Migdale amare
... La un semn, deschisă-i uşa şi intră la Cotroceni un bărbat domol la vorbă, cu ochi ageri şi vicleni. – Tu eşti Băse? – Da, măi Ponta! – Am venit să te dărîm, să nu-ţi mai găseşti norocul nicăieri pe-acest tărîm. – Orice gînd aveţi, măi Ponta, tu, cu Felix şi cu Crin, de aici nu ies, ca ăla... din Strasbourg... ă... Severin. Vreau să fim însă pe pace, chiar de ne mai tîrguim, pentru ce de-atîta vreme-n crize să ne tînguim?
– O, tu nici visezi bătrîne, lup de mare de doi lei, ce va fi liberalismul social, sau dacă vrei social-liberalismul repavat pe caldarîm: pajură de fier pe scutul lui Traian cel de la Rîm. şi purtaţi de biruinţe printre-atîţi europeni, să ne-mpiedicăm de Udre, Boci, Roberte şi Videni?
– De Videni şi Boci, măi Ponta, Gabrieli şi Lăzăroi, şi de nu ne-ajung, dăm iama cîte-un pic şi pe la voi. Eu nu ţi-aş dori vreodată să încerci să ne cunoşti, nici partidul meu să-nghită spumegînd a voastre oşti. Ce vreţi voi? Să puneţi mîna iar pe-ntregul caşcaval şi pe noi să ne trimiteţi, într-un sac legaţi, sub val? Eu vă apăr sărăcia dată-n mod egal la toţi, şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta şi sînt hoţi, ni-s prieteni numai nouă, iară vouă inamici, aşa că rămîi cuminte, la ce bun să te complici.
Şi abia de pleacă Ponta, ce mai zbucium, ce mai freamăt, pînă la alegeri ţara e-n acelaşi chin şi geamăt: îşi dau foc pensionarii, se îneacă-n Jiu copii, toate merg tîrîş, de-a surda, la Rovine în cîmpii...
Valeriu Anghel
