Doar cind se intimpla vreo tragedie se iau masuri
Un drum spre scoala de 5 - 10 minute, pe jos, poate parea mult pentru unii. A iesi din bloc si a traversa strada, pentru a intra in unitatea de invatamint, poate parea pentru altii periculos. Dar sa parcurgi zi de zi citiva kilometri buni la dus si tot atitia la intors, cum este pentru niste copilasi de citiva ani? Astfel de copii exista la noi in judet, mai exact in zona de munte, cum ar fi cei din Pavalari (Spulber) sau din Sahastru (Nereju). Nu de putine ori ei se intilnesc cu cite un ciine ciobanesc sau este posibil sa dea nas in nas chiar cu un lup, ca sa nu ne mai gindim prin ce noroaie inoata si ce ger infrunta. Daca, Doamne fereste, se intimpla ceva, imediat, se va gasi o solutie. Dar, pina atunci, merge si asa, deoarece parintii si copiii s-au obisnuit cu aceasta situatie. Ce parere au cititorii nostri cu privire la aceste conditii pe care le suporta unii elevi pentru a putea avea un viitor mai bun, puteti cititi in rindurile urmatoare:
Alina Maricela Nistor, 18 ani, eleva, Panciu
"Si eu fac neveta acum, asta dupa ce am stat si in oras, la gazda, dar am zis ca tot mai bine este acasa. Pina la liceu am invatat in Panciu si am avut colegi care nu locuiau in satele din jur si faceau astfel naveta pentru a veni la scoala. Imi aduc aminte ca le era destul de greu, mai ales iarna cind intirziau la ore. Unii profesori intelegeau acest lucru, dar altii nu. Nu am auzit de acesti copii care locuiesc in zona de munte si merg atitia kilometri pe jos pentru a ajunge la scoala. Dupa parerea mea, cred ca acest efort al lor poate fi o motivatie si astfel sa-si doreasca ceva mai mult in viata decit sa ramina acolo, in satul lor. Altii insa cad repede in rutina, in obisnuinta si vor alege sa ramina tot acolo, iar scoala este doar un mod de a-si petrece timpul. Depinde foarte mult de parintii care i-au crescut, daca-i incurajeaza si ii sustin in ceea ce vor sa faca."
Mihaela Conciu, 18 ani, eleva, Cotesti
"Locuiesc la Cotesti si fac naveta in oras, pentru a veni la liceu. Singurul dezavantaj este ca pierd o ora cu transportul, dus - intors. Am auzit de copiii care locuiesc in zone defavorizate si care merg pe jos distante foarte mari pentru a ajunge la scoala. In cazul lor, ma gindesc ca, odata ce fac acest efort, doresc sa invete destul de bine si sint motivati de aceste conditii grele pentru a ajunge la scoala. Astfel, cred ca vor sa faca ceva mai mult pentru ei decit sa ramina acolo, in sat. Inspectoratul Scolar ar trebui sa se implice mai mult si sa gaseasca solutii pentru acesti copiii chinuiti. De multe ori, la noi, se iau masuri doar dupa ce se intimpla ceva rau."
Ilie Sorica, 68 ani, Rimniceni
"Eu sint batrina si nu mai stiu cum se descurca acum elevii pentru a merge la scoala. Scoala e la trei kilometri de mine si in sat nici nu prea mai sint copii care sa mearga sa invete. Mai vezi pe ici pe colo cite un copilas, dar acesta este venit la bunici. In anii din urma, cind am avut eu copiii la scoala, a fost foarte bine pentru ca aceasta era linga noi, dar erau si multi copii atunci. Existau cite doua clase pentru acelasi an de studiu. Acuma nu mai este tineret la sate care sa mai aiba copii si sa-i dea la scoala. Am mai vazut pe ulita mea elevi care merg in alta localitate la scoala, cu bicicleta sau pe jos cind este frumos afara. Cred ca sint zece kilometri pe care ei ii parcurg zilnic."
Vasilica Buzoianu, 57 ani, Focsani
"Am auzit de copii care se chinuie sa ajunga la scoala. Merg pe jos distante lungi, dus si intors la scoala, pe frig, pe ger, prin noroaie. Cred ca Inspectoratul Scolar trebuie sa se intereseze mai mult de soarta lor, sa caute solutii pentru a-i ajuta sa ajunga la scoala in conditii omenesti. Copiii si familiile lor nu au nici o vina ca locuiesc in acele sate uitate de lume. Doar cind se intimpla vreo tragedie se iau masuri si, culmea, atunci este posibil sa se faca ceva. "
Maricica Potlog, 60 ani, Focsani
"Nu am auzit de copiii care locuiesc la munte si merg la scoala pe jos kilometri intregi, dus si intors. Sint copii chinuiti, dar unii dintre ei poate reusesc si pleaca mai departe la scoli sa invete si mai mult. Statul ar trebui sa se implice mult mai mult in aceste cazuri, dar, dupa cum se vede, nu prea face nimic. Cei de Inspectoratul Scolar spun de multe ori ca nu au ce face, ca nu sint solutii, dar daca s-ar intimpla ceva tragic, atunci ar gasi ceva, pentru ca sint obligati sa o faca. De buna voie nu prea fac nimic. Dupa parerea mea, atita timp cit copilul vede ca nimeni nu face nimic pentru el, nu este in nici un fel ajutat, atunci nici el nu va face prea multe in viata. Acum nimeni nu mai vede nici un sprijin in statul roman, dar macar mai speram pentru acesti copii."
Gheorghe Iftimie, 63 ani, Focsani
"Nu am auzit de copiii de la munte care se chinuie sa ajunga la scoala, mergind pe jos kilometri intregi. Am si eu acum stranepoti care merg la scoala intr-o comuna, dar sint aproape de aceasta. Este rau de cei care locuiesc la Valeni, pentru ca cei de aici merg in alta parte sa invete si fac naveta, dar se descurca cum pot, pentru ca nu au vreun mijloc de transport asigurat de scoala."
Sondaj realizat de Ramona NICOLAE
