Încă un alt final
Mă dor lunile de vară sfârşinde cam ca niciodată peste amintiri încă neuscate, netămăduite, neterminate. Au devenit amintiri fără voia lor, fără voia mea. Cum auzeam pe maestrul Marin Moraru ”când spui că eşti fericit, deja… ai fost”. Aşa şi cu amintirile: când îţi vin, deja nu mai eşti, nu mai sunt. Te-ai petrecut din viaţa proprie şi ai devenit amintire. Aminteală a cuiva, minţire a altcuiva, mărunţire de creier, deşertăciune şi fum în univers. Cam ca vărsarea de versuri de peste totul zădărniciei lumeşti. Cam ca nebunia iubirilor prozaice: o altă petală smulsă bietei flori, cu alt gând de succes eşuat.
Viaţa ta nu a stat după dorinţele tale
Când lacrimile sunt singurul mod de materializare a gândurilor, îţi dai seama că viaţa ta nu a stat după dorinţele tale, după voia ori nevoia inimii tale. Nici n-o va face-o vreodată. Va duce potopul de trăiri peste ceea ce are ca scop timpul, fără să stea la vama sufletului tău. Te ia, te calcă, te măsoară şi… pufff! Pleacă pe dinainte-ţi cu desaga viselor tale nedeşertată. Înspre undeva despre care e mai bine să nu ştii, să nu afli vreodată dinainte. Ca să îţi doreşti să o însoţeşti, pe draga de viaţă, acolo unde vrea ea, în ritmul de care dă dovadă şi în termenii impuşi, nu aleşi. Să nu dai timpului lumesc valoare diferită de final. Să nu te prindă moartea fizică netrăit printre convieţuielile ispravnicelor minute, adăpostite într-un ceas al beţiei simţurilor, ori să te bată la limitare nimicnicia co-semenilor tăi din popor sau din topor. Că nu aşa se desparte ziua de noapte, luna de soare, omul de om. Că nu se despart. Trăiesc unul în amintirea celuilalt, în dorinţele viitoare şi în udările de gânduri următoare. Complet ca omul prost, mare ca prostul mândru, fălos ca măseaua stricată. Cam atât poate cineva să te judece, să te primească, să te urmeze.
Ne luăm după viată şi uităm să o trăim
La final rămânem noi cu noi şi o vară arsă pe suflet. Încă o vară. Încă un suflet. Metehne rămase, ticuri dobândite, doruri arse, minciuni ascunse, vorbe înşirate, valuri de simţuri anihilate lângă pustiirea din amintiri. Ne luăm după viată şi uităm să o trăim. Ne acordăm timp de care nu dispunem. Ne îmbătăm cu iluzia fericirii şi cu roadele minţii altcuiva. Uităm de noi, de viaţa noastră, de dorurile şi durerile desăgii proprii. Ca să… Nimic. Viaţa bate gongul de final când vrea ea, nu când aşteptăm noi. Marcajele traseului nostru fac diferenţa la final: unul mai strâmb, altul mai ipen, unul mai lung, altul mai amintire, unul bătătorit, altul iluzoriu… Diferenţa e peste amintiri, peste oameni, peste deşertăciune. Diferenţa e în fiecare gând, în fiecare moment, în fiecare zi.
Trăită sau nu, viaţa trece peste noi, în pofida toanelor de amintiri. Şi atunci… să vină încă o toamnă altele noi, să ne umplem desăgile cu alte deşertăciuni neisprăvibile…!
Marilena Şerbănuţ - Voluntar la Biblioteca Judeteană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, ţine un curs de limba engleză pentru cei mici şi scrie pe blogul www.marilenaserbanut.wordpress.com.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
