Recomandate cu răspuns plătit
De-acolo, dintre stihuri fulgerate,
Lovite iar de-aripa unui nor,
Primesc carte poştală, dragă frate,
Citind-o, mă cuprinde un fior.
E vorba despre viaţă, despre moarte,
E vorba despre-a fi şi a nu fi…
Cînd doar un rînd rămîne dintr-o carte,
Ar fi azi un păcat de a nu şti,
C-ar trebui să ştim: ne mor poeţii
Sătui de viaţă, spre eternitate,
În scurtul lor popas prin glodul vieţii,
Ne lasă prea săraci, vezi, din păcate.
Din curcubeu dispare o culoare,
Dispare alb, în loc apare gri;
Gîndiţi-vă acum ce mult ne doare
Cînd conjugăm, pe rînd, verbul a fi.
S-a rupt o coardă cînd muri MUSCALU,
Iar lira a rămas neacordată,
S-a dus să treacă Styxul, apoi valu’
L-a dus pe PRICOP spre a fost odată...
Şi, rînd, pe rînd, tot stăpîndindu-i gerul,
CORNELIU FOTEA şi ION PANAIT
S-au dus să cînte cu GRIGORE VIERU,
Cînd coborau pe veci, spre asfinţit.
Cînd moare-o stea, se naşte-un meteor
În furnicarul din Calea Lactee;
Atunci, iar ne cuprinde un fior
Şi ne gîndim la moarte, ca idee.
Mai moare un poet, mai moare-o carte,
Cerneala se albeşte, coala-i gri,
Dar toţi ne dăm tributul, pe de-o parte,
Ei, morţii, de s-ar duce pe pustii!
Eu n-am cu moartea mai nimic, dar am mai multe
Şi mai puţin de bine şi mai mult de rău,
Ne fulgeră din coasă, vrînd să ne insulte,
Crezînd că me doboară, dar, mereu,
Apar noi paşi pe drumul POEZIEI,
Călătorind timid, dar apăsat.
Lui PANAIT, acum, ţărîna fie-i
Uşoară, iară noi nu l-am uitat
Şi nici pe ceilalţi, deopotrivă,
Cît mai putem să înnegrim hîrtia.
Vouă, ca prinţi ai rimei, astăzi fi-vă
Odihnă-n veci! Trăiască POEZIA!
Corneliu Stanciu