Jurnalism cetatenesc

Pretul este ca la piata, la mica intelegere

Ramona Nicolae
24 apr 2008 861 vizualizări
a inceput agitatia in Piata Moldovei pentru pregatirile mesei de Pasti

Forfota mare, agitatie si aglomeratie in oras, acum cu apropierea Sarbatorilor de Pasti. Fiecare in parte merge la cumparaturi pentru a pune pe masa in aceste zile cite ceva din produsele traditionale, asta si in functie de buget, dar si de preferintele culinare sau starea sanatatii. De doua zile, in Piata Moldovei mesele sint pline cu carne de miel, pretul de inceput fiind de 15 lei. Reprezentantii Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) vor verifica in fiecare zi respectarea regulilor de igiena in acest sector al pietei si daca animalele sacrificate sint insotite de certificate de sanatate. Ce parere au cumparatorii, dar si comerciantii despre oferta pentru carnea de miel si daca se mai prefera acest produs pe masa de Pasti puteti citi in rindurile urmatoare:


Neculai Pruna, 56 ani, agricultor, Suraia


"Am venit de ieri cu carne de miel in piata pentru sarbatoarea de Pasti. Nu merge prea bine vinzarea, poate si pentru ca nu am vad bun aici, in colt. O vind cu 14 lei, unii o dau cu 13 lei, oricum pretul este ca la piata, la mica intelegere. In general, cei care cumpara vor cantitati mici. Vind in perioada sarbatorilor de Pasti carne de miel in piata de mai bine de zece ani, deoarece ma ocup de ani buni cu agricultura si cresterea animalelor, chiar daca am fost si in cimpul muncii o perioada. Pot spune ca din an in an merge tot mai rau vinzarea carnii, deoarece s-au scumpit toate in jurul nostru si lumea nu mai are bani. Din ce taiem pastram si pentru noi acasa ca sa avem pe masa."


Toma Pruna, 80 ani, pensionar, Suraia


"Vind carne de miel si fac acest lucru de multi ani, dar parca in fiecare an este mai rau cu vinzarile. Costurile sint mari pentru cresterea si ingrijirea animalelor si la sfirsit nu prea cistigam nimic. Este greu de tarani. Oprim si pentru noi carne de miel, pentru a avea pe masa de Pasti o friptura."


Constanta Tomescu, 45 ani, casnica, Focsani


"Am venit in piata sa vad ce oferta este la carnea de miel. Pretul mi se pare acceptabil, dar fiecare il vede in functie de buzunar. Nu voi cumpara prea multa carne, doar trei - patru kilograme, asa cit sa avem pentru friptura. Vom avea musafiri si pregatim cite ceva din produsele traditionale. Nu am cumparat niciodata un miel intreg, ci doar o data, cind am luat impreuna cu un prieten de familie, dar l-am impartit. Nu poti minca prea multa carne, deoarece este grea, dar gustoasa totusi. Insa nu la multa lume place mirosul ei caracteristic, astfel ca unii nu cumpara deloc pentru Paste."


Iezaru Dobre, 64 ani, pensionar, Focsani


"Nu am cumparat deocamdata carnea de miel, doar m-am uitat la oferte. Intii facem un studiu al pietei si apoi cumparam, oricum de unde e mai ieftin. Preturile comerciantilor pentru carne sint destul de acceptabile, adica 13 - 14 lei, iar cantitatea este suficienta, numai bani sa ai. Cei care string din timpul anului bani special pentru Paste au ce cumpara. Pentru masa de Paste pregatim produsele traditionale, iar cozonacul il fac eu singur, dupa indicatiile sotiei insa, iar ea il pune la cuptor. Eu il framint ca am mai multa forta, dar indicatiile de ingrediente le primesc de la ea. Nu prea consum carne de miel, dar de Paste fac o exceptie. Vreau sa iau vreo patru - cinci kilograme pentru friptura, poate vine si fiica mea pe la noi sau alti musafiri."


Radu Stelian, 54 ani, muncitor, Focsani


"Am cumparat carnea de miel, dar in functie de banii pe care ii avem. Pretul de 13 lei cu care am luat-o mi se pare convenabil pentru munca depusa de cei care au crescut animalele si apoi le-au taiat. Am luat dupa buget, adica cinci kilograme si jumatate. Pentru intrunirea familiei de Paste, trebuie sa avem pe masa o friptura de miel, apoi drob, dar si alte produse traditionale. Nu am cumparat niciodata un miel intreg, doar atit cit ne-am putut permite din salariile noastre."


Mihai Stegaru, 60 ani, pensionar, Focsani


"Inainte sa cumpar carnea de miel, ma uit atent la oferta, adica pret si calitatea carnii. Vreau sa iau citeva kilograme, vreo trei - patru, nu mai mult, deoarece nu mai consumam ca in anii din urma, iar familia nu mai este asa de numeroasa. Trebuie insa sa avem pe masa de Pasti o friptura de miel, asa cum este traditia la romani. Asteptam la masa copiii, dar ei nu mai maninca friptura atit de mult ca in anii din urma, deoarece stiu si ei ca nu le face prea bine. Dar ne-au spus ca asa, un pic de pofta, vor sa manince."


Sondaj realizat de Ramona NICOLAE


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.