ATAVISMELE ISTORIEI LA ROMÂNI
Atavismele sînt apariţii ale unor caractere care n-au existat la părinţi, dar pe care le-au avut strămoşii mai îndepărtaţi. Fenomen ilustrat în timp şi de români.
În decembrie a.c. se împlinesc 320 de ani de la decapitarea fizică a cronicarului Miron Costin, cea mai luminată minte a secolului XVII moldav. În toamna lui 1691 avea pe terminate „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit ei“, în care demonstra, cu argumente ştiinţifice, unitatea poporului român şi originea latină a limbii române: „Începutul (...) neamului moldovenesc şi muntenesc şi cîţi sînt şi în ţările ungureşti cu acest nume de români (...) un neam şi o dată descălecaţi sînt“.
Domnitorul Dumitraşco Cantacuzino îl numise în 1675 „mare logofăt“, întîiul boier de divan după domn (funcţie echivalentă preşedintelui de azi al Senatului), iar zece ani mai tîrziu era „staroste de Putna“ – „conducător al unui ţinut aflat la marginea ţării“ (termenul de „baron local“ nu apăruse). În această calitate s-a manifestat energic împotriva tîlharilor care bîntuiau ţinutul: „Odată – scrie Neculce –, au prins 40 de tîlhari şi i-au tăiat în cîte patru bucăţi, de i-au pus prepeleci pe la drumuri“ (cei neprinşi fiind probabil strămoşii celor de azi).
Împrejurările morţii cronicarului în decembrie 1691 se cunosc din scrierile lui Neculce şi Dimitrie Cantemir. Aflînd de ambiţia de domn a lui Velicico, fratele cronicarului, şi incitat de boierii Cupăreşti potrivnici lor, domnitorul Constantin Cantemir (ctitorul Mînăstirii Mera, reabilitată de curînd) a pus de le-a tăiat capul la amîndoi, lui Velicico la Iaşi, iar lui Miron Costin la Roman.
Nu mult după acest dramatic eveniment, Cantemir-Vodă s-a căit de fapta sa „şi de multe ori plîngea între toată boierimea şi blestema pe cine l-au îndemnat de-au grăbit şi i-au tăiat“ – zice Neculce.
După trei secole şi ceva, românii au renunţat la sabie şi glonţ, instituind „decapitarea politică“ împotriva oricărei „pohte de putere“ şi „hiclenie“, iar în loc de călăi – „birourile permanente“, „agenţiile de integritate“, „parchetul anticorupţie“. Poate şi-ar fi învins pornirile atavice cînd înaintaşii noştri au intrat în modernitate, dar au împrumutat de la occidentali guvernul, consiliile locale şi primăriile ca forme ale administraţiei, fără să le dezinfecteze de microbii care le rod pe dinăuntru.
Şi cine nu învaţă din trecut, n-are parte de viitor...
Prof. Valeriu Anghel
