Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei

Ziarul de Vrancea
24 nov 2015 526 vizualizări
Istoria zilei de 25 noiembrie

1715: Începutul domniilor fanariote în Ţara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat. Domniile fanariote însemnau o prelungire a controlului exercitat de Poartă asupra Ţărilor Române, dar cu autonomie internă sporită.
1864: Este promulgată „Legea instrucţiunii publice", ce avea să stea la baza învăţământului românesc modern. Se stabilesc trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior, din care „instrucţiunea primară este obligatorie şi gratuită". Învăţământul primar era de patru ani, cel secundar de şapte ani, iar cel superior său universitar de trei ani.  „Legea instrucţiei publice” face parte dintr-o suită de legi promulgate de Al. I. Cuza, după Unirea Principatelor, care au dus la modernizarea României.
1885: A murit Grigore Alexandrescu, poet şi fabulist român (n. 1810). Poet liric, scrie mai întâi meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. E ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne vreo 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităţilor (Câinele şi căţelul, Boul şi viţelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală, ş.a.).
1916: Primul Război Mondial: Trupele române angajează puternice acţiuni de luptă pe linia Cricov-Ialomiţa, pentru a câştiga timpul necesar atât concentrării forţelor ruse, cât şi pregătirii unei alte linii de rezistenţă.
1940: Încep, la Jilava, săpăturile pentru dezgroparea, în vederea reînhumării, a osemintelor lui Corneliu Zelea Codreanu şi ale celorlalţi legionari ucişi împreună cu el.
1972: A murit Henri Coandă, inventator şi inginer romăn (n. 1886). Henri Coandă este inventatorul motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care astăzi îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918. În onoarea sa, cel mai mare aeroport internaţional din România îi poartă astăzi numele.
2001: Cercetatorii de la societatea „Advanced Cell Technology" din Worcester, Massachusetts, SUA, au anunţat clonarea primului embrion uman din lume, prin transferul nucleelor celulelor aparţinând unor celule de piele în ovule denucleate, prelevate de la femei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.