Jurnalism cetatenesc

Cistigurile ii tenteaza, dar riscurile sint mari

Ramona Nicolae
19 mar 2008 507 vizualizări
militarii romani din Irak au fost vizitati de catre Comisia de Aparare a Senatului din care a facut parte si Jan Vraciu

O delegatie din Comisia de Aparare a Senatului a efectuat o misiune de informare si control parlamentar a efectivelor militare romanesti aflate in baza militara de la Talil, provincia Dhi Qar, Irak. Din delegatie a facut parte si senatorul PD-L Jan Vraciu, aflat pentru o zi acolo. Concluzia acestuia a fost ca soldatii nostri stau satisfacator la capitolul dotare si echipament, dar au probleme cu tehnica de lupta si nu sint bine platiti comparativ cu soldatii americani, australieni canadieni sau chiar bulgari. Propunerea ar fi ca militarii care pleaca in aceste teatre de operatii sa nu mai fie platiti din banii Ministerului Apararii Nationale ci din bugetul statului. Ce parere au vrincenii despre acest subiect puteti citi in rindurile urmatoare:


Ionel Bucur, 51 ani, mecanic, com. Maicanesti


"Sint mici cistigurile militarilor care pleaca in Irak, Afganistan sau Kosovo. Stiu asta chiar de la persoane care au plecat in aceste tari. Bineinteles ca militarii din alte tari au mai mult ca ei, chiar daca poate soldatii nostri sint mai bine pregatiti decit ei. Dotarea este slaba intr-adevar, dar sint pregatiti pe alte planuri pe cind americanii sint buni numai de gura. Este riscul mare insa in aceste tari si militarii pot pati cite ceva la tot pasul. Daca sint raniti acolo si scapa cu viata, cei de aici nici nu-i mai iau in seama."


Tudor Zaharia, 60 ani, pensionar, Focsani


"Faptul ca militarii nostri sint mai prost platiti ca altii aflati pe acelasi front ne mira pe toti, dar in acelasi timp, pot spune ca este un lucru general valabil. Nici in tara nu sintem platiti, nici cei care pleaca din tara nu au noroc la bani in alte tari si chiar si militarii nostri care lupta cot la cot cu altii. Se bucura totusi ca aici in Romania nu ar avea acelasi cistig, care este mare daca merg in Irak, Afganistan sau Kosovo. Vin si ei cu ceva bani, dublu sau triplu fata de salariul de aici. Risca mult plecind in aceste tari, dar au si nevoie de bani si asta ii determina sa plece. Nu sint multi cei care si-au pierdut viata acolo, dar majoritatea din cei plecati au venit cu bani multi si intr-un an sau doi au realizat ceva aici, o masina, o casa, ceea ce altfel, intr-o viata de om nu ai realiza asa ceva. Daca insa nu ar risca, nu ar cistiga."


Gheorghe Bancila, 40 ani, muncitor, Focsani


"Chiar am citit in ziar articolul despre vizita lui Jan Vraciu in Irak, la militarii nostri. Este adevarat ca nu sint platiti prea bine, dar oricum mai mult decit daca ar sta in tara. In acelasi timp este si un risc maxim acolo la tot pasul. Cunosc tineri care au plecat, au fost multumiti de cum au fost platiti, dar le-a fost si uneori teama. Chiar daca au o anumita pregatire, tot oameni sint si unii dintre ei sint niste copii. Este mare diferenta de cistiguri dintre ei si australieni sau americani, dar aceasta este valabila in toate domeniile. Romanii sint prost platiti peste tot, si in tara si in strainatate, nu ma mai mira nimic. Nu stiu daca in cazul in care militarii vor fi platiti din bugetul de stat ar fi mai bine, deoarece guvernantii nostri nu au bani decit pentru ei, nu pentru restul."


Dorina Georgescu, 71 ani, pensionar, Focsani


"Am auzit de vizita unei delegatii romanesti in Irak la militarii nostri. Este pacat ca ei sint platiti mai prost decit altii, deoarece romanii nostri, unde s-au dus, cinste ne-au facut. Asa ca ar trebui luate masuri care sa fie bune si pentru ei, pentru ca ei stau acolo cot la cot cu strainii si rezultatele au fost pe masura de fiecare data, cu multumiri de la alte state. Si ai nostri ar trebui sa ia masuri pentru a plati mai bine militarii. Daca se hotaraste sa fie platiti din bugetul statului poate fi mai bine, numai sa permita bugetul. Daca nu ar fi posibil acest lucru, atunci sa mareasca bugetul Ministerului Apararii. Eu cred ca este mai bine sa fie marite fondurile Ministerului, deoarece ei stiu foarte bine zonele de pericol unde pleaca militarii. Au fost tineri care si-au pierdut viata si chiar daca nu i-am cunoscut mi-a parut rau de ei si nu numai mie, sint convinsa. Cistigurile ii tenteaza, dar riscurile sint mari. Poate unii dintre ei pleaca pentru a indeplini un ordin."


Ioan Popescu, 50 ani, pensionar, Focsani


"Am si eu cunostinte care lucreaza in cadrul armatei si stiu ca au fost plecate in Afganistan si Kosovo. Au fost multumite de banii primiti, chiar daca erau mai putini decit cei primiti de colegii lor din alte state, dar oricum mai mult decit daca ar fi stat in tara. In general, romanii s-au obisnuit cu bani putini, stiu ca altii care fac aceeasi meserie, cistiga mai mult, sint diferente mari si in tara, asa ca nu ma mira acest lucru. Poate ar fi mai bine sa fie platiti din bugetul statului, ca bani cred ca sint numai pentru politicieni nu si pentru alte categorii de salariati."


Sondaj realizat de Ramona NICOLAE


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.