Jurnalism cetatenesc

Alimente BIO: Voi ştiţi ce mâncaţi?

Ziarul de Vrancea
7 mai 2015 1057 vizualizări
Din diverse motive, printre cele folosirea pe scară largă a pesticidelor în agricultură, tot mai multe persoane se îndreaptă spre mâncarea Bio.

Mâncarea organică este sectorul cu cea mai mare creştere din industria alimentară în Europa şi America. România se aliniază şi ea acestui trend, doar că 70%–80% din producţia organică locală este exportată. Cu toate acestea, numărul de produse Bio disponibile în România s-a mărit considerabil în ultimii ani. Doar că nu întotdeauna ceea ce vrea să pară aliment Bio la raft este Bio. Ultimele controale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) privind modul în care se respectă prevederile legale la comercializarea şi etichetarea produselor alimentare ecologice au scos la iveală faptul că cel puţin 10% din produsele controlate nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor. Din 308 operatori economici controlaţi, la aproape 50% dintre aceştia au fost constatate constatate abateri.  De exemplu, calitatea de “produs ecologic” a fost atribuită unor produse care nu se încadrau în prevederile legale, iar multe dintre alimentale controlate nu aveau menţiuni cu privire la locul unde s-a cultivat materia primă agricolă din compoziţia produsului ecologic.

Sfaturi pentru consumatori: Verificaţi eticheta!
- La cumpărarea produselor alimentare ecologice acordaţi atenţie deosebită la aspectul produsului;

- Urmăriţi modul de etichetare care trebuie să conţină denumirea produsului alimentar, lista ingredientelor, cantitatea netă de produs alimentar şi mai ales data de expirare, precum şi conditiile speciale de păstrare şi/sau de utilizare. Deasemenea, pe etichetă trebuiesc menţionate denumirea comercială şi adresa operatorului din sectorul alimentar, ţara de origine sau locul de provenienţă şi o declaraţie nutriţională. Suplimentar, etichetarea trebuie să mai conţină, obligatoriu, numărul de cod al autorităţii sau al organismului de control care reglementează activitatea operatorului şi sigla Comunităţii în cazul produselor alimentare preambalate, respectiv “Agricultură UE” sau  Agricultură non-UE".
- Nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare a datei de expirare şi a ingredientelor alergene.
- Refuzaţi produsele alimentare ecologice pentru care aveţi îndoieli privind calitatea.
- La cumpărarea produselor alimentare ecologice solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs.
- Nu cumpăraţi produse alimentare ecologice din locuri neautorizate. Riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea.

Ce sunt alimentele ecologice sau Bio

Alimentele ecologice sunt fructele şi legumele rezultate în urma procesului de agricultură organică. Folosirea pesticidelor şi a fertilizatorilor chimici nu este permisă, deşi în anumite cazuri rare se pot folosi pesticide organice. În general, alimentele organice nu sunt sterilizate prin iradiere, solvenţi industriali şi nu conţin aditivi sintetici. Consumatorii au la dispoziţie Telefonul Consumatorilor  INFOCONS – 021/9551, apelabil din orice reţea de telefonie, telefon cu tarif normal în reţeaua Romtelecom de unde pot obţine informaţii despre drepturile lor. De asemenea, consumatorii vrânceni pot sesiza şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vrancea, la  telefon  0237/217.000, fax 0237/217.000.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.