Asta e părerea mea!
Am vrut să dezbat acest subiect pentru că pe mine mă zdruncină groaznic cînd văd cazuri şi cazuri în care părinţii se roagă copiilor pentru a-i ajuta cu mici sau mari lucruri.
În această lume există oameni cu suflet şi oameni cu un suflet de piatră, dau impresia asemeni unor oameni falşi care sînt numai pentru ei, egoişti care îşi ating numai propriile interese .
Nu ştiu ce suflet poţi să ai, dar să-ţi vezi părintele bolnav, la ananghie şi să fii indiferent este dureros...
Unii copii sînt în stare de orice pentru a mai trăi cîteva clipe cu părinţii lor şi ar fi dispuşi să facă orice sacrificiu pentru a le mai uşura viaţa. Însă unii parcă nu trăiesc pe acest pămînt.
Chiar dacă ai avut o copilărie grea şi au fost mai severi, nu trebuie să ţinem mînie şi la bătrîneţe să le întoarcem spatele cu aceeaşi monedă, sîntem oameni şi cu toţii greşim!
Se spune că atunci cînd le dai eşti "bun" şi se cam adevereşte această vorbă pentru că îi ajuţi , îi faci oameni şi cînd au mai mare nevoie de tine îţi întorc spatele.
Poate că pe moment răspundem cu mînie asupra unor fapte dar trebuie să ne gîndim că sînt sînge din sîngele nostru şi doar ei ne vor binele... chiar dacă uneori mai interpretăm greşit.
Sînt sigură că acest tip de oameni care se comportă atît de josnic şi cu atîta indiferenţă au conştiinţa încărcată. Ne dăm seama atunci cînd nu îi mai avem alături de noi ce am pierdut şi că nu i-am apreciat cînd trebuia!
De aceea va spun iubiţi-va părinţii şi încercaţi să îi acceptaţi aşa cum sînt ei şi cu bune şi cu rele. Indiferent de vă ajută cu mai mult sau mai puţin, ei o fac întotdeuna cu dragoste aşa cum pot ei, în felul lor. Nu vă criticaţi părinţii ca mai tîrziu să regretaţi!
"Mai bine să-ţi pară rău că ai tăcut decît că ai zis ceva nelalocul lui!"
"A nu-şi iubi părinţii înseamnă rea-voinţă; a şi-i uita sau chiar a se ruşina de ei este o nebunie." (Seneca)
Andreea Paica – Mărăşeşti