Jurnalism cetatenesc

Asta e părerea mea

Ziarul de Vrancea
1 aug 2016 521 vizualizări
Scrisoare deschisă cu privire la organizarea Festivalului de Dans RITM

Foto: Deşi a fost ani la rând organizator al Festivalului de dans RITM, Primăria Focşani a refuzat în ultimul moment să-l mai susţină
Foto2:



Profesoara Diana Tănase, iniţiatorul şi coordonatorul Festivalulului-Concurs Naţional de Dans „Ritm“, oferă câteva explicaţii publice după ce Primăria muncipiului Focşani şi în special primarul Cristi Misăilă, au refuzat în ultimul moment să mai sprijine manifestarea, iar peste 200 de mici dansatori au stat flămânzi în Focşani, de Zilele oraşului.

„RITM 2016“ - Concurs Naţional de Dans - ediţia a XVII-a

„Sperând
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş...
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Eşti nimic...“
Kipling

    Am început cu aceste versuri pentru că am sperat până în ultima clipă că vor primi hrană copiii. Dar n-a fost să fie... Am sperat că, aşa cum a fost mereu timp de şaisprezece ani la Festivalul-Concurs Naţional de Dans „Ritm“, fiecare profesor coregraf să primească o mapă personalizată. Au primit mapele şi ecusoanele, dar fără aprobarea Primăriei şi fără să le fi achitat (aceeaşi situaţie şi cu diplomele şi afişele), pentru că exact în ziua de 4 iulie 2016, când formaţiile erau în drum spre Focşani, iar unele deja sosiseră, aleşii noştri s-au spălat pe mâini de toţi copiii şi profesorii participanţi la concurs (Unele dintre echipe veneau chiar de la prima ediţie, cea din 2000!). Domnul Primar nou ales mi-a spus la şedinţă (luni, 4 iulie, ora 11.00) că nu ştie nimic despre această manifestare şi să trimit copiii acasă, chiar dacă unii dintre ei călătoriseră cu trenul timp de două zile ca să ajungă la concurs (copii de clasele I-IV, din Timişoara). Nu am putut să-i trimit înapoi, sperând că noii aleşi şi funcţionarii Primăriei se vor gândi la copii şi într-un final se va rezolva totul.     Menţionez că Primăria Municipiului Focşani a fost mereu implicată în organizarea şi desfăşurarea Festivalului RITM, încă de la prima ediţie, din anul 2000 - până în 2008, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale. Între 2009 şi 2012 Primăria  ca organizator şi susţinător unic, a asigurat cazarea şi masa participanţilor, suportând costul integral al materialelor promoţionale şi s-a implicat în desfăşurarea paradei tradiţionale, asigurând însoţirea acesteia de către echipaje de Poliţie. Punctul culminant al manifestării era întâlnirea copiilor participanţi la festival cu primarul şi oficialităţile Primăriei. Am avut o colaborare deosebită atât cu primarul Nicolae Lăţcan (la primele două ediţii), cât şi cu primarul Decebal Bacinschi (la următoarele patrusprezece). În ultimii trei ani, festivalul a fost inclus în cadrul Zilelor Municipiului Focşani şi mi s-a solicitat, de către domnul Cazaciuc, să apar în toate materialele cu calitatea de coordonator şi nu de organizator, acesta fiind Primăria! Anul acesta, Proiectul Festivalului Concurs „Ritm 2016” a fost înregistrat la primărie încă de la începutul lunii martie. Oferta de preţuri a fost depusă şi direcţionată tot spre domnul Cazaciuc. Am urmat aceiaşi paşi şi am făcut la fel ca în anii din urmă.
    Festivalul-Concurs „Ritm  2016“ a debutat în ziua de 5 iulie, ora 9.30, cu un marş al tăcerii (fără cină, fără mic dejun) şi oprire la Primăria Municipiului Focşani, unde copiii au aplaudat un minut (au participat doar un sfert dintre copii, fiindcă în seara precedentă se stabilise deplasarea direct la Sala Sporturilor, fără parada tradiţională, în urma refuzului Primăriei de a se implica).
    Concursul propriu-zis a început la ora 10.30 şi a inclus:
- prezentarea formaţiilor participante
- intonarea Imnului României
- prezentarea Comisiei de jurizare
- Mulţumiri Primăriei.....!!! şi am izbucnit în plâns.
- Mulţumiri părinţilor copiilor de la „Ritm“
- Mulţumiri Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vrancea, pentru punerea la dispoziţie a locului de desfăşurare, respectiv Sala Sporturilor)
- Mulţumiri Consiliului Judeţean Vrancea pentru locurile de cazare asigurate la CSEI „Elena Doamna“.
    Nivelul artistic al concursului a fost mai ridicat ca anul trecut, copiii dansând cu toată fiinţa lor, chiar dacă nu mâncaseră nimic. Speram toţi într-o minune - adică un prânz în pauza de 40 de minute în care s-a făcut jurizarea. Nu s-a putut, cică ar fi fost ilegal să dai de mâncare unor copii care veniseră de la sute de kilometri distanţă, şi, care timp de un an de zile, în afara orelor de şcoală, practică dansul - activitate ce îi disciplinează, îi dezvoltă frumos şi armonios, îi fac pe oameni mai sensibili (aşa sperăm...). Dar cea mai mare dezamăgire avea să urmeze. Copiii n-au mâncat, dar să nu primească nici măcar o diplomă, o medalie şi un trofeu, ar fi fost ceva nemaiîntâlnit într-un concurs.  Dansatorii de la „Ritm“ au participat în fiecare an la diverse concursuri în ţară, în care au reprezentat cu cinste Municipiul şi judeţul nostru şi au primit, în afară de cazare şi mâncare (de exemplu, la Hotel „Cetate“ din Alba Iulia, în aprilie 2016), diplome, medalii, trofee. La fiecare dintre aceste manifestări (Călăraşi, Alba Iulia, Oradea, Bârlad, Vaslui etc) primăriile şi consiliile locale respective au sprijinit şi sprijină sistematic organizarea şi desfăşurarea. La momentul premierii nu aveam nimic din materialele enumerate mai sus, doar diplomele neachitate şi nesemnate de domnul primar. Timp de 30 de minute, m-am rugat aşa cum nu am făcut-o niciodată pentru nimic, dar fără folos. Eram disperată, aşa că am sunat pe cineva şi, cu lacrimi în ochi, am implorat să mă împrumute cu banii necesari achitării cupelor şi medaliilor. Şi astfel copii au primit măcar diplome , medalii şi trofee...
Pun în balanţă sumele necesare organizării Festivalului „Ritm” (în anii precedenţi 10.000 lei pentru cazare, masă, materiale promoţionale) şi bugetul alocat Zilelor Municipiului,  de 670.000 lei...  Chiar era atât de dificilă susţinerea unei manifestări cu tradiţie şi destinată copiilor?  Vreau să mai amintesc de Revista Municipiul Focşani, în care de multe ori nu s-a menţionat acestă acţiune, deşi mi s-au solicitat materiale. Domnul Cazaciuc parcă mi-ar fi făcut o favoare personală dacă ar fi scris câteva rânduri despre „Ritm’’, negândindu-se la munca a sute de copii, din timpul unui an şcolar. (Prof. Diana Tănase)

Primăria nu şi-a asumat  festivalul

Peste 130 de dansatori din Focşani şi diverse colţuri ale ţării au rămas fără cină pentru că municipalitatea s-a delimitat de acest festival, deşi în anii din urmă l-a susţinut. “Având în vedere numărul mare de participanţi la acest gen de activităţi, nu putem să ne asumăm o organizare deficitară sau asigurarea cazării şi a meselor în condiţii improprii. Ca urmare, Primăria Municipiului Focşani şi-a declinat orice responsabilitate în organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi şi regretă inconvenientele create”, declara la acea vreme Primăria Focşani. Municipalitatea a refuzat să acorde autorizaţie pentru tradiţionala paradă a echipelor din cadrul Festivalului de Dans, motivand că nu poate asigura paza, aşa cum prevede legea, din cauza lipsei de personal. (ZdV)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.