Aș putea să o consider o nouă pasăre Phoenix. Am "cules-o" aproape moartă dintr o zonă unde se spală trotuarul cu detergenti. Picior rupt , oase de la aripi proieminau prin penajul răvășit, ochii acoperiți de o substanță vâscoasă, complet deshidratată. Nu credeam că va supraviețui, cu toată îngrijirea și tratamentele aplicate, mai ales după ce i a căzut partea superioara a ciocului. I am adaptat adăpătorile la noua configurație a ciocului. Minune! Merge și zboară perfect. Este extrem de inteligență. Ziua stă pe balcon unde i am amenajat locuinta de zi, seara, așteaptă la ușa bucătăriei să o introduc în bucătărie unde se află „cușca personalizată”.

Toată ziulica stă pe sârmele de rufe și privește afară, la suratele ei care vin la mâncare. Știu ce este în căpușorul ei: să fie liberă să poată zbura spre cer... Aici incepe drama ei și a noastră. Știu ce înseamnă libertatea pentru o ființă , indiferent din ce specie face parte, dar, dandu i drumul, o condamn la moarte fiindcă nu se poate hrăni decât din vase adânci, în care să și scufunde semi-ciocul. In natură nu va găsi așa ceva. Nu ne este ușor cu ea, deja îl avem pe Chirui, dar nu o putem abandona. Cu voia Domnului i am redat viața și va sta la noi câte zile va avea. Este puiuț, mai bine zis, a fost fiindcă a devenit o domnișorică pe cinste. Ne este foarte dragă.