume Zoe Mavrocordat, adoptată de familia Basarab Brâncoveanu, un urmaș al decapitatului domn român Constantin Brâncoveanu. Dar ghinion! Această Zoe (alintată Joițica) și-a pierdut mințile, așa că în preajma alegerii sale ca domnitor, la 1 ianuarie 1843, nu a mai fost chip să te mai înțelegi cu ea.
Bibescu s-a hotărât și si-a găsit o amantă atunci sau mai înainte, anume pe Maria (Marițica Ghica) și s-a hotărât să se căsătorească cu ea. Toată lumea s-a declarat pe față de acord, singurul care s-a împotrivit a fost Mitropolitul Munteniei. Atunci s-au pus în mișcare toate fortele domnești, toți consulii străini de la București (ai Rusiei, Franței, Austriei și Porții Otomane) și până la urmă, peste voia Mitropolitului, s-a ajuns la Patriarhia de la Constantinopol. Nici aceasta nu a vrut să dea curs dorinței domnitorului și a viitoarei doamne, așa că au început să curgă bani nenumărați la papucul sultanului și la dispoziția consiliului său. Astfel, Patriarhul cel îndărătnic a căzut, a fost ales altul care a încuviințat totul: și divorțurile celor doi de foștii lor parteneri, și căsătoria mirilor înfierbântați de atâta așteptare. Abia acum a venit la rând și Focșaniul nostru, pentru că nunta s-a stabilit a se face aici, într-un loc simbolic aflat ca teritoriu în ambele Principate. De fapt, s-au ferit de București pentru că le era frică de afurisenia Mitropolitului peste capul căruia trecuseră. Nașii lor de cununie fuseseră desemnați de consulul Rusiei în persoanele domnului Moldovei, Mihail Sturza și a consoartei sale. Ce mai! O Europă întreagă se zvârcolise doi ani și pe deasupra și o parte din Asia Mică pentru ca Marițica să se vadă doamnă și stăpâna țării, tron pe care a rămas aproape doi ani si jumătate, până i-au răsturnat pașoptiștii domnia. Dar poate că a meritat, sau nu, dar asta-i altă socoteală!
Un alt act de seamă este cununia poetului și fabulistului Grigore Alexandrescu cu o focșăneancă de viță aleasă.
Căsătorie a fost oficiată la Biserica Stamatineștilor din apropierea Școlii Gimnaziale „Anghel Saligny”, fostă numărul 5. 1860 a fost anul respectivului eveniment și dacă nu a fost atât de răsunător ca nunta lui Bibescu, a fost cu siguranță un moment important, nu doar al orașului nostru, ci și al Principatelor Unite, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Mai ales că Grigore Alexandrescu era membru în Comisa Centrală de la Focșani, adică micul Parlament care se preocupa de alcăturea și armonizarea legilor celor două țări. De fapt, căsătoria nu i-a purtat noroc poetului, pentru că după acest eveniment a înnebunit, chiar dacă această stare a fost pusă pe seama unui act de răzbunare, provenit de la o adoratoare. Din acel moment, sclipirile de istețime ale acestui personaj de seamă al începuturilor literaturii românești s-au risipit, devenind o povară pentru apropiați și publicul său.
Alte documente de stare civilă ale județului Vrancea sunt și mai interesante
Mai există o frumoasă poveste de dragoste între stăpâna ținuturilor de sud ale actualului județ Vrancea, fiica moșierului Plagino sau Plainos și un simplu administrator de țară, evreul Friedman. Toată iubirea lor romantică petrecută la finalul secolului al XIX lea, cu toate împotrivirile celor din jur, s-a dovedit o mare eroare. Cel puțin pentru soție, deoarece întreaga ei avere a fost jucată de soț la cărți și la ruletă. 60 000 de ha s-au dus pe „apa sâmbetei”! Și odată cu ele și dragostea dintre cei doi soți, ce se încheie cu un divorț răsunător de care, cu siguranță, au scris toate ziarele României de la acea vreme.
Dar să lăsăm căsătoriile și să observăm cât de longevivi erau strămoșii noștri vrânceni. Pe lângă numeroase persoane care sfârșeau la vârste surprinzător de fragede, la Negrilești, o mocancă a fost inregistrată în 1903 ca decedată la vârsta de 110 ani, deci născută în jurul anului 1790. Chiar și părintele marelui nostru arhitect Mincu avea la momentul decesului său aproximativ 100 de ani și starostele Iordache Pruncu, cel atât de hulit de toată lumea pentru ideile lui antiunioniste, a avut la data decesului vreo 95 de ani. Dovadă că funcția mare deținută, cea de prefect (staroste), nu fusese chiar stresantă. Sau poate fusese, dar Pruncu găsise o modalitate să-i facă față.
Trecând în zona actelor de naștere, găsim în zorii vieții personaje extraordinare ce au avut un rol mare în istoria țării noastre. Primul nostru participant la Olimpiadă, Gheorge Plagino și șeful Comitetului Olimpic Român, care nu a avut cine știe ce rezultate la jocurile olimpice, a arătat că este necesar ca și România să intre în această categorie selectă a participanților. S-a născut la Plainești-Dumbrăveni în 1876 și primii 18 ani din viață au fost de roman. Conceput de tatăl său Alexandru A Plagino pe ascuns cu o slujnică austriacă în palatul familiei din Plainești, a fost recunoscut abia atunci când tatăl a luat-o în căsătorie pe respectiva amantă. Iar George a obținut atât recunoașterea legitimă, cât și cea patrimonială. Așa că i-a rămas o moșie bună de pe urma căreia a putut sa trăiască onorabil.
Regentul Gheorghe Buzdugan a văzut lumina soarelul la noi la Focșani și între anii 1927-1929 a fost conducătorul României, după moartea lui Ferdinand, într-o Regență alcătuită din alte câteva personaje total lipsite de chef în buna administrare a țării. Juristul Gheorghe Buzdugan a fost cel care a muncit pentru toți și acest lucru s-a simțit. Căci în 1929 a trecut la cele veșnice, iar după el, peste nici un an, s-a întors marele rătăcitor și renunțător la tron, Carol al II lea, care o fi făcut și lucruri bune pentru țară în cei zece ani cât a condus-o, dar felul cum și- a încheiat mandatul de rege a fost mai mult decât penibil. Dar poate altă soluție nu avea la dispoziție sau poate nu a intuit-o el. Clar este că el a jucat destinul Monarhiei în România și nu fiul său Mihai I, prin silita abdicare din decembrie 1947.
În continuare, acte de stare civilă semnificative ale personajelor din județul Vrancea sunt numeroase. Orlenii, Săvenii sau familiile Mincu, Saligny, Zamfirescu, Văitoianu, Giurescu, Mehedinți, Longinescu, Liciu, Voinov ori Apostoleanu. Sau și mai interesante pot fi actele de stare civilă ale rudelor noastre bunicii și străbunicii. Dar până atunci, să avem puțintică răbdare pentru că le vom afla, treptat, în anii care urmează, „de la un click distanță”. Așa să-i ajute pe inițiatori, sufletește Dumnezeu și material Uniunea Europeană!
Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
