Migdale amare
Firea mea, cea moştenită peste veac de la părinţi, e ursită să aleagă veşnic grîul de neghină, răbdătoare şi lipsită de iubirea de arginţi, nu se stăpîneşte însă cînd se vede în ruină. Cum să pot răbda atîta umilinţă bugetară: nu mai pot să iau o carte, un ziar, o ciocolată, o bucată de friptură e din ce în ce mai rară, nu mai ştiu dacă dormeza e prea lungă sau prea lată.
Daţi-mi pîinea cea de toate zilele mai romînească şi-o găină cît de mică, la un preţ mai rezonabil, daţi-mi aspirina noastră, lîna, piua strămoşească, sucul de căpşuni, caisa şi-un limbaj utilizabil: nu mă-ncîntă stafful, cashul, shoppingul şi alte vacsuri, am trăit fără prime-time-uri, brokeri, holdinguri, stand-by, consulting, accize, dancing, mailuri şi telefaxuri, de nu ştii în care parte vîrful limbii să-l mai dai.
N-am nevoie de parchete, curţi de conturi, de apeluri, daţi-mi doar judecătorul care poate fi şi drept, nu mai mă minţiţi cu sigle trase-n zoaie de cerneluri, puse pe tăieri de leafă de un pîrcălab inept. Lăsaţi forfota sterilă de-i spuneţi parlamentară, daţi-mi legi mai înţelepte şi un petic mic de cer: vreau de lucru, nu o viaţă silnică, parazitară şi lipsită de speranţă. M-auziţi? Atît vă cer...
Valeriu Anghel