Scrisoare de la Fundătura Vrancei
Acuma’, la început de vară, când pământul încă musteşte de apa adunată din poile binecuvântate de care am avut parte de o bună bucată de timp încoace, ne întoarcem cu toţii la ale noastre treburi... Cum să nu avem treabă când copii merg la grădiniţă şi la şcoală, când porumbul şi viile trebuie prăşite, când răsadurile trebuie şi ele îngrijite şi, mai cu seamă când grijile şi gândurile năpădesc din toate părţile la cele ce au fost, la cele ce sunt şi, de ce nu, la cele ce vor fi... Poate crede cineva că numai noi, oamenii, avem treburi...da’ de unde!? Pai, doar nu demult, mai precis duminica trecută, către seară, pe crenguţa unui prun din a mea grădină, stătea un cuc liniştit (poate erau chiar mai mulţi) şi deloc supărat , ci mai degrabă, aş spune, încântat... El, acel cuc ca “de la suflet la suflet”, prin slove nescrise mi-a împărtăşit gândul lui curat şi nevinovat cum că a rămas uimit de cele văzute aici, în Fundătura Vrancei (locul lui natal), ceva mai sus de “beciul” bunicuţei Vrâncioaia şi ceva mai jos de Dealul Chetrişului când au poposit cu drag pe meleagul nostru, mulţi, da, mulţi oameni, aducând cu domniile lor dragostea adevărată şi frumosul din frumos. Ei, dragii noştri, spuneam că acel cuc nu era deloc supărat, Doamne, dar cum să fie supărat? Când în grădina lui Ionică şi a Marianei Popa din Fundătura Vrancei au răsunat vocile Grupului vocal ACCORD din Focşani, ale minunatelor fetiţe coordonate de doamna profesoară Ioana Roşu, glasul cristalin al micuţei Eliza Calmîş, voci tinere, calde şi plăcute, care, tot fără microfon, ca şi cucii acestui ţinut minunat, ne-au cântat şi ne-au încântat, timp în care, el, cucul şi noi, fundăturenii participanţi, nu ne-am simţit singuri. Una peste alta, cântul, hora, tradiţia, obiceiurile, costumele populare, piesajul mioritic, toate acestea au o strânsă legătură, dar, oare slova scrisă nu îşi are şi ea rolul ei? Cred că da, şi când spun acest lucru, mă bazez eu pe ceva şi, mai ales, pe cineva. Dragilor, e bine să se ştie că Ziarul de Vrancea- cel ce “îţi spune ceea ce alţii îţi ascund” ne-a spus de fiecare dată când a păşit în Fundătura Vrancei că “Istoria se scrie cu adevărat când se trăieşte adevărat în adevărat!” De o asemenea trăire, ne-am bucurat noi duminică, 22 mai 2016, când a fost inaugurată prima bibliotecă de weekend pentru copii din Fundătura Vrancei- cărţi donate ce păstrează între ale lor coperţi unitatea şi comunitatea multor suflete şi recunoştinţa noastră. Printre atâtea treburi pe care le avem fiecare, treaba familiei mele ar fi acum să mulţumească după a noastră putinţă tuturor celor care au venit cu drag la noi şi ne-au umplut sufletele de veselie. Fundătura Vrancei este înzestrată cu o pagină de onoare pe care stau şi vor sta scrise în chip trainic toate numele care au călcat pe acest meleag. În toata nimicnicia mea, mi-aş dori şi cred că ne-am dori cu toţii să ştim: dacă e bine sau dacă e rău să ne iubim ţara, să scoatem la iveală meleaguri binecuvântate dar necunoscute, să îmmbogăţim harta României, strângăndu-ne mâinile cantrâo horă mare în stare de sărbătoare. Ce ziceţi? Oare, toate acestea nu vor fi pe placul lui Dumnezeu?
Cu mare drag, din partea Marianei POPA, Fundătura Vrancei
Facebook.com/FundaturaVrancei
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
