Troienit cu drag, «de-aduceri-aminte»...
"«înalta-te Poezie
Sacra,sus in tarie!
Tot mai departe,mereu
Arzi tu,Luceafar sublim!
Totusi sunetul tau
Vesnic ne-ajunge din hau ,
Dulce il auzim.»
(Geothe - Faust )
La noi, romanii, Sfintele sarbatori ale iernii, prilejuite de nasterea Mintuitorului, culmineaza, la mijloc de ianuarie, cu sarbatoarea nasterii lui Eminescu, «pazitorul Fiintei si Casa Fiintei». Cu fiecare ianuarie, gindul mi-alearga spre Ipotesti, Ierusalimul nostru cel romanesc, pe unde, nu de putine ori, pasii m-au dus din dor de poezie, si-ascult freamatul codrului, leganindu-se «fara ploaie, fara vint» mingii cu privirea «lacul codrilor albastru» acum inghetat «asemeni oglindelor». Si-aud vuietul iernii prin codrii Baisei si-ai Cataramestilor, coborind «natala "¦vilcioara scaldata in cristalul piriului de-argint «cautind pe cerul Ipotestilor amintirea Poetului. Si-ascult, de fiecare data, in somnul hibernal, cadenta raspunsului cu care sufletul nostru intra in rezonanta: «- De ce nu m-as legana/ Daca trece vremea mea ... numai omu-i schimbator/ Pe pamint ratacitor"¦ Numai Poetul ca pasari ce zboara/ Deasupra valurilor/ Trece peste nemarginirea timpului». De-acolo, din «casuta mititica» prin «dulcea mama», «Dumnezeul geniului» l-a sorbit din popor, «cum soarbe soarele un nor de aur din marea de amar», ridicindu-l pe cerul vesniciei noastre, redindu-ni-l cu lumina sa cosmica, pentru vesnicie, sufletului nostru «bintuit de moarte». Fiecare ajungem la Eminescu pe nebanuite si tainice cai, in felul nostru. Si-odata ajunsi la el, ne daruim aceluiasi gind si ritm: «Vreme trece/ Vreme vine». Iar pentru toti, de-atunci, pe mai departe, «buciumul suna cu jale», «peste virfuri trece luna», «imparat slavit e codrul», «luna rasare ca o vatra de jaratec», caci «Dumnezeul verbului romanesc» cuvinta peste toti romanii din lume. Troienit «cu drag de - aduceri - aminte», ne lipim cu fiecare ianuarie timpla de monumentul nepieritor al geniului sau pe care cu litera de aur a latinitatii noastre am scris: «Poetul national», «Poetul nepereche», «omul total», «Luceafarul poeziei romanesti». Si toate, egal Eminescu, cel pentru care «ceresc i-a fost neamul». Amintirile l-or «troieni cu drag», dintr-un ianuarie in altul, adaugindu-ne prin el si prin noi insine, coloanei fara de sfirsit. Si-om cinta in panteonul existentei noastre mioritice, impreuna cu poetul ce i-a urmat geniul: «Ave, Mareea Luminilor, Ave!»
prof. Constantin Macarie,
Scoala cu clasele I-VIII "Stefan cel Mare",
Focsani - Vrancea
