Turul Marasestiului
Locuitorii din orasul Marasesti beneficiaza de doar 12 hectare de spatii verzi, potrivit unei inventarieri realizate de Agentia de Protectie a Mediului, cu doua hectare mai mult decit Panciu si cu 18 hectare mai putin decit Odobestiul. Concret, Marasestiul are 3,8 ha de parcuri, 2,1 ha piata civica si rigole verzi, la care se adauga stadionul (2,3 ha), inclus tot in categoria spatiilor verzi, si alte 2,8 ha in cvartale de locuit. Orasul dispune de numai 5,4 mp de spatiu verde pentru fiecare locuitor, cu mult sub necesarul ideal. In cadrul unui program de etapizare intocmit pentru crearea de noi spatii verzi, Primaria Marasesti si-a propus sa creasca zonele inverzite prin plantarea de puieti pe marginea canalului pluvial de la Chimica, dar si prin reamenajarea pietei civice si a unor alei din oras, pina in anul 2010. In plus, autoritatile locale trebuie sa se ingrijeasca mai mult de curatenia acestor zone. Locuitorii care vor sa evadeze din cenusiul orasului au acces la cel mai mare lac de acumulare din judet, cel de la Calimanesti, la plaja Doaga, dar si la citeva balti din Lunca Siretului, arie protejata inclusa in reteaua Natura 2000. (S. V.)
Veterani de razboi, cetateni de onoare
Primaria orasului Marasesti a aratat un semn de recunostinta veteranilor de razboi pentru anii petrecuti in slujba tarii. Trei veterani de razboi au fost propusi de primarul Constantin Vlase pentru a primi cea mai inalta distinctie civica acorda de Consiliul Local Marasesti, "cetatean de onoare". Col (r) Ion Durnescu, Marin Mocanu si col. (r) Ion Popa au primit aceasta recompensa simbolica dupa ce consilierii locali s-au intrunit in sedinta extraordinara la inceputul lunii. Acordarea diplomelor de cetateni de onoare ai "orasului erou" Marasesti a avut loc cu prilejul comemorarii, pe 6 august, a 92 de ani de la bataliile de la Marasesti, Marasti si Oituz. La Marasesti functioneaza si un muzeu al veteranului roman. (R. M.)