Jurnalism cetatenesc

Remedii pentru sufletele însingurate de sărbători

“Vin sărbătorile! Fugim în continuare de noi şi cu acest prilej… fugim prin magazine.., golim portofele, devastăm rafturi…, umplem sacoşe… şi, ce să vezi!? Sufletul… tot gol…”, iată cum explică psihologul Dana Chiorescu fuga de singurătate u colaboratoarea ZdV vine şi cu cateva idei şi sfaturi motivaţionale dar şi cu cateva “reţete” de combatere a tristeţii şi singurătăţii de sărbători oferite de cateva persoane “single” din cercul ei de cunoştinţe u Merită citite, pe cuvant! Viaţa ultimelor decenii a devenit din ce în ce mai alertă.

Alergăm să atingem cât mai multe ţinte, să acumulăm, să realizăm, să fim mai sus…  Suntem tot mai preocupaţi de acumulări în plan material, de concret, de aici şi acum… cu accent pe posesie şi nu pe trăire… Ca într-un carusel, ne învârtim neîncetat… amestecand suferinţe cu bucurii, aşteptări cu dezamăgiri, reuşite şi nereuşite… de-a valma… fără să ne dăm măcar răgazul de a trăi profund toate acestea, de a face puţină ordine în gândurile şi în sufletele noastre... Şi, peste toate, singurătatea a devenit maladia care ne macină sufletele.
Există multe feluri de singurătate… singurătate în mulţime, singurătate în doi… dar, cel mai trist este atunci când te pierzi pe tine, cand pustiul se instalează înlăuntrul tău, cand nu mai găseşti forţa interioară care să te facă să preţuieşti sau să înfrunţi ziua de mâine.
Din faţa singurătăţii fiecare încearcă să fugă în diferite feluri… unii se afundă în muncă, alţii în relaţii ocazionale sau de convenienţă… Şi dacă asta funcţionează în restul anului… vin sărbatorile! Fugim în continuare de noi şi cu acest prilej… fugim prin magazine.., golim portofele, devastăm rafturi…, umplem sacoşe… şi, ce să vezi!? Sufletul… tot gol… Mergem acasă... umplem mese, case … dar golul rămâne… în ciuda eforturilor noastre. Cand uşa se închide în urma noastră, măştile cad şi rămânem singuri cu sufletul nostru, cu rănile lui, cu amintirile lui, cu temerile lui… noi cu umbra noastră.
Atunci cand ne simţim în afara lumii în care trăim, iar oglinda noastră a devenit opacă şi nu mai reflectă nici un alt seamăn… tristeţea se strecoară insidios… nimic nu mai are gust, culoare, sens.
Paradoxal, acum, cand se vorbeşte mai mult ca niciodată despre comunicare, relaţii, empatie şi caţi alţi termeni… frumos sunători, suntem la ani lumină depărtare unii de alţii şi, ce e mai grav, de sufletul, ba chiar şi de corpul nostru. Nu mai ştim ce simţim, nu mai ştim ce ne place, nu mai ştim ce vrem sau unde vrem să ajungem. Nu mai suntem siguri că dorinţele noastre sunt ale noastre.

Viaţa virtuală e viaţă la fără frecvenţă

Tot mai des ne trecem în revistă viaţa şi ne întrebăm: “De ce nu sunt fericit? Am obţinut ce mi-am propus, de ce nu resimt bucuria victoriei?” Nu mai cunoaştem nimic sau aproape nimic despre sine sau despre alţii. Insinguraţi în faţa gadgeturilor, vorbim despre sentimente, emoţii, înţelepciune, în loc să le trăim, să le manifestăm. Avem mii de prieteni virtuali, dar relaţionăm din ce în ce mai rar şi mai prost. Nu mai dansăm… ce e dansul!? O scălâmbăială după unii… Nu mai cântăm… îi ascultăm doar pe alţii…în cazurile fericite. Nu ne mai rugăm… Spiritualitate? Credinţă? Vorbe goale pentru unii… Copiii noştri nu mai ştiu să se joace. Şotron, Un- doi- trei- castel… omul de zăpadă, cazemata din faţa blocului… prea rar le mai vedem... în curand vor fi o simplă amintire, o filă din poveştile bunicilor... Acestora le-au luat locul jocurile pe calculator.
Cea mai profundă nevoie a omului este cea de a-şi depăşi izolarea. Dar, din păcate, reţelele de socializare, atât de apreciate, ne vând o viaţă virtuală, la fără frecvenţă, o viaţă fără suflet… o hologramă... Exprimăm emoţiile prin <> care se schimonosesc sugestiv… zâmbesc, scot limba, oftează, ba chiar se tăvălesc de râs… dar, ce ajunge la destinatar? Reuşesc ele, oare, să transmită căldura unei îmbrăţişări? Întreaga noastră compasiune? Iubirea?? Mimăm relaţii, mimăm emoţii, mimăm că iubim, mimăm că trăim!

Nu uitaţi! Şi florile înfloresc mai frumos atunci cand sunt iubite

Ne mai mirăm că sinuciderile ţin primele pagini ale ziarelor? Într-un deşert al sufletului, ce şi cine să ne dea curajul să mergem mai departe? Ne întrebăm retoric: unde greşim? Unde am pierdut firul de aur al existenţei? Răspunsul este unul singur: am uitat să iubim! Pe noi şi pe ceilalţi! Divinitatea şi Viaţa! Am uitat să ne bucurăm de tot ce ne aduce fiecare zi, fiecare clipă, am uitat să ne bucurăm că trăim!
Iubirea este elementul central al tuturor religiilor şi sistemelor filosofice ale lumii. Este forţa care învinge şi vindecă totul!! Cea mai rafinată formă de energie, esenţa vieţii! Şi florile înfloresc mai frumos atunci cand sunt iubite, darămite oamenii!? Este trăirea din care derivă toate celelalte sentimente! Poţi învăţa pe cineva să iubească doar dăruindu-i iubire. Dar, singurătatea ne vorbeşte uneori şi de o neîmpăcare cu sine. Felul în care noi ne vedem, îl reflectăm şi în exteriorul nostru. Dacă noi nu ne iubim, cine să ne iubească? Poate ar trebui să ne întrebăm mai des: Mă iubesc suficient? Fac tot ce e posibil pentru mine? Mă respect?

Împăcaţi-vă cu sine şi trăiţi cu toată fiinţa!

Oameni vin şi pleacă din vieţile noastre… fiecare aducând o lecţie, fiecare purtand un mesaj, fiecare făcându-ne un dar. Atat şi nimic mai mult! Nimeni nu ne este dator pe această lume cu fericirea! Nimeni nu are în posesie bucuria noastră! Aceasta îşi are izvorul doar în sufletele noastre! Împăcarea cu sine este primul pas în lupta împotriva singurătăţii. Când ne avem pe noi, avem lumea! Nu vom mai fi niciodată singuri şi trişti!
Haideţi să îmbrăcăm haina de sărbătoare în fiecare clipă a vieţii noastre, să dăm strălucire existenţei noastre din interior! Îmbrăţişaţi real, zâmbiţi din tot sufletul! Felicitaţi cu toată căldura! Bucuraţi-vă alături de prieteni şi fiţi lângă ei atunci când le este greu! Chemaţi-i langă voi cand vă este greu! Ieşiţi din case şi încărcaţi-vă de toate frumuseţile pământului! Extaziaţi-vă în faţa minunilor pe care le întalnim la tot pasul! Primiţi darurile ce vi se fac, indiferent sub ce formă, bucuraţi-vă de ele şi oferiţi la randul vostru celor mai puţin norocoşi decat voi! Trăiţi! Încălziţi-vă sufletele şi întorceţi-vă în lumea reală, în lumea manifestării plenare a sentimentelor şi nu veţi mai simţi niciodată gustul amar al singurătăţii!
Sărbători încununate de lumina iubirii!

 Dana Chiorescu

“Iubeşte, plangi, ascultă colinde, fă-ţi un cadou, promite că vei schimba ceva!”

Randurile de mai sus reprezintă doar un punct de vedere la care am ţinut să adaug părerile unor persoane care traversează aceste sărbători singure. Pentru că am vrut să pătrund mai bine în acest univers, am lansat o provocare câtorva persoane “single”. Întrebarea a fost: ce i-aţi sfătui pe cei singuri să facă de sărbători? Frumoase, emoţionante, autentice trăiri… Iată-le!

Familia e baza

„Deunăzi am auzit la tv expresia "parfum de cozonac" şi inevitabil gandul a zburat în lumea copilăriei, lângă prezenţa dragă a mamei, spre albul zăpezii care însemnă joacă, bulgări, prieteni buni... Când ne facem mari parfumul e deja branduit sau cu iz pretenţios, lucru care ne dă o oarecare bătaie de cap vizavi de relaţionări... Familia, dacă nu o ai deja întemeiată până la o anumită varsta, îţi va rămâne cea de bază ca gazdă a deliciilor culinare şi globuleţelor sclipitoare. Dar asta nu ar trebui să te descurajeze dacă eşti "singur", căci atâta timp cât ai pe cine îmbrăţişa şi pentru cine să cumperi cadouri esti un om fericit! Există totuşi o speranţă pentru schimbare: trebuie să te priveşti puţin dinafara ta şi să te pregăteşti mai bine pentru cei din jurul tău, care nu ştiu ce persoană minunată eşti decât dacă exteriorizezi asta. Dacă e greu?! Pentru unele persoane e natural ca respiratul, pentru altele la fel de greu ca învăţatul mersului pentru un copil. Dar ce satisfacţie la final! Asta nu înseamnă că peste noapte trebuie să devii un sociabil in extremis, ci doar, cu paşi mărunţi să înveţi să comunici. Cu şi despre tine, astfel încât, exact cum o floare se dezvăluie încet, încet şi devine din ce în ce mai colorată, mai bogată şi mai parfumată, aşa şi tu să te dezvălui ţie însuţi şi celorlalţi, mai zâmbitor, mai deschis şi mai vivace. Aşa că, bucură-te de cei dragi! Sau doar de tine de sărbătorile astea: fă-ţi bradul, ascultă colinde, fă-ţi un cadou pe care-l vrei demult şi promite-ţi că vei schimba ceva, în aşa fel încât la anul pe vremea asta să fiţi minim doi pe care să-i învăluie "parfumul de cozonac"...” 

Cum e să vorbeşti cu Moş Crăciun printr-o rugăciune

 „O femeie singură ar trebui, mai ales de sărbători, să vorbească cu ea însăşi. Pentru că, împodobirea şi curăţenia se fac nu doar în casă, ci şi în suflet. Să-şi amintească de sărbătorile trecute. Ce a greşit atunci, de acum e singură. Sau ce n-a greşit şi atunci de ce a ales să fie singură. Ce ar face la anul de sărbători? Ce şi-ar dori şi de ce? Să se regăsească pe ea, dacă nu a facut-o încă, pentru că introspecţia, dacă nu e cea mai bună de sărbatori, atunci când... Să-i sune pe oamenii care au contat în viaţa ei, să vorbească cu Moş Crăciun printr-o rugăciune. Să-şi ceară iertare dacă a greşit şi astfel să se cureţe. Să iasă să se plimbe... singură, chiar dacă e frig. Poate nu va mai avea ocazia asta. Să asculte muzică, să-şi cumpere ceva frumos, să vadă un film bun. Să plângă de dragul sărbătorilor pe care le petrece singură.... Dacă ninge, să facă un om de zăpadă... să-i pună fular şi pălărie... să fie perechea ei de Crăciun... Dacă e cald, să se bucure de soare... Dacă ascultă colinde... se va simţi mai aproape de cer... şi poate o vede mai uşor cineva de acolo... Să se facă frumoasă... pentru sărbători... Să fie tristă, dacă are chef, dar să nu-i întristeze pe cei ce se bucură... să le iubească bucuria... Să se bucure, dacă-i vine, chiar şi pentru 2 min....”

Nu vă închideţi în casă!

 „În primul rând cred că ar trebui să se gândească de ce a ajuns în situaţia asta şi dacă o poate îndrepta cumva. Poate unii oameni ajung din cauza lor singuri... şi cred că ăsta ar fi un prilej bun să repare ce au greşit. Şi apoi... nu ştiu care ar fi cel mai bun lucru de făcut... dar ştiu care ar fi cel mai greşit lucru pe care l-ar putea face: să se închidă singuri în casă ar fi cea mai mare greşeală, cu siguranţă! Sunt alte persoane care au nevoie de compania lor... ar putea "profita" de singurătate făcând un gest frumos... cum ar fi să mergă să împartă cadouri copiilor mai puţin norocoşi, sau la fel de singuri ca şi ei sau... măcar să petreacă timp în compania lor. Aşa, singurătatea lor s-ar înjumătăţi... împărţind din ea... se va împuţina şi vor trece mai uşor peste momentele de singurătate. Cred că, până la urmă, nimeni nu e singur pe lumea asta. Poate unii dintre noi ar trebui să caute mai atent compania altora”
***
„Eu... petrec sărbătorile cu părinţii, cu fraţii mei... cu persoanele care mă iubesc! Aproape că am uitat cat am suferit... sunt mulţumită de mine ca persoană şi chiar dacă nu am partener, mă simt împlinită.”

N-ai nimic de sărbătorit? Tratează sărbătorile ca zile normale!

„Dacă nu are nimic deosebit de făcut... dacă nu vrea să încurce planurile nimănui, tratează sărbătorile ca zile normale...şi face ce făcea de obicei... citeşte, se uită la un film, meditează, se plimbă... nu ştiu... eu asta cred că o să fac... Depinde de starea în care se află... eu acum nu mă bucur că-s sărbătorile, nu am chef de făcut nimic deosebit, ştiu că dacă aş fi în starea asta în continuare aş strica sărbătorile şi altor persoane, aşa că aş prefera să fac ceva ce-mi vine pe moment şi ce am posibilitatea...Uneori lucrurile se mai aşează de la sine...iar dacă nu se aşează, important e să nu te gândeşti că sunt zile deosebite, că să nu te afunzi şi mai tare în starea de tristeţe... Oricum trec şi sărbătorile, iar dacă nu le simţi în suflet, nu are rost să priveşti nici în calendar. Mă refer la liniştea şi bucuria pe care ar trebui să ţi-o ofere sărbătorile... Dacă nu găsesc motivul care să-mi ofere dispoziţia asta, atunci nu caut nici motivul să "petrec"... unii văd sărbătorile ca prilej de petrecere, când nu e dispoziţie, atunci trebuie văzute ca zile normale... pentru că restul, gen <>, trebuie să le aplicăm mereu... O să treacă şi aceste sărbători... toate trec în viaţă... timpul, bucuria, tristeţea, liniştea, agitaţia...”
***
„Păi nimeni nu vrea să fie singur de Crăciun... însă, dacă deţii un suflet zbuciumat şi nu-ţi găseşti locul nicăieri... nu ai alternativă... Dată fiind situaţia, stai singur şi reflectezi la viitor... şi te agăţi de blestemata speranţă... că mâine va fi mai bine. Te mai uiţi la un film... mai citeşti o carte... o presă... îţi mai aminteşti de cei dragi... involuntar...”

Sondaj realizat de Dana Chiorescu

---