Jurnalism cetatenesc

Migreaza cu gindul de a cistiga mai mult

Ramona Nicolae
22 apr 2008 528 vizualizări
pina la ora 24 a acestei zile se depun listele cu candidati pentru alegerile din 1 iunie

Astazi este ultima zi cind se depun listele cu candidati pentru alegerile locale din 1 iunie. De citeva luni bune s-a inceput forfota in rindurile partidelor in vederea desemnarii candidatilor pentru diverse posturi de primari si consilieri. Partidele au incercat sa-si fure reciproc candidatii, asa ca a avut loc o migratie masiva a multor politicieni de la un partid la altul. Astfel, legea care interzice migratia politica, in special a consilierilor, a fost ignorata de cei mai multi dintre politicienii nostri. De miine apele se vor linisti in ceea ce priveste acest capitol al apropiatelor alegeri, dar sa nu uitam de campania electorala care este in plina desfasurare pe toate planurile. Cum privesc focsanenii aceasta migratie in rindurile politicienilor puteti citi in rindurile urmatoare:


Gherghina Bratu, 55 ani, pensionar, Focsani


"Cei care migreaza fac acest lucru pentru «ciolan». Se observa ca si la alegerile pentru primaria Bucuresti, Sorin Oprescu demisioneaza din partid pentru a candida la postul de primar, dar nu cred ca renunta la acest partid. Toti care pleaca de la un partid la altul acum o fac pentru a gasi dincolo ceva mai gras. Asta primeaza pentru fiecare candidat in parte. Pleaca imediat, unde ar avea un rost mai bun si se sucesc cum vor ei. Nu stiu nimic despre legea care le interzice migrarea, dar ei o cunosc si de aceea o incalca. Asta se intimpla in general cu politicienii nostri, pentru ca oamenii de rind nu incalca legile, pentru ca stiu ca vor fi pedepsiti. Ei se descurca, pentru ca stiu tot."


Mircea Bratu, 55 ani, pensionar, Focsani


"Am observat ca politicienii au migrat de la un partid la altul intr-un numar foarte mare acum, in prag de alegeri. Fac asta pentru a le fi mai bine, chiar daca au functii destul de bune in administratia locala. Nu stiam ca exista o lege care interzice acest lucru, dar pot spune ca, in general, legile sint facute sa le incalce ei, cei mari, iar noi, cei mici, sa le respectam. Isi permit multe lucruri politicienii nostri, in defavoarea noastra, a celor mici."


Virgil Neculai, 73 ani, pensionar, Focsani


"Nu sint de acord deloc cu migratia politica de la noi. Consider ca, odata ce ti-ai ales un partid, ori esti statornic cu el, ori daca ajungi la concluzia ca nu mai este bun, pleci. Nu stiu ca este o lege care interzice migratia, dar ei o ignora, spre surprinderea mea. N-ar trebui nici ca partidele sa primeasca in rindurile lor migratorii. Daca nu cei de sus, guvernantii care ne conduc, nu respecta legile, ce pretentii sa mai avem la cei de jos, la oamenii simpli. Legile facute trebuie sa fie respectate de toata lumea. Practica insa ne mai joaca unele feste, se discuta despre justitie, dar mai mult pentru cei mici care comit greseli si imediat sint judecati, condamnati si inchisi, iar mai marii sint protejati. Migratia politica este cu scopul de a cistiga mai mult in viitor, pentru a-si rezolva anumite interese proprii."


Vasilica Cotea, 62 ani, pensionar, Focsani


"Eu sint de acord cu migratia politica, dar atunci cind ea se produce din motive intemeiate. Persoanele tinere, intre 35 - 40 de ani, care fac parte din anumite partide si au o cu totul alta viziune despre democratie si despre a face politica fac in anumite momente acest lucru. Cind s-au inscris intr-un partid, au crezut ca acesta este in asentimentul ideilor lui, dar la un moment dat au fost dezamagiti. Atunci se duc la partidul care il simt mai aproape de suflet si de ideile lor politice. Afirm acest lucru deoarece am intilnit astfel de persoane, care au plecat de la anumite partide cind au fost dezamagite. Migratia care nu ar trebui sa se intimple o intilnim la persoanele peste 45 de ani, care considera ca la celalalt partid ar avea mai mult de cistigat pentru starea materiala. Se inscriu in alta parte cu gindul de a cistiga mai mult. Stiu ca este o lege care interzice migratia, dar cred ca are un articol sau aliniat care le permite acest lucru. La noi ce nu se poate"¦?! Dar numai pentru cei mari, nu pentru progresul tuturor si al tarii."


Ioan Tudor, 82 ani, pensionar, Focsani


"Legile la noi in tara nu sint valabile pentru cei mari, asa ca politicienii se pot plimba de la un partid la altul. Nu imi place acest lucru si nu sint de acord cu el. Am fost toata viata comunist si acum fac parte din PSD, deoarece am constatat ca el este mai aproape ideilor mele si oamenilor simpli. Au plecat din partid cei care au vazut ca nu pot fura si au venit altii in loc, la fel de «buni». Oricum, toate partidele fura cit pot. Pentru pensii nu se pot da bani, dar pentru ei isi dau oricit. Am format cu ani buni in urma un partid, dar s-a destramat la un moment dat, pentru ca nu am fost de acord cu membrii care doreau sa fure cit pot mult. Nu mi-a placut si m-am retras. Furt ca acum in tara noastra nu am vazut niciodata."


Sondaj realizat de Ramona NICOLAE


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.