Jurnal de cenaclu
N-aş vrea să mă judecaţi greşit şi să mă consideraţi lipsită de modestie. Dar… pentru vremea cat transmit aceste ganduri fraţilor mei, iubitori de cuvant, mana mea este o poezie… O poezie care plange de fericire, cum zicea Nichita Stănescu. Parafrazandu-l pe Nichita Stănescu, un mare aniversat (postum) al lunii martie, voi dedica „Poezia” semnată de el colegilor aniversaţi, în randurile de mai jos. Cenaclul Duiliu Zamfirescu, în numele căruia îi felicit pe colegii noştri, vine şi azi în faţa focşănenilor şi le reaminteşte că printre ei trăiesc şi dăruiesc din frumuseţea sufletului lor scriitori (poeţi) cărora le vom spune din toată inima: LA MULŢI ANI! Îi voi aminti pe Elena Stroe-Otavă, Gheorghe Sucoverschi, Adelina Bălan, Valeriu Anghel, Marin Moscu, Ion Lazăr da Coza şi, fireşte, regretatul Ion Panait, căruia nu-i putem spune „La mulţi ani”- ci nu te vom uita niciodată, Ion Panait; te vom pomeni şi cinsti atat cat vom trăi. Şi pentru că finele lunii martie are un mare aniversat poet, aşa cum am zis mai sus, Nichita Stănescu, trebuie să demonstrăm că, în afara momentului de reculegere, îl vom cinsti, amintindu-ne ce înseamnă poezia în concepţie nichitiană, dăruindu-le colegilor aniversaţi această poezie drept omagiu:
„Poezia este ochiul care plange/ Ea este umărul care plange/ Ochiul umărului care plange/Ea este mana care plange/ Ochiul mainii care plange/Ea este ţapa care plange/ Ochiul călcaiului care plange/ O voi, prieteni/ Poezia nu este lacrimă/ Ea este însuşi plansul/ plansul unui ochi neinventat/ lacrima ochiului/ celui care trebuie să fie frumos/ lacrima celui care trebuie să fie fericit/”
După aceste cuvinte, altele nu cred că-şi vor mai găsi rost. Doar atat, un îndemn: să ne cinstim poeţii cat mai sunt, cat îi mai avem…Ei nu trăiesc decat spre a ne dărui frumuseţe, nu cer nimic în schimb. Nimic…
Mariana Vicky Vârtosu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
