Jurnalism cetatenesc

Povestea unui pui de elefant care nu voia să se despartă de mama

Ziarul de Vrancea
2 oct 2017 470 vizualizări

De-a lungul timpul oamenii au spus povești. Poate ca poveștile sunt forma cea mai veche de artă umană. Le-au spus pentru a se comunica pe sine, pentru a fi văzuți, admirați, iubiți, înțeleși. Pentru a crea conectare. Pentru a se vindeca. Fiindcă poveștile sunt vindecătoare. Atunci când trăiești un moment greu și îți spui povestea, simți că se mai duce din greul pe care îl porți.

Iar azi eu o să vă spun o poveste în poveste. O poveste începută mai demult în familie, dar care acum e și povestea personajului principal, fetița.

A fost o dată ca niciodată o fetiță care începuse școala și care era tare tristă când se despărțea de mama și de tatăl ei. Mama și fetița aveau multe discuții despre școală și despre tristețea ei. Și într-o zi au făcut un timp special, în care fetița i-a spus că vrea să se joace de-a elefănțelul și de-a mama elefant. Și i-a zis mamei o poveste:

– Elefănțelul mergea la școală în fiecare dimineață. Și mereu plângea. Fiindcă îi era dor de mama. Că mama era bună și mereu pleca cu un zâmbet. Nu cu furie. Și puiului îi era tare dor de mama lui. În timpul zilei se plimba de la o masă la alta în clasă și uneori nu auzea ce îi spuneau ceilalți copii. Vedea că alți copii vorbeau cu el, că poate voiau să se joace împreună. Însă puiul de elefănțel nu se putea concentra. Atât de dor îi era.

– Of, ce pui mic și trist era. Pare că se simțea pierdut? întrebă mama.

– Foarte pierdut. Îi era atât de dor de mama. De zâmbetul ei. Dar, mami, de ce doar lui îi era greu? De ce nu și celorlalți copii?

– Tu de ce crezi, fetița mea?

– Pentru că ceilalți copii erau acolo de mai mult timp decât puiul de elefănțel. Dar mami, mai sunt și alți copii noi acolo. Ei de ce nu plâng?

– Poate ei plâng acasă. Sau poate le e dor, dar ei nu plâng și fac alte lucruri. Puiului de elefant când îi vine plânsul?

– Când vede școala din mașină. Și mai era ceva la școală. Elefănțelul nu putea să fie atent la ore. Se gândea mereu la mama și la ce bine e în brațele ei. Dar mami, de ce îmi e greu cu școala? De ce îmi e greu să mă despart de tine?

– Eu cred că ai un greu al tău și unul care nu e al tău, de la mami și de la tati. Și nouă ne-a fost greu când eram mici și nu am știut să scăpăm de el decât acum, când suntem mari.

– Și la mine când se termină greul?

– Păi, ia arată-mi tu cu mânuțele tale cât e de lung e?

Fetița întinse brațele larg.

– Și acum o săptămână cât era?

– Aa, era și mai mare.

– Ce s-a schimbat într-o săptămână?

– Păi….m-am împrietenit cu mai mulți copii. Și sunt bună la mate.

– Așa e, ești foarte bună!

– Și peste o săptămână o să fie și mai mic greul.

– Așa cred și eu. Fiindcă ești curajoasă și îl privești în față.

– Știu. Și plâng mult.

– Acum plângi mult.

Ascultând povestea puiului de elefant spusă de fetița ei, mama își aminti cât de tare îi era dor și ei de mama ei. Cum parcă toate reperele vieții ei fuseseră legate de “când o văd pe mama”. Clar că o mare parte din greul fetiței era de la mama. Și plânsul acesta, uneori duios, alteori plin de teamă și împotrivire la momentul separării, era vindecător pentru multele despărțiri care au avut loc în multele generații de dinaintea fetiței.

Iar poveștile sunt atât de binefăcătoare atunci când trăim momente grele. De aceea, eu văd terapia ca pe o artă de a desluși poveștile oamenilor. Fiindcă, așa cum spunea cineva, fiecare poveste este despre transformare.

Otilia Mantelers


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.