A plecat dintre noi un dascăl de dascăli
Zilele trecute a plecat dintre noi Profesoara MARIA BĂNESCU sau domnișoara MARIA ICHIM, așa cum îi spuneam noi doamnei diriginte de la Școala Pedagogică de Învățători ,,Costache Negri” din Galați, o adevărată cetate a dăscăliei sau… ,,Școala de Catiheți” cum o numeau elevii din… secolul trecut.
Școala Pedagogică de Învățători ,,Costache Negri” din Galați este unul dintre cele mai vechi stabilimente de acest gen din România.A fost înființată în 1877 de V. A. Urechia, deputat de Ismail, ca școală normală cu menirea de a forma învățători sătești, având o singură clasă cu 17 elevi.
Deoarece prin tratativele de pace duse la Congresul de la Berlin din 1878 s-a hotărât că sudul Basarabiei va reveni Rusiei, Școala Normală de la Ismail a fost evacuată la Galați într-un local pus la dispoziția școlii de Costache Negri. ,,Nu era impozantă casa marelui patriot C. Negri în care era pe atunci școala noastră, dar în zidurile din copacii din jurul grădinii emanau îndemnuri la muncă la cinste, la sacrificiu, la idealism și la tot ce înalță și înnobilează sufletul”.
Poate că aceleași îndemnuri vom fi simțit și noi prin anii șaptezeci ai secolului trecut, încurajați de doamna dirigintă MARIA BĂNESCU.
În toți cei șase ani cât am urmat cursurile Școlii Pedagogice de Învățători ,,Costache Negri” de la Galați, tocmai atunci când Galațiul devenea cetatea siderurgiei românești, școala noastră, o școală majoritar de fete, majoritar cu elevi interni, cu elevi veniți de la țară, era într-un continuu asediu lansat de noua ,,clasă muncitoare”, formată la combinatul siderurgic.
Diriginta noastră, MARIA BĂNESCU, profesoară abia venită de pe băncile facultății, avea vocația de mamă iubitoare pentru elevii săi și în scurt timp anul I-A, a urcat pe locul I și acolo s-a menținut până în Anul VI, chiar dacă alte clase aveau vârfuri mai înalte, clasa noastră avea cei mai mulți bursieri.
După terminarea școlii, doi dintre colegii noștri s-au căsătorit cu colege de clasă, întemeind familii trainice și frumoase. Toți elevii din clasa noastră au urmat cariera didactică, chiar dacă unii au ajuns profesori sau profesori universitari.
Legătura cu Doamna dirigintă a fost permanentă, ne-am revăzut cu plăcere la întâlnirile de promoție, iar când Doamna nu a putut veni, am mers toți la Domnia Sa acasă, pentru a-i prezenta omagiile noastre, chiar dacă și noi ajunseserăm la vârste înaintate.
Am admirat tot timpul spiritul de sacrificiu și dăruirea pentru dăscălie. În primii ani, venea aproape zilnic și ne supraveghea meditația până seara, spre ora 20-22. Când a născut fetița, am mers cu toții la maternitate și am felicitat-o, conducând-o până acasă. Viața nu i-a fost prea prietenoasă, soțul îmbolnăvindu-se de tânăr și murind la o vârstă prematură.
Astăzi la plecarea în eternitate, ne rugăm cu toții ca Dumnezeu să vă așeze în rândul drepților!
Adio, Doamnă Dirigintă, MARIA BĂNESCU!
Costică NEAGU, Focșani
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
