Dacii şi romanii, aurul Apusenilor şi maghiarii (II)
Pînă în secolul XVI, Voievodatul Transilvaniei face parte din Regatul Ungariei, dar îşi păstrează autonomia. După transformarea Budei în paşalîc turcesc, Principatul Transilvaniei devine vasal al otomanilor, iar după înfrîngerea acestora în 1687 – intră în componenţa Imperiului Habsburgic. Numit de maghiari Erdély („Ţara de dincolo de păduri“), Ardealul aparţine Ungariei doar 51 de ani, de la 1867, cînd ia fiinţă statul dualist Austro-Ungaria, pînă la destrămarea acestuia în 1918 şi alipirea Transilvaniei la patria mamă.
Pentru a justifica alipirea Transilvaniei la Ungaria, cu 140 de ani în urmă, în 1871, istoricul german Robert Roesler afirmă într-o lucrare că românii s-au format ca popor exclusiv în sudul Dunării, în nordul fluviului migrînd în secolul IX. Aberaţia este combătută ştiinţific de B. P. Haşdeu, A. D. Xenopol, D. Onciul etc.
Acum 25 de ani, în 1986, Academia Ungară de Ştiinţe publică, în trei volume, „Erdély története“ („Istoria Transilvaniei“), în care reia teza lui Roesler, încercînd să demonstreze că notarul anonim al regelui Bela s-a înşelat atunci cînd a scris că în interiorul arcului carpatic maghiarii au dat peste români şi s-au luptat cu ei. Fiind deci o ţară „a nimănui şi a tuturor“, cînd e vorba de maghiari vorbesc de „stabilirea în patrie“ („honfoglalás“), iar la români de „migrare“. Împotriva acestui viol perfid al istoriei s-au ridicat atunci toţi istoricii români.
Faţă de poziţii asemănătoare, astăzi se tace. La începutul lunii iulie, un europarlamentar ungur ne mîngîie pe creştet într-un ziar de limbă maghiară din Sfîntu Gheorghe cam aşa: „Populaţia română ar fi chiar şi sub dominaţia maghiară o conaţiune fericită“, pentru că „populaţia maghiară nu i-ar face niciun rău“. Se gîndea probabil la atrocităţile comise de trupele horthyste după Dicatul de la Viena din 1940 şi l-a luat gura pe dinainte. O lună mai tîrziu, europarlamentarul român de etnie maghiară László Tökés, care la Bruxelles sau Strasbourg vorbeşte numai în limba lui Petöfi, declară fără nicio tresărire a muşchilor feţei că „în schimbul pămînturilor pierdute, maghiarii sînt îndreptăţiţi să ceară autonomie“, iar românii trebuie să-şi ceară scuze maghiarilor pentru ceea ce s-a întîmplat după Trianon.
Păi cine să mai zică ceva (în afară de Academia Română), dacă proiectul de tîlhărire a aurului românesc din Munţii Apuseni de către canadienii de la Roşia Montană Gold Corporation a fost avizat favorabil de Kelemen Hunor, ministrul „român“ al culturii, lipsind doar semnătura lui László Borbély, ministrul „român“ al mediului? Şi dacă semnează şi el pe bune, canadienii investesc 70 de milioane de dolari în conservarea galeriilor romane de exploatare a aurului de acum 1900 de ani, să vadă şi moţii, în vecii vecilor, ce strămoşi de aur au avut ei...
Prof. Valeriu Anghel