Astăzi este... Ziua protecţiei civile
De-a lungul celor 84 de ani de la înfiinţare, indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a făcut parte, protecţia civilă din Romania a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai interesele naţionale, protejând vieţi, bunuri materiale şi valori de patrimoniu. Semnificative sunt cutezanţa, profesionalismul şi devotamentul manifestat de personalul acestei instituţii în timpul celui de-al doilea Război Mondial, cât şi în timpul numeroaselor dezastre: inundaţiile din anii 1970, 1975, 1999, 2000, 2005, cutremurul devastator din anul 1977, accidentul aviatic de la Baloteşti din 1995, numeroasele accidente tehnologice şi altele.
Măsurile de protecţie civilă trebuie să se realizeze din timp
În prezent, conform legislaţiei adoptate în anul 2004, protecţia civilă, împreună cu pompierii militari, formează Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, instituţii formate pentru a îmbunătăţi reacţia în situaţii de urgenţă. La nivel judeţean s-a constituit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, sub directa preşedinţie a Prefectului, iar la nivel local au fost înfiinţate Comitete Locale pentru Situaţii de Urgenţă, conduse de edilii unităţilor administrativ-teritoriale respective. Cu ajutorul acestor structuri, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă gestionează, coordonează şi acţionează efectiv, cu mijloacele şi forţele din dotare, pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente sau dezastre şi limitarea efectelor negative ale acestora. Dintre atribuţiile protecţiei civile se pot enumera: identificarea riscurilor existente în diferite zone, identificarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare, organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă, alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului, înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate. Măsurile de protecţie civilă trebuie să se realizeze din timp, la diferite niveluri organizatorice, zone, localităţi, de către toate organismele cu responsabilităţi stabilite de lege.
Scurt istoric al Protecţiei Civile
Instinctul de conservare şi de apărare a fiinţei umane în situaţii de pericol, manifestat şi transmis din generaţie în generaţie de către comandanţii de oşti, de populaţia însăşi, îşi găseşte oficializarea scrisă, pentru prima dată în istoria poporului român, în scrisoarea domnitorului Neagoe Basarab (1512 - 1521) către fiul său Teodosie, în care îl sfătuieşte pe el şi pe urmaşi, ca în caz de război, populaţia civilă (copii, bătrâni, femei) să fie dusă (protejată prin evacuare), în zone inaccesibile cotropitorilor, în afara zonelor unde urmează să aibă loc luptele cu vrăjmaşii cotropitori. (ZV)