Jurnalism cetatenesc

„Ar putea să ajute altfel decît dînd de mîncare pe stradă”

Dana Chiorescu
2 dec 2011 1230 vizualizări
În ultimii ani, de Ziua Naţională, doritorii primesc din partea cîte unui partid politic, tradiţionala fasole cu ciolan. Peste tot prin ţară vedem oameni care mănîncă cu mare poftă prin parcuri, pe cîte o băncuţă sau pe cîte-un colţ de masă din farfurii de unică folosinţă. Astfel, Ziua Naţională a ajuns să fie asociată cu fasolea cu ciolan primită moacă. Ca să fie tabloul complet, în Parcul Bălcescu, după ce oamenii au mîncat bine şi s-au săturat, au lăsat strînsul tacîmurilor de unică folosinţă organizatorilor. Cum apreciază interlocutorii noştri această alipire a sentimentului de mîndrie naţională cu fasolea cu cîrnaţi sau ciolan puteţi afla din sondajul următor.

Mădălina Panaite, elevă, Focşani


„Da, am văzut la televizor… Cred că mai mult oamenii străzii au nevoie de porţiile astea de fasole. O dată pe an să se bucure şi ei. Dar nu este suficient. Dacă într-adevăr ar vrea să îi ajute ar trebui să facă asta mai mereu, nu numai în zi de sărbătoare. Consider că e bine că o fac în parc. Aşa poate să vină toată lumea să mănînce.”

Tudora Chiriac, casnică, Spulber


„Acum, ca glumă... ciolanul este mereu prezent în discuţiile despre politicieni. Ciolanul este un simbol pentru clasa politică. Nu avem nevoie de fasolea lor… fasolea e bună aşa cum o facem noi. Pe noi, ca oameni, nu ştiu cît ne ajută blidul ăla de fasole. Poate pentru unii e binevenită. E multă lume necăjită. Dar ar fi mai bine într-un centru organizat, undeva acoperit, nu pe stradă, pe margine, cu farfuriile întinse pe trotuar. Aşa e lumea noastră învăţată, se bucură de orice. Oamenii nu se mai gîndesc şi la igienă şi la copii… şi la cîte şi mai cîte care nu sînt corecte. Dar ei fac aşa, pe stradă, ca să atragă lumea, să se vadă ce fac ei, să zicem că fac ceva pentru lume. Dar e un gest şi o laudă care nu are nici o consistenţă. Tot în binele lor e, nu e în binele oamenilor.”

Florica Riciu, pensionară, Focşani


„Ne trebuie farfuria asta de fasole… Parcă nu sîntem aşa lihniţi de ne trebuie chiar aşa pomană, nu sîntem chiar aşa flămînzi… Era şi tineret, erau şi mai în vîrstă, se îngrămădeau pentru o farfurie de fasole. Ar putea să ajute altfel decît dînd de mîncare pe stradă de Ziua Naţională. Să dea locuri de muncă să aibă oamenii unde să muncească, nu să plece în Italia să muncească. Ne amăgesc cu fasole? Nu e corect! Dar romanii s-au mai deşteptat… nu mai putem fi amăgiţi aşa uşor.”

Pavel, Focşani

„Da, fasolea cu ciolan e un simbol naţional! Ne-am învăţat pomanagii! Aţi văzut la televizor cum înfulecau? Şi cine?? Cîţi erau necăjiţi? Aţi văzut cîtă lume îmbrăcată bine? Eu cred că din orgoliu şi nu m-aş duce să mănînc pe trotuar, chit că nu aş avea ce mînca acasă. Dacă într-adevăr vroiau să ajute, puteau să dea o masă la cantina săracilor.”

Sondaj realizat de Dana Chiorescu

www.ziaruldevrancea.ro – opinii de la cititori

Noi friptura, voi fasole

Disperaţi, fiindcă după plecarea cu scandal a şefului de la municipiu, tot mai mulţi membri, părăsesc partidul, Săpunaru şi Ţigăeru, născocesc acţiuni populiste, pentru a atrage, sperau ei, noi adepţi şi viitori votanţi. Dacă nu ştiu, le spunem noi, ca cetăţenii acestei ţări nu se vor mai lăsa cumpăraţi cu un blid de fasole. Acţiunea s-a desfăşurat sub deviza binecunoscută a lui Săpunaru - "Noi friptură, voi fasole", iar atmosfera a fost întreţinută cu cîntece legionare (Cînd am plecat Ardealule din tine)

Tot fasole, tot fasole?
Cel mai disperat să atragă simpaţia mulţimii a fost Nini Săpunaru, cel care a dus partidul spre stîngă, împărţind fasole cu cîrnaţi, obicei PSD-ist de cea mai joasă speţa. Rebranduirea însă nu i-a mers, poporul crezînd că Oprişan este cel care le-a oferit această masă electorală. Faptul că nu au fost dispuse să le înfulece fasolea decît vreo sută de amărîţi…


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.