Sunt ani buni de când citesc în online despre cât de criminali, șpăgari și fără inima sunt medicii. A fost un moment de respiro în care erau două tabere, una care credea în COVID și făceau front comun pentru eroii îin halate albe și cei care credeau că este o conspirație și medicii sunt mâna în mâna cu diavolul. Despre COVID și perioada de COVID și cât am greșit fiecare din ambele tabere sunt multe de spus, scris, dar le vom dezbate sau nu în viitor. Astăzi, mă opresc și scriu puțin despre ce cunosc și despre câte cunosc dintr-un sistem de sănătate vecin mie, un spital la care am mers eu, mi-am dus rudele, prietenii și care de cele mai multe ori ne-a salvat, m-a salvat. Ca orice spital de stat e plin de hibe, le voi pune într-o ordine pentru mine, care le știu cumva mersul, dar va fi cumva haos pentru un simplu privitor. La spital sau traditionalul „UPU” merg toate categoriile de pacienți, absolut toate.

1. Copii

2. Bătrâni

3. Lehuze

4. Salariați

5. Asistați social

6. Co-asigurat

7. Neasigurat =neplătitor de taxe impozite de când s-a născut și până astăzi.

!!!! De citit punctul 6. Co-asigurați (adică, eu, salariată îmi pot lua pe asigurarea mea pe: mama, tata și soțul) iar eu nu plătesc mai mult, am aceeași suma datorată la stat, dar beneficiem 4 oameni, cu 4 CNP-uri diferite de o banală asigurare cu minim pe economie pe contractul de muncă. De reținut, nu este cazul meu, dar sunt foarte mulți care procedează astfel, legea permite, plătește unul pentru 4.

Fiecare categorie din cele de mai sus are dreptul, o fac și de prea multe ori abuzează de ceea ce înseamnă spital, prin serviciul de primiri urgențe.

De ce spun că e un abuz? Pentru că fiecare categorie, care nu reprezintă o urgență se poate adresa prin bilet de trimitere de la medicul de familie către orice cabinet medical de specialitate cu decontare prin casa de sănătate, (gratuit pentru pacient) însă, să ne înțelegem, serviciul nu este gratuit, este decontat în baza unui contract de servicii între părți CAS - cabinet.

Aceast traseu ar fi posibil pentru orice categorie de pacient asigurat

Copil până în 18 ani;

Student dar nu mai mare de 26 ani, cu viza de student;

Salariați;

Pensionari de drept;

Pensionari pe caz de boală și alte categorii, poți fi asigurat și dacă îți plătești lunar prin ANAF, fără să fie necesar să ai un contract de muncă.

Beneficiari ai ajutoarelor sociale.

Acestea de mai sus sunt categoriile asigurate într-un fel sau altul… acum să revenim la spital și la toate sincopele pe care le întâlnim și despre care nimeni nu vorbește cu subiect și predicat. Unitatea de Primiri Urgențe(UPU) ar trebui să se îngrijescă strict de “PRIMIRI URGENȚE”, cum ar fi:

- accidente rutiere și nu numai

- Accidentul vascular cerebral (AVC)

- infarct miocardic

- disecții de aorte

- Coma diabetică

- ocluzie intestinală… și multe alte diagnostice specifice vârstei, stării de sănătate, toate aceste diagnostice și multe altele sunt specifice urgențelor.

Poți să apelezi serviciul 112 și la un episod de atac de panică post depresie sau în urma unui necaz, pentru că nu ai cum să știi cum se manifestă, e normal să existe și cazuri banale care ajung în urgențe, că doar nu suntem medici să ne diagnosticăm și tratăm acasă.Însă, aglomerarea nu apare în serviciile de primiri urgențe de la un atac de panică, supraaglomerarea apare în aceste unități datorită abuzului.

Unitatea de Primiri Urgențe(UPU) din cadrul Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani deservește întreg bazinul Vrancei, și este singurul spital din județ care tratează urgențele majore, bubele și încasează înjurăturile.

De cele mai multe ori aud că medicii nu vor să trateze, medicii nu pot să trateze.

De ce?

Sunt gărzi cu zeci de specialități descoperite pe o gardă, medicul din UPU e medic de urgență sau medic de familie care a făcut cursul pentru medicina de urgență.

Și atunci avem aceste categorii grave, pacienți cu adevărat în stare critică și avem pacienți care vin pentru un set de analize în UPU. Pacienți care vin la UPU și pentru o banală durere de cap și pentru durerea de burtă și pentru unghia încarnată și pentru orice bubă în general.

Și nu, nu este doar vina pacientului, dacă asta se înțelege din cele scrise de mine, este vina unui sistem de sănătate râncezit, un sistem de sănătate care nu are în epicentru prevenția, un sistem de sănătate învechit, cu protocoale pe imagistica de prin 1990.

Când te adresezi serviciului de urgențe trebuie să conștientizezi că tu vezi doar o parte sau deloc din tot ce înseamnă logistica de la patul bolnavului. - analize, investigații, consultații intraclinice pe diferite specialități, de multe ori anamneza este defectuoasă pentru că se desfășoară printre țipetele aparținătorilor, printre telefoane cu camera pe zoom care amenință, desigur prin presiunea unui sistem plin de neajunsuri dar despre care nu vrem încă să vorbim deschis.

Medicul urgentist asigură triajul, pune un diagnsitic prezumtiv, recomandă după caz analize, investigații, solicită consulturi interdisciplinare.

De multe ori singur la căpătâiul a zeci de bolnavi pe o singură tură.

Oare de ce nu vrem să folosim și calea serviciilor de ambulatoriu, oare de ce nu vrem să înțelegem că ușor, ușor, sistemul va intra în colaps și mulți dintre cei pe care îi strigăm șpăgari și criminali, vor lupta să nu mai facă gărzi întocmai să nu devină criminali fără voie.

Oare de ce nu vrem să prevenim pentru noi orice boală, înainte să fie nevoie să o tratăm. Oare de ce nu înțelegem că nimeni nu pleacă de acasă să ne omoare.

Vă dau un simplu exemplu de prea mult…. Haideți să luam o situație, care e de multe ori realitatea.

Pacient în ocluzie intestinală, nu iese cu scaunul 2 săptămâni, nu merge la medicul de familie, nu merge la medicul specialist (reiterez ideea că de aceste consultații pacientul asigurat poate beneficia gratuit- decontarea se face prin CAS) se adresează serviciului de primiri urgențe ( UPU).

Chirurgul este în sală cu un alt pacient, între timp mai vine un accident rutier cu traumatism coloana vertebrală care trebuie transferat către neurochirurgie;

- alte câteva abdomene acute;

- pacient cu hematurie (care se urinează sânge)

- o tânără cu o unghie încarnată

- în plus 2 copii căzuți în parc… și lista continuă;

Spitalul are doar un medic chirurg pe tură, ghiciți cine vede bătrânul cu ocluzie?

Cine face transferul către neurochirurgie?

Cine vede pacientul cu hematurie?

Cine vede unghia încarnată?

Cine vede copiii?

Veți răspunde logic?

Chirurgul!

Când de fapt ar trebui ca situația să fie astfel:

Traumatismul de coloană vertebrală - neurochirurgul.

Hematurie - Urologul

Copiii - medicul de chirurgie pediatrică și tot așa…

Aflați că sunt gărzi în care medicul chirurg generalist vede toți pacienții, deși treaba lui se termina la cel cu ocluzia. Unghia încarnată se rezolvă în policlinică cu bilet de trimitere de la medicul de familie… Dar nu, nu e așa, pe toate trebuie să le facă atunci când spitalul nu are neurochirurgie, nu are urolog în gardă, nu are chirug pediatru… Tot el trebuie să facă transferul către un spital superior care are serviciu de neurochirurgie și acest lucru poate să dureze și ore. De ce?

Pentru că nu există un protocol clar, iar medicul de gardă sună întâi la cele mai apropiate spitale. Da, exact cum ați citit și distanța în kilometri este tot de datoria medicului chirug. Se începe cu telefoane pe la Galați, pe la Bacău…dacă nu au locuri sau nu vor pentru că nu ai cum sa verifici, mergi mai departe către București, Iași și speri ca cineva să își facă milă de pacient și implicit de tine și să nu moară în garda ta.

În timpul ăsta, ocluzia trebuie băgată în sală, pacientul cu hematurie trebuie văzut, copiii căzuți în parc și ei.

Repet, deși, tu ai semnat un contract pentru gărzi doar pe specialitatea ta, dar faci un pic de neurochirurgie că trebuie să îi povestești colegului de la capătul firului realitatea, un pic de urologie, un pic de chirugie pediatrică si când mai apuci și dacă apuci începi să îți faci treaba de chirurg. Dacă cel în ocluzie moare, dosarul penal este pe persoana fizică și nu ține nimeni cont câți tineri ai vrut să salvezi, câte bube de policlinică ai văzut în gardă și cât ți-ai făcut de fapt treaba.

Nu, nu neg că nu este multă indolență în sistemul sanitar din România. Dar haideți să fim punctuali, haideți să fim realiști și să dăm cu piatra atunci când se greșește, nu când cei care sunt de gardă fac tot ce e omenește posibil să salveze vieții.

Cazul cu gravida care a născut pe trotuar este discutabil. Știți de ce? Pentru că pacienta s-a adresat unui spital care nu avea medic ginecolog de gardă, nu știu dacă au respectat timpii sau nu, dar oamenii care au primit-o au solicitat transfer către alt spital. Faptul că pacienta a ieșit să stea cu rudele a fost alegerea ei, nu poți să ții pacientul forțat pe un pat de spital cât se face transferul; iar dacă, doamne ferește, o asista alt medic de altă specialitate și murea ea sau copilul. Știți deja, da, dosarul penal e tot pe persoană fizică pentru că ți-ai depășit competenta. Presa știe asta, dar nimeni nu scrie că nu poți să asiști ca la stână o pacientă pentru care nu ai pregătire, dincolo de empatie este de fapt situația în care poți ajuta cu adevărat mama și copilul sau mai mult îi pui viața în pericol neefectuând transferul.

Cazul de la Botoșani nu îl comentez pentru că este atât de dureros și trist, încât nu aș avea ce să scriu, decât că sper să se facă dreptate pentru ea și pentru familia ei.

Nu mai scriu despre alte spitale, nu mai scriu despre câte gărzi sunt descoperite în general pentru ca foarte mulți aleg să plece în străinătate.

Nu mai spun că orașele mici nu au medici pentru ca nimeni nu se bate pe a veni sa își întemeieze o familie în Focșani, un oraș obosit, cu puține posibilități educaționale pentru copii, fără deschidere către viitor, fără cultură… cum motivezi un medic tânăr sa vina la noi?!

Cum?

Dacă aveți idei, spuneți-le, sigur e loc de bine, de mult mai mult bine. Dar nu uitați, oare chiar nu le este uneori imposibil să ne salveze și din cazua abuzului făcut de noi. Oare nu putem învață să prevenim, să ne adresam medicului de familie, medicului specialist, înainte sa devină o urgență sau să fie prea târziu. Mi-aș dori nesups de mult ca aceste rânduri să nu fie apreciate ca un atac față de pacienți. Am vrut să exemplific, atât cât am putut (nu lucrez în sistemul sanitar) ce se întâmplă de fapt si de ce uneori apar erorile umane, se greșește sau ne pierdem rudele. Nu li se aplică scuze când sunt indolenti, rău intenționați sau lipsiți de empatie. Dar cunosc zeci de medici din Spitalul Judetean și pot spune cu mâna pe inimă că nu sunt criminali, indolenți sau rău intenționați.

Corina Baraghin Momanu