Jurnalism cetatenesc

„Dacă mergi la medic, plăteşti tot chiar dacă eşti asigurat”

Dana Chiorescu
12 dec 2011 1995 vizualizări
Mult discutata coplată din sistemul sanitar intră în vigoare în 2012. Odată cu introducerea coplăţii, practic fiecare persoană va trebui să scoată ceva bani din buzunar pentru a beneficia de o consultaţie medicală sau de alte investigaţii clinice. Văzută ca o modalitate de a mai aduce bani la buget pe spatele bolnavilor care cotizează deja la sănătate, coplata va duce la diminuarea bolnavilor, mai mult sau mai puţin închipuiţi, care apelează la medicii din spitale. Deci, de la anul vom plăti dacă vrem să mergem la spital pentru o banală cădere de calciu, o migrenă insuportabilă sau pentru o colică biliară. Categoriile de servicii medicale pentru care se va aplica coplata se vor stabili prin contractul cadru. Cum privesc această situaţie interlocutorii noştri puteţi afla din sondajul următor.

Ionela, secretară, Focşani



„Nu mi se pare corect, din punctul meu de vedere… în special pentru bătrîni. La nivelul de salarizare şi la pensiile care sînt în Romania, să mai plătească şi suplimentar… mai bine nu se mai duc la spital. Vor sta acasă şi vor urma sfaturile bunicii… Nu este corect dar nu prea avem cum să protestăm în Romania. Chiar dacă protestăm, ei vor spune că rezolvă problema, amînă... te ţin aşa vreo 2-3 luni de zile şi tot acolo ajungem, tot cum vor dori ei vor face…”

Tanţa Popescu, contabil, Focşani



„Sănătatea are nevoie de bani. Serviciile sînt foare scumpe! Eu am înţeles dintotdeauna situaţia şi asta este realitatea. Acesta este un ajutor, noi ne ajutăm unul pe celălalt… Cînd ai 20 de ani nu beneficiezi de aceşti bani pentru că eşti tînăr şi eşti sănătos, după care, la pensie, ai nevoie de tratamente şi altele. Costurile sînt foarte mari, medicamentele sînt foarte scumpe, aparatura de asemenea… Normal că nu ajung banii… Şi nici nu sînt folosiţi corespunzător aceşti bani. Cotizează foarte puţini contribuabili la cîte nevoi sînt. Dacă faci o socoteală la cît cheltuie statul cu un bolnav şi cît a cotizat, nu se acoperă. Pentru că nici nu au fost investiţi banii… s-au folosit cum s-au folosit şi… atît. E bine să ne modernizăm, dar cînd avem posibilităţi. Acum nu mai ai încredere nici în particular, nici la stat… Nici nu ştii cui să te mai adresezi. Legile nu se aplică... Cînd e, îi arestează de ochii noştri şi pe urmă le dau drumul…”

Maria, şomeră, Focşani



„Da… am auzit… ştiu că vom fi nevoiţi să plătim… Nu văd în roz situaţia asta… în primul rînd nu am serviciu… sînt şomeră.... nu sînt asigurată absolut deloc. Deci, de unde să mai plătesc? Nu îţi găseşti un loc de muncă, nu îţi găseşti nimic… Ştiţi care e situaţia… Dacă mergi la medic, plăteşti tot chiar dacă eşti asigurat. Acum, altă asigurare, alţi bani… dacă nu ai serviciu, ce faci? Nu mai ştiu ce să zic… situaţia e… foarte gravă... iar noi sîntem prea mici. O să ne ducem din ce în ce mai jos… Nici nu ne putem face auziţi…”

Ion, pensionar, Focşani

„Cum am putea fi de acord? Îi vedeţi ce fel pun problema? Au nevoie, asta e, nu îi interesează dacă oamenii pot sau nu să mai plătească... Nişte nemernici! Vor muri oamenii pe capete!

Sondaj realizat de Dana Chiorescu

www.ziaruldevrancea.ro – opinii de la cititori

Ama
Întreb şi eu ca ăla: unde sînt banii pentru sănătate pe care noi i-am virat? Din 1979 angajaţi cu carte de muncă şi pînă în prezent iar copilul nostru fiind elev o singură dată a beneficiat de reţetă gratuită acum 3ani. Cred că era normal că pentru un asigurat să i se facă un cont şi de acolo se putea lua un procent pentru cei neasiguraţi, iar restul rămînea în contul asiguratului, dar banii noştri se duc pe alte priorităţi. O căruţă de bani în sistemul sănătăţii nu le-ar ajunge pe o zi. .



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
golu, acum 4520 zile, 23 ore, 43 minute, 3 secunde
Bună ideea ama dar nu are cum fi pusă în practică. Din contul personal nu se poate fura (sau, mă rog, mai greu)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.